Istoria Albaniei a iesit din etapa preistorica in secolul al IV-lea i.e.n., odata cu primele atestarii ale denumirii de Iliria in istoriografia greco-romana. Teritoriul Albaniei moderne nu are un echivalent in antichitate, el fiind cuprins in provinciile romane Dalmatia, Macedonia (si anume Epirus Nova), si Moesia Superior. Teritoriul a ramas sub control roman (bizantin) pana la migratiile slave din secolele V-VII d.Hr., si a fost integrata in Imperiul Bulgar in secolul al IX-lea.
Nucleul teritorial al statului albanez s-a format in evul mediu, sub numele de Principatul Arber si apoi Regatul Albaniei. Primele mentionari ale poporului albanez ca etnie distincta dateaza din aceeasi perioada. In secolul al XV-lea, a existat o serie de confruntari intre albanezii condusi de Skanderbeg si Imperiul Otoman aflat in expansiune. La scurt timp dupa moartea lui Skanderbeg, dupa victoria otomana in asediul din 1478 Shkoderului, rezistenta albaneza organizata a incetat si tara a devenit pasalac turcesc. A ramas sub control otoman ca parte a provinciei Rumelia pana in 1912, cand a fost proclamata independenta primului stat independent albanez. Formarea constiintei nationale albaneze dateaza de la sfarsitul secolului al XIX-lea si se inscrie in fenomenul mai larg de formare a natiunilor pe terioriul Imperiului Otoman.
Prima organizatie care s-a opus divizarii Albaniei si a cerut autonomie sporita a fost Liga de la Prizren, formata la 1 iunie 1878, in Prizren, Kosovo. Liga de la Prizren a folosit forta militara pentru a impiedica anexarea nordului Albaniei la Muntenegru si Serbia, si sudul Albaniei la Grecia la Congresul de la Berlin. Dupa mai multe lupte cu trupele muntenegrene, liga a fost fortata sa cedeze Ulcinj Muntenegrului, dupa care a fost invinsa de o armata otomana trimisa de sultan pentru a impiedica autonomia Albaniei.[22] Rascoalele din 1910-1912, si infrangerea otomanilor in Primul Razboi Balcanic, in conditiile inaintarii armatelor muntenegrene, sarbe si grecesti in Albania actuala au dus la declararea independentei Albaniei de catre Ismail Qemali la Vlora, in 28 noiembrie 1912. Independenta Albaniei a fost recunoscuta prin Conferinta de la Londra la 29 iulie 1913, dar trasarea frontierelor Albaniei a ignorat realitatile demografice ale momentului.[23]
Monarhia de scurta durata (1914–1925) a fost urmata de o prima Republica Albaneza de si mai