Din aceeasi categorie
|
"Billionaire Vodka" 1.034 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria globului de Craciun 1.131 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Apa de 45.000 1.501 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
15 creatii din sticla incredibile 50 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cand a aparut lupa? 1.623 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Sticla de Murano 852 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Top 4 misterioase aparitii OZN 142 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Murano - arta, traditie si secrete bine pastrate 1.100 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Parfumul Clive Christian 896 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Vitaminele si suplimentele- 283 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Sticla
| Adaugat de Cozana | 19.02.2014 |  Adauga
la favorite |
907 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteSticla naturala, creata de lovitura traznetului, este prima forma de sticla cunoscuta de catre om.
Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat insa in Egiptul antic. Aici s-a descoperit faptul ca, acoperind peretii unui vas din lut cu un amestec de nisip umed si soda, la ardere acesta se transforma in smalt, adica intr-o pelicula subtire de sticla. Ulterior amestecul din care se obtinea smaltul a fost imbogatit cu var, acesta devenind un element de prima importanta in producerea sticlei. Prin intermediul altor adaosuri (ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au obtinut smalt de mai multe culori (albastru, galben, violet, prupuriu etc). Ulterior s-au obtinut din amestecul ce producea smaltul, odata ars in cantitati mai mari decat subtirea pojghita de pe un vas, bulgarasi de smalt sau sticla. Astfel au aparut primele obiecte facute din sticla - margelele. Tot egiptenii au meritul in a fi fost primii a realiza proteze oculare. Se apreciaza ca cele mai vechi margele din sticla au cca. 5000-6000 ani vechime.
In urma cu cca. 3000 de ani se ajunsese deja, de la margelele de sticla initiale, la felurite obiecte din sticla, de mici dimensiuni in imensa lor majoritate: flacoane pentru parfumuri, cupe pentru baut, vase pentru imbalsamare etc.
Trebuie subliniat ca in toata aceasta epoca sticla produsa de egipteni era opaca! Din amestecul simplu (fara adaosuri) se obtinea o sticla verde-maronie, asemanatoare ca aspect cu zaharul ars din zilele noastre. Pentru obtinerea unei sticle transparente era nevoie de o temperatura de minimum 1500 grade Celsius, ce nu puteau fi obtinute cu tehnologia egipteana.
Realizarea vaselor din sticla se facea cu mare greutate. La capatul unei vergele de fier se fixa un amestec de lut si nisip, de forma dorita. Sticla fierbinte, vascoasa, se turna pe o masa din piatra si se intindea cu alta vergea din fier. Apoi mesterul sticlar rasucea bila, facand sticla vascoasa sa se lipeasca de ea, luand forma dorita. Procesul tehnologic era greu si periculos, iar pretul sticlei era apropiat de cel al pietrelor pretioase
Romanii au preluat de la egipteni tehnologia producerii sticlei. Dar, ca in multe alte domenii, au perfectionat spectaculos tehnologia initiala. In sec. I d.Hr., un mester roman anonim a inlocuit vergeaua metalica printr-o teava metalica, avand la capatul dinspre mester un mustiuc din lemn, care ferea omul de temperatura inalta a tevii. Adunand la capatul metalic o bila din sticla lichida si sufland, se obtinea o bula din sticla ce putea fi apoi usor modelata.
Aceasta tehnologie noua a fost facuta posibila si de cuptoarele avansate ale romanilor, care permiteau atingerea unor temperaturi mai inalte si obtinerea, in locul sticlei vascoase a egiptenilor - imposibil de prelucrat prin suflare - a unei sticle aproape lichide.
Sticla romana comuna, de culoare verzuie (opaca) a inceput sa fie folosita tot mai mult. Era intrebuintata pentru cupe si pocale, pentru vase de apa, ulei, vin, parfum etc, pentru biberoane si alte obiecte practice.
