Din aceeasi categorie
|
Top 50 detalii pe care nu le stiai despre animale 532 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Lucruri despre ANIMALE pe care NU TI LE-AU SPUS 1.254 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Top 10 Lucruri Pe Care Le Stim Gresit Despre Animale 1.758 vizite - 0 comentarii adaugat de suzy |
||||||||||||||||||
|
Un medicament pentru animale 1.513 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Lucruri nestiute despre ,,,, 1.902 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Limba unui cameleon 678 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
7 lucruri PUTIN cunoscute despre PISICI 1.353 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Rechini 1.627 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
5 LUCRURI INTERESANTE despre ANIMALE 1.051 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
88 de chestii despre PISICI 716 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Animale >> Animalele planetei
10 lucruri pe care nu le stiai despre rechini
| Adaugat de Cozana | 06.03.2014 |  Adauga
la favorite |
2.380 vizualizari Nota film: 5 / 5 (1 vot ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteStravechi, dar minunat adaptati lumii lor, inzestrati cu capacitati fizice uimitoare, cu simturi aparte, chiar cu o inteligenta ce te pune pe ganduri, rechinii exista - si rezista - de sute de milioane de ani pe Terra. Desi asociati, in mentalul colectiv, cu pericolul, atacul, intamplarile sangeroase, ei sunt mult mai mult decat atat, iar acesta viziune limitata, superficiala, asupra lor, arata cat de putin sunt, de fapt, cunoscuti.
1. Rechini sunt numiti, in general, pestii cartilaginosi cu corpul alungit, de forma hidrodinamica. Clasificarile actuale ii incadreaza fie in supraordinul Selachimorpha, fie intr-o subdivizie numita Selachii (da, stiu, e complicat - asa-i taxonomia, adica disciplina care se ocupa de clasificarea vietuitoarelor). Noi, ca sa nu mai complicam lucrurile, o sa-i numim rechini pur si simplu.
Forma hidrodinamica nu inseamna neaparat ca arata toti ca rechinii din desene animate, cu un bot ascutit, plin de dinti. Evolutia a inzestrat diferitele specii cu siluete diferite, uneori prezentand o oarecare dezvoltare laterala, intr-o regiune sau alta a corpului dar, la o privire atenta, cel putin partea posterioara a copului prezinta infatisarea tipica pentru rechini - alungita si musculoasa.
2. Cele mai vechi fosile cunoscute arata ca aceste animale au aparut cu cel putin 420 milioane de ani in urma.
3. Exista, la ora actuala, peste 400 de specii de rechini, raspandite in intreg Oceanul Planetar.
4. Cel mai mic rechin cunoscut pana in prezent este rechinul-lanterna (Etmopterus perryi) gasit in apele Columbiei si ale Venezuelei. Exemplarele mature ating abia 17 cm lungime.
5. Cel mai mare este rechinul-balena (Rhincodon typus - in poza de mai jos) ce poate depasi 12 metri lungime si 20 tone greutate. (Nu, nu mananca oameni; este un urias pasnic - ma rog, din punctul de vedere al omului -, se hraneste cu plancton, pesti si calmari marunti.)
6. Rudele cele mai apropiate ale rechinilor, ca grup, sunt pisicile de mare, vulpile de mare & comp., care sunt tot pesti cu schelet cartilaginos, dar au un corp mult dezvoltat lateral si aplatizat dorso-ventral - daca vreti, ca un fel de rechini turtiti. Grupul este numit Batoidea, de unde si numele de rechini batoizi dat uneori acestor vietuitoare. Dar grupul Batoidea nu descinde din rechinii "alungiti", asa cum s-a crezut multa vreme, ci s-a dezvoltat paralel cu acestia, dintr-un stramos comun cu al lor.
7. Marea majoritate a speciilor de rechini sunt marine. Exista foarte putine exceptii (cu atat mai remarcabile), specii care pot trai si in apa sarata, dar si in apa dulce. Rechinul-taur (Carcharhinus leucas) si rechinii de rau (cateva specii din genul Glyphis, destul de putin cunoscute) nu numai ca traiesc in estuare cu apa salmastra (la varsarea unor fluvii in ocean), dar si urca pe fluvii, in apele dulci. Rechinul-taur, unul dintre cei mai primejdiosi pentru om, dupa ce ca traieste in toate zonele oceanice, mai merge si in amonte pe fluvii, in America de Nord si de Sud, Asia si Australia, uneori cale de mii de kilometri. Au fost gasiti rechini-taur care urcasera pe Amazon pana in Peru, la Iquitos, localitate aflata la 4.000 de km de ocean.