Sticla romana scumpa era obtinuta din nisipuri albe, foarte pure, fiind incolora si translucida (inca nu transparenta!). Era folosita pentru vesela, bibelouri, podoabe si ornamente pretioase. Alaturi de aceste culori fundamentale, mesterii romani au izbutit a face nenumarate alte varietati de sticla, de la cele ce pareau a fi piatra pretioasa (smarald, safir, opal, peruzea, rubin) pana la cele care imitau lemnul sau fructele (ca forma si culoare). In aceasta epoca apare si ornamentarea cu aplicatii din sticla, ca si folosirea formelor sau matritelor pentru prelucrari complexe (vase care imitau chipuri sau reprezentau scene de lupta etc). De asemenea se realizeaza primele fire din sticla, destinate in special colierelor si altor podoabe feminine. Un produs roman din sticla a carui tehnologie nu a fost lamurita este butoiul din sticla. Acestea erau de mari dimensiuni, putand cuprinde chiar si un adult, iar felul in care au fost suflate nu este inca lamurit (se fac felurite presupuneri, dar nu exista siguranta). Prin acest mister butoiul din sticla se inscrie pe o lista a produselor romane din sticla alaturi de care stau cupele murrhine si diatretele. Cupele murrhine erau mult, mult mai scumpe decat aurul, cele mai ieftine valorand una pretul a zeci de sclavi! Erau mici, fara ornamente, dar aveau straluciri uluitoare, in mii de scanteieri multicolore. Pentru un singur vas de acest fel Nero a dat nu mai putin de saptezeci de talanti (echivalentul a trei sute de sclavi tineri, puternici). Tehnica exacta de producere nu se cunoaste, ci doar unele elemente tehnice. La fel de scumpe si misterioase sunt diatretele. Acestea erau un fel de vase din sticla duble, cu o cupa in interior si o dantela de sticla in exterior. Aceasta dantela nu atingea cupa interioara, permitand tinerea ori consumarea unor bauturi fierbinti fara pericol de ardere (pentru mana). Alta forma de utilizare a sticlei in care romanii au dovedit un mare talent a fost mozaicul. Realizate fie din ceramica ori piatra smaltuita, fie integral din sticla, mozaicurile romane au ramas pana astazi un exemplu concludent de maiestrie si rafinament artistic. Se cuvine a mentiona in final asa-numitele vase de Portland, ca vasul Audgio si vasul lui Alexandru Sever. Ele erau lucrate in doua straturi, primul de un albastru deosebit de frumos iar al doilea, mult mai subtire, din sticla alba ca laptele. Odata izbutita realizarea vasului - deosebit de dificila - urma partea cea mai grea: gravarea. Aceasta se realiza prin zgarierea sticlei albe cu diamant, adancirea treptata a zgarieturilor si desprinderea sticlei albe farama cu farama. Orice greseala distrugea vasul. Cu toate inovatiile lor romanii nu au izbutit insa a obtine sticla transparenta (ci doar translucida) si ca urmare nici geamul, nici oglinda din sticla.
In laguna venetiana, la 2 km de coasta, se afla Insula Murano. Populatia este de cca. 5000 locuitori. In acest mic orasel (in Romania echivalentul unei comune mai mari) s-a dezvoltat inaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenita celebra.
Ca parte a Republicii Venetiene Insula Murano se bucura de o anume autonomie interna. Nu doar ca avea propriul cod de legi si propriul Sfat suprem, ci chiar si moneda proprie si un ambasador la Venetia.
Demn de observat este faptul ca atunci cand un om de rand izbutea sa devina mester sticlar era innobilat si inscris in Cartea de aur a insulei. Mesterii sticlari din Murano erau considerati egalii celor mai nobile familii din Venetia. Pe de alta parte, ei erau urmariti in permanenta de politia venetiana si supusi unei legi severe, care interzicea parasirea insulei si mai ales a domeniilor venetiene. Unele dintre prevederi sunau astfel:
"Daca vreun lucrator sau mester sticlar va instraina arta sa din Venetia in dauna republicii, i se va trimite ordin sa se intoarca in tara. Daca nu se va supune acestui ordin, vor fi aruncate in inchisoare persoanele lui cele mai apropiate, pentru ca prin aceasta sa fie silit sa se intoarca. Daca nu va abandona totusi hotararea de a ramane in strainatate, se va trimite dupa el o persoana insarcinata cu misiunea de a-l ucide.
Aceasta duritate ingrozitoare, care mergea pana la intemnitare si asasini platiti, avea o justificare serioasa: pretul unui vas de Murano era gigantic. Iar pierderea unui asemenea privilegiu economic insemna o lovitura foarte grea pentru Venetia, o tara in general lipsita de resurse interne.