Rechinul-taur poate face asemenea calatorii datorita unei capacitati rar intalnite, aceea de a-si modifica mediul intern, din punct de vedere al compozitiei chimice, adaptandu-l la caracteristicile mediului extern. Astfel, in apa oceanelor, sangele rechinului este fel de "concentrat" ca si apa foarte sarata din jur - are o concentratie mare de substante precum ureea si oxidul de trimetilamina. Dar, cand intra in apa dulce, animalul trebuie sa-si "dilueze" oarecum sangele, sa-i scada concentratia de uree, altfel diferenta prea mare intre parametrii osmotici ai sangelui si cei ai apei dulci ar avea efecte fatale asupra organismului. Rechinul-taur izbuteste sa se adapteze facandu-si rinichii sa excrete cantitati foarte mari de uree, ajustand astfel caracteristicile osmotice ale sangelui, pentru a se potrivi cu cele ale mediului din jur.
8. Scheletul rechinilor nu este alcatuit din oase, ci din cartilaje. Tesutul cartilaginos, desi are doar jumatate din desitatea tesutului osos, este flexibil si rezistent.
9. Reproducerea la rechini are multe caracteristici interesante, avand in vedere ca e vorba de pesti. De pilda, spre deosebire de pestii ososi, la rechini fecundatia este interna si presupune o acuplare a celor doi parteneri de sexe diferite. Rechinii masculi au cate doua organe copulatoare, numite pterigopode, pe care le folosesc (nu, nu pe amandoua odata!) pentru a transfera sperma in corpul femelei (care are doar o singura deschidere genitala, ca sa fie totul clar). Iarasi spre deosebire de majoritatea pestilor ososi (care depun un numar mare de oua), rechinii produc un numar mic de urmasi, dar bine dezvoltati.
Unele specii de rechini sunt ovipare, adica depun in apa oua din care, dupa cateva zile, ies pui. Ouale acestor rechini au un invelis pielos, cu forme diferite si dimensiuni diferite de la specie la alta (fotografiile de mai jos). Invelisurile goale ale acestor oua ajung uneori la mal, fiind duse de valuri pe plaja; prin unele parti ale lumii, oamenii le denumesc traistute ale sirenelor.
Alti rechini sunt ovovivipari, asta insemnand ca ouale eclozeaza chiar in corpul femelei, dupa o dezvoltare de mai multe luni, iar puii sunt expulzati indata dupa aceea.
Exista si un al treilea scenariu: viviparitatea. La speciile de rechini vivipare, puii se dezvolta in corpul mamei, fiind in legatura directa cu acesta, prin organe asemanatoare placentei intalnite la mamifere. Acestea sunt, deci, specii care "nasc pui vii", cum se spune in limbajul familiar.
Si, in fine, sunt cunoscute si cazuri (foarte putine, insa bine documentate) de partenogeneza - reproducere asexuata: femele de rechin au dat nastere unor pui fara sa fi avut niciun contact cu masculi, iar analizele genetice au aratat ca puii nu aveau ADN de provenienta paterna. Aceste fenomen a fost observat in captivitate; probabil ca, in conditii normale el nu este prea raspandit, deoarece inmultirea asexuata reduce diversitatea genetica, scazand astfel puterea de adaptare a speciei.
10. Simturile rechinilor sunt printre cele mai uimitoare adaptari ale lor si explica, in parte, larga lor raspindire si diversitate, semne ale unui succes evolutiv remarcabil.
Simtul olfactiv e bine dezvoltat, unele specii putand distinge prezenta sangelui in apa in concentratii de numai o parte la un milion.
Vazul, foarte important mai ales pentru speciile pradatoare, nu are de-a face cu culorile, ci mai degraba cu contrastul dintre prada si fondul pe care se proiecteaza. Unii dintre rechini sunt bine inzestrati si pentru vederea nocturna.
Auzul beneficiaza de o trasatura anatomica specifica - pe ambele laturi ale corpului, urechea interna este legata direct de exterior, printr-un orificiu - o trasatura care nu exista nici la pestii ososi si nici la tetrapode (amfibieni, reptile, pasari, mamifere).
Iar pe langa aceste simturi… obisnuite, sa zicem (suntem obisnuiti cu ele fiindca le avem si noi), rechinii mai au niste capacitati senzoriale aparte si fascinante, asociate unor organe de simt cu totul speciale.
De exemplu, ei pot percepe campurile electromagnetice, cu ajutorul unor organe electroreceptoare, numite ampulele Lorenzini. Cum toate vietuitoarele produc semnale electrice (de obicei slabe, putand fi detectate doar cu aparatura speciala), rechinii folosesc acest simt pentru a detecta prezenta unor creaturi vii, potentiala hrana sau potentiali dusmani. Unii cercetatori cred ca rechinii se folosesc de acelasi simt pentru a se orienta, urmarind liniile campului electromagnetic terestru.
Linia laterala este un organ caracteristic pestilor, cu care acestia simt vibratiile transmise prin apa, ce pot semnaliza prezenta unei fiinte vii care se misca prin apropiere. Rechinii percep vibratii cu frecventa cuprinsa intre 25 si 50 Hz. Unii specialisti sunt de parere ca si linia laterala contine receptori de camp magnetic, ca si ampulele Lorenzini, completand functia acestora.
Oricum ar fi, e sigur ca rechinii isi urmaresc si captureaza prada cu multa eficienta si sunt capabili de calatorii lungi: unii cutreiera oceanele lumii, strabatand mii de kilometri in fiecare an, orientandu-se numai ei stiu cum
1. Rechini sunt numiti, in general, pestii cartilaginosi cu corpul alungit, de forma hidrodinamica. Clasificarile actuale ii incadreaza fie in supraordinul Selachimorpha, fie intr-o subdivizie numita Selachii (da, stiu, e complicat - asa-i taxonomia, adica disciplina care se ocupa de clasificarea vietuitoarelor). Noi, ca sa nu mai complicam lucrurile, o sa-i numim rechini pur si simplu.
Forma hidrodinamica nu inseamna neaparat ca arata toti ca rechinii din desene animate, cu un bot ascutit, plin de dinti. Evolutia a inzestrat diferitele specii cu siluete diferite, uneori prezentand o oarecare dezvoltare laterala, intr-o regiune sau alta a corpului dar, la o privire atenta, cel putin partea posterioara a copului prezinta infatisarea tipica pentru rechini - alungita si musculoasa.
2. Cele mai vechi fosile cunoscute arata ca aceste animale au aparut cu cel putin 420 milioane de ani in urma.
3. Exista, la ora actuala, peste 400 de specii de rechini, raspandite in intreg Oceanul Planetar.
4. Cel mai mic rechin cunoscut pana in prezent este rechinul-lanterna (Etmopterus perryi) gasit in apele Columbiei si ale Venezuelei. Exemplarele mature ating abia 17 cm lungime.
5. Cel mai mare este rechinul-balena (Rhincodon typus - in poza de mai jos) ce poate depasi 12 metri lungime si 20 tone greutate. (Nu, nu mananca oameni; este un urias pasnic - ma rog, din punctul de vedere al omului -, se hraneste cu plancton, pesti si calmari marunti.)
6. Rudele cele mai apropiate ale rechinilor, ca grup, sunt pisicile de mare, vulpile de mare & comp., care sunt tot pesti cu schelet cartilaginos, dar au un corp mult dezvoltat lateral si aplatizat dorso-ventral - daca vreti, ca un fel de rechini turtiti. Grupul este numit Batoidea, de unde si numele de rechini batoizi dat uneori acestor vietuitoare. Dar grupul Batoidea nu descinde din rechinii "alungiti", asa cum s-a crezut multa vreme, ci s-a dezvoltat paralel cu acestia, dintr-un stramos comun cu al lor.
7. Marea majoritate a speciilor de rechini sunt marine. Exista foarte putine exceptii (cu atat mai remarcabile), specii care pot trai si in apa sarata, dar si in apa dulce. Rechinul-taur (Carcharhinus leucas) si rechinii de rau (cateva specii din genul Glyphis, destul de putin cunoscute) nu numai ca traiesc in estuare cu apa salmastra (la varsarea unor fluvii in ocean), dar si urca pe fluvii, in apele dulci. Rechinul-taur, unul dintre cei mai primejdiosi pentru om, dupa ce ca traieste in toate zonele oceanice, mai merge si in amonte pe fluvii, in America de Nord si de Sud, Asia si Australia, uneori cale de mii de kilometri. Au fost gasiti rechini-taur care urcasera pe Amazon pana in Peru, la Iquitos, localitate aflata la 4.000 de km de ocean.
Rechinul-taur poate face asemenea calatorii datorita unei capacitati rar intalnite, aceea de a-si modifica mediul intern, din punct de vedere al compozitiei chimice, adaptandu-l la caracteristicile mediului extern. Astfel, in apa oceanelor, sangele rechinului este fel de "concentrat" ca si apa foarte sarata din jur - are o concentratie mare de substante precum ureea si oxidul de trimetilamina. Dar, cand intra in apa dulce, animalul trebuie sa-si "dilueze" oarecum sangele, sa-i scada concentratia de uree, altfel diferenta prea mare intre parametrii osmotici ai sangelui si cei ai apei dulci ar avea efecte fatale asupra organismului. Rechinul-taur izbuteste sa se adapteze facandu-si rinichii sa excrete cantitati foarte mari de uree, ajustand astfel caracteristicile osmotice ale sangelui, pentru a se potrivi cu cele ale mediului din jur.