Sticla de Murano se facea dupa retete secrete, la care se adauga o maiestrie unica a prelucrarii sticlei obtinute.
Daca venetienii faceau la Murano obiecte din sticla de foarte mare valoare, in schimb epoca moderna a deschis calea catre industria sticlariei in sensul propriu al cuvantului.
Primele incercari le-au facut englezii. Ei au introdus carbunele in procesul de productie al sticlei si au dezvoltat o industrie in care calitatea consta mai ales in rezistenta si aplicabilitate practica, frumusetea fiind o problema secundara.
Ca o paranteza, putem spune ca unele incercari de preluare a metodelor englezesti au fost facut in sec. XVII si de germani. Acestia insa, sub influenta mai mare a Venetiei, nu au rezistat tentatiei de a crea tot felul de obiecte originale din sticla, cu o fantezie demna de un neam latin. Printre acestea cele mai raspandite au fost paharele kutrofle si respectiv "paharul de pedeapsa". Primele necesitau multa rabdare, vinul curgand din ele picatura cu picatura, dar cu un suierat ascutit, ca al berzei. "Paharul de pedeapsa" avea forma unei ciuperci rasturnate, si din el se putea bea tot numai picatura cu picatura, dar pe deasupra rotind tot timpul "ciuperca".
Introducerea carbunelui in producerea sticlei s-a facut de catre englezi din necesitate: lipsea lemnul folosit in alte fabrici de sticla din lume. Procedeul Talwell de ardere a carbunelui (1618) a facut ca sticla sa fie obtinuta dintr-o singura ardere, nu din doua, ca mai inainte. Totusi temperatura maxima a cuptorului era sub 1300 grade Celsius, iar eficienta scazuta.
Dupa cca. 200 de ani un german, Friederic Siemens, a realizat ceea ce a fost ulterior cunoscut drept Cuptorul Siemens: un cuptor cu recuperator de caldura. Bazat nu pe carbune, ci pe gaz, acesta folosea aerul fierbinte eliminat de cuptor pentru a preincalzi aerul si gazul inainte de ardere.
A fost de ajuns sa apara si cuptorul cu vana, pentru a se deschide calea industriei moderne a sticlariei, iar sticla sa devina, cu toata nobletea sa, din obiect de lux, obiect practic, de larga intrebuintare. In zilele noastre acest tip de sticla este ales mai cu seama de cei bogati.
Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat insa in Egiptul antic. Aici s-a descoperit faptul ca, acoperind peretii unui vas din lut cu un amestec de nisip umed si soda, la ardere acesta se transforma in smalt, adica intr-o pelicula subtire de sticla. Ulterior amestecul din care se obtinea smaltul a fost imbogatit cu var, acesta devenind un element de prima importanta in producerea sticlei. Prin intermediul altor adaosuri (ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au obtinut smalt de mai multe culori (albastru, galben, violet, prupuriu etc). Ulterior s-au obtinut din amestecul ce producea smaltul, odata ars in cantitati mai mari decat subtirea pojghita de pe un vas, bulgarasi de smalt sau sticla. Astfel au aparut primele obiecte facute din sticla - margelele. Tot egiptenii au meritul in a fi fost primii a realiza proteze oculare. Se apreciaza ca cele mai vechi margele din sticla au cca. 5000-6000 ani vechime.
In urma cu cca. 3000 de ani se ajunsese deja, de la margelele de sticla initiale, la felurite obiecte din sticla, de mici dimensiuni in imensa lor majoritate: flacoane pentru parfumuri, cupe pentru baut, vase pentru imbalsamare etc.
Trebuie subliniat ca in toata aceasta epoca sticla produsa de egipteni era opaca! Din amestecul simplu (fara adaosuri) se obtinea o sticla verde-maronie, asemanatoare ca aspect cu zaharul ars din zilele noastre. Pentru obtinerea unei sticle transparente era nevoie de o temperatura de minimum 1500 grade Celsius, ce nu puteau fi obtinute cu tehnologia egipteana.