8. Scheletul rechinilor nu este alcatuit din oase, ci din cartilaje. Tesutul cartilaginos, desi are doar jumatate din desitatea tesutului osos, este flexibil si rezistent.
9. Reproducerea la rechini are multe caracteristici interesante, avand in vedere ca e vorba de pesti. De pilda, spre deosebire de pestii ososi, la rechini fecundatia este interna si presupune o acuplare a celor doi parteneri de sexe diferite. Rechinii masculi au cate doua organe copulatoare, numite pterigopode, pe care le folosesc (nu, nu pe amandoua odata!) pentru a transfera sperma in corpul femelei (care are doar o singura deschidere genitala, ca sa fie totul clar). Iarasi spre deosebire de majoritatea pestilor ososi (care depun un numar mare de oua), rechinii produc un numar mic de urmasi, dar bine dezvoltati.
Unele specii de rechini sunt ovipare, adica depun in apa oua din care, dupa cateva zile, ies pui. Ouale acestor rechini au un invelis pielos, cu forme diferite si dimensiuni diferite de la specie la alta (fotografiile de mai jos). Invelisurile goale ale acestor oua ajung uneori la mal, fiind duse de valuri pe plaja; prin unele parti ale lumii, oamenii le denumesc traistute ale sirenelor.
Alti rechini sunt ovovivipari, asta insemnand ca ouale eclozeaza chiar in corpul femelei, dupa o dezvoltare de mai multe luni, iar puii sunt expulzati indata dupa aceea.
Exista si un al treilea scenariu: viviparitatea. La speciile de rechini vivipare, puii se dezvolta in corpul mamei, fiind in legatura directa cu acesta, prin organe asemanatoare placentei intalnite la mamifere. Acestea sunt, deci, specii care "nasc pui vii", cum se spune in limbajul familiar.
Si, in fine, sunt cunoscute si cazuri (foarte putine, insa bine documentate) de partenogeneza - reproducere asexuata: femele de rechin au dat nastere unor pui fara sa fi avut niciun contact cu masculi, iar analizele genetice au aratat ca puii nu aveau ADN de provenienta paterna. Aceste fenomen a fost observat in captivitate; probabil ca, in conditii normale el nu este prea raspandit, deoarece inmultirea asexuata reduce diversitatea genetica, scazand astfel puterea de adaptare a speciei.
10. Simturile rechinilor sunt printre cele mai uimitoare adaptari ale lor si explica, in parte, larga lor raspindire si diversitate, semne ale unui succes evolutiv remarcabil.
Simtul olfactiv e bine dezvoltat, unele specii putand distinge prezenta sangelui in apa in concentratii de numai o parte la un milion.
Vazul, foarte important mai ales pentru speciile pradatoare, nu are de-a face cu culorile, ci mai degraba cu contrastul dintre prada si fondul pe care se proiecteaza. Unii dintre rechini sunt bine inzestrati si pentru vederea nocturna.
Auzul beneficiaza de o trasatura anatomica specifica - pe ambele laturi ale corpului, urechea interna este legata direct de exterior, printr-un orificiu - o trasatura care nu exista nici la pestii ososi si nici la tetrapode (amfibieni, reptile, pasari, mamifere).
Iar pe langa aceste simturi… obisnuite, sa zicem (suntem obisnuiti cu ele fiindca le avem si noi), rechinii mai au niste capacitati senzoriale aparte si fascinante, asociate unor organe de simt cu totul speciale.
De exemplu, ei pot percepe campurile electromagnetice, cu ajutorul unor organe electroreceptoare, numite ampulele Lorenzini. Cum toate vietuitoarele produc semnale electrice (de obicei slabe, putand fi detectate doar cu aparatura speciala), rechinii folosesc acest simt pentru a detecta prezenta unor creaturi vii, potentiala hrana sau potentiali dusmani. Unii cercetatori cred ca rechinii se folosesc de acelasi simt pentru a se orienta, urmarind liniile campului electromagnetic terestru.
Linia laterala este un organ caracteristic pestilor, cu care acestia simt vibratiile transmise prin apa, ce pot semnaliza prezenta unei fiinte vii care se misca prin apropiere. Rechinii percep vibratii cu frecventa cuprinsa intre 25 si 50 Hz. Unii specialisti sunt de parere ca si linia laterala contine receptori de camp magnetic, ca si ampulele Lorenzini, completand functia acestora.
Oricum ar fi, e sigur ca rechinii isi urmaresc si captureaza prada cu multa eficienta si sunt capabili de calatorii lungi: unii cutreiera oceanele lumii, strabatand mii de kilometri in fiecare an, orientandu-se numai ei stiu cum
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.