Realizarea vaselor din sticla se facea cu mare greutate. La capatul unei vergele de fier se fixa un amestec de lut si nisip, de forma dorita. Sticla fierbinte, vascoasa, se turna pe o masa din piatra si se intindea cu alta vergea din fier. Apoi mesterul sticlar rasucea bila, facand sticla vascoasa sa se lipeasca de ea, luand forma dorita. Procesul tehnologic era greu si periculos, iar pretul sticlei era apropiat de cel al pietrelor pretioase
Romanii au preluat de la egipteni tehnologia producerii sticlei. Dar, ca in multe alte domenii, au perfectionat spectaculos tehnologia initiala. In sec. I d.Hr., un mester roman anonim a inlocuit vergeaua metalica printr-o teava metalica, avand la capatul dinspre mester un mustiuc din lemn, care ferea omul de temperatura inalta a tevii. Adunand la capatul metalic o bila din sticla lichida si sufland, se obtinea o bula din sticla ce putea fi apoi usor modelata.
Aceasta tehnologie noua a fost facuta posibila si de cuptoarele avansate ale romanilor, care permiteau atingerea unor temperaturi mai inalte si obtinerea, in locul sticlei vascoase a egiptenilor - imposibil de prelucrat prin suflare - a unei sticle aproape lichide.
Sticla romana comuna, de culoare verzuie (opaca) a inceput sa fie folosita tot mai mult. Era intrebuintata pentru cupe si pocale, pentru vase de apa, ulei, vin, parfum etc, pentru biberoane si alte obiecte practice.
Sticla romana scumpa era obtinuta din nisipuri albe, foarte pure, fiind incolora si translucida (inca nu transparenta!). Era folosita pentru vesela, bibelouri, podoabe si ornamente pretioase. Alaturi de aceste culori fundamentale, mesterii romani au izbutit a face nenumarate alte varietati de sticla, de la cele ce pareau a fi piatra pretioasa (smarald, safir, opal, peruzea, rubin) pana la cele care imitau lemnul sau fructele (ca forma si culoare). In aceasta epoca apare si ornamentarea cu aplicatii din sticla, ca si folosirea formelor sau matritelor pentru prelucrari complexe (vase care imitau chipuri sau reprezentau scene de lupta etc). De asemenea se realizeaza primele fire din sticla, destinate in special colierelor si altor podoabe feminine. Un produs roman din sticla a carui tehnologie nu a fost lamurita este butoiul din sticla. Acestea erau de mari dimensiuni, putand cuprinde chiar si un adult, iar felul in care au fost suflate nu este inca lamurit (se fac felurite presupuneri, dar nu exista siguranta). Prin acest mister butoiul din sticla se inscrie pe o lista a produselor romane din sticla alaturi de care stau cupele murrhine si diatretele. Cupele murrhine erau mult, mult mai scumpe decat aurul, cele mai ieftine valorand una pretul a zeci de sclavi! Erau mici, fara ornamente, dar aveau straluciri uluitoare, in mii de scanteieri multicolore. Pentru un singur vas de acest fel Nero a dat nu mai putin de saptezeci de talanti (echivalentul a trei sute de sclavi tineri, puternici). Tehnica exacta de producere nu se cunoaste, ci doar unele elemente tehnice. La fel de scumpe si misterioase sunt diatretele. Acestea erau un fel de vase din sticla duble, cu o cupa in interior si o dantela de sticla in exterior. Aceasta dantela nu atingea cupa interioara, permitand tinerea ori consumarea unor bauturi fierbinti fara pericol de ardere (pentru mana). Alta forma de utilizare a sticlei in care romanii au dovedit un mare talent a fost mozaicul. Realizate fie din ceramica ori piatra smaltuita, fie integral din sticla, mozaicurile romane au ramas pana astazi un exemplu concludent de maiestrie si rafinament artistic. Se cuvine a mentiona in final asa-numitele vase de Portland, ca vasul Audgio si vasul lui Alexandru Sever. Ele erau lucrate in doua straturi, primul de un albastru deosebit de frumos iar al doilea, mult mai subtire, din sticla alba ca laptele. Odata izbutita realizarea vasului - deosebit de dificila - urma partea cea mai grea: gravarea. Aceasta se realiza prin zgarierea sticlei albe cu diamant, adancirea treptata a zgarieturilor si desprinderea sticlei albe farama cu farama. Orice greseala distrugea vasul. Cu toate inovatiile lor romanii nu au izbutit insa a obtine sticla transparenta (ci doar translucida) si ca urmare nici geamul, nici oglinda din sticla.
In laguna venetiana, la 2 km de coasta, se afla Insula Murano. Populatia este de cca. 5000 locuitori. In acest mic orasel (in Romania echivalentul unei comune mai mari) s-a dezvoltat inaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenita celebra.
Ca parte a Republicii Venetiene Insula Murano se bucura de o anume autonomie interna. Nu doar ca avea propriul cod de legi si propriul Sfat suprem, ci chiar si moneda proprie si un ambasador la Venetia.
Demn de observat este faptul ca atunci cand un om de rand izbutea sa devina mester sticlar era innobilat si inscris in Cartea de aur a insulei. Mesterii sticlari din Murano erau considerati egalii celor mai nobile familii din Venetia. Pe de alta parte, ei erau urmariti in permanenta de politia venetiana si supusi unei legi severe, care interzicea parasirea insulei si mai ales a domeniilor venetiene. Unele dintre prevederi sunau astfel:
"Daca vreun lucrator sau mester sticlar va instraina arta sa din Venetia in dauna republicii, i se va trimite ordin sa se intoarca in tara. Daca nu se va supune acestui ordin, vor fi aruncate in inchisoare persoanele lui cele mai apropiate, pentru ca prin aceasta sa fie silit sa se intoarca. Daca nu va abandona totusi hotararea de a ramane in strainatate, se va trimite dupa el o persoana insarcinata cu misiunea de a-l ucide.
Aceasta duritate ingrozitoare, care mergea pana la intemnitare si asasini platiti, avea o justificare serioasa: pretul unui vas de Murano era gigantic. Iar pierderea unui asemenea privilegiu economic insemna o lovitura foarte grea pentru Venetia, o tara in general lipsita de resurse interne.
Sticla de Murano se facea dupa retete secrete, la care se adauga o maiestrie unica a prelucrarii sticlei obtinute.
Daca venetienii faceau la Murano obiecte din sticla de foarte mare valoare, in schimb epoca moderna a deschis calea catre industria sticlariei in sensul propriu al cuvantului.
Primele incercari le-au facut englezii. Ei au introdus carbunele in procesul de productie al sticlei si au dezvoltat o industrie in care calitatea consta mai ales in rezistenta si aplicabilitate practica, frumusetea fiind o problema secundara.
Ca o paranteza, putem spune ca unele incercari de preluare a metodelor englezesti au fost facut in sec. XVII si de germani. Acestia insa, sub influenta mai mare a Venetiei, nu au rezistat tentatiei de a crea tot felul de obiecte originale din sticla, cu o fantezie demna de un neam latin. Printre acestea cele mai raspandite au fost paharele kutrofle si respectiv "paharul de pedeapsa". Primele necesitau multa rabdare, vinul curgand din ele picatura cu picatura, dar cu un suierat ascutit, ca al berzei. "Paharul de pedeapsa" avea forma unei ciuperci rasturnate, si din el se putea bea tot numai picatura cu picatura, dar pe deasupra rotind tot timpul "ciuperca".
Introducerea carbunelui in producerea sticlei s-a facut de catre englezi din necesitate: lipsea lemnul folosit in alte fabrici de sticla din lume. Procedeul Talwell de ardere a carbunelui (1618) a facut ca sticla sa fie obtinuta dintr-o singura ardere, nu din doua, ca mai inainte. Totusi temperatura maxima a cuptorului era sub 1300 grade Celsius, iar eficienta scazuta.
Dupa cca. 200 de ani un german, Friederic Siemens, a realizat ceea ce a fost ulterior cunoscut drept Cuptorul Siemens: un cuptor cu recuperator de caldura. Bazat nu pe carbune, ci pe gaz, acesta folosea aerul fierbinte eliminat de cuptor pentru a preincalzi aerul si gazul inainte de ardere.
A fost de ajuns sa apara si cuptorul cu vana, pentru a se deschide calea industriei moderne a sticlariei, iar sticla sa devina, cu toata nobletea sa, din obiect de lux, obiect practic, de larga intrebuintare. In zilele noastre acest tip de sticla este ales mai cu seama de cei bogati.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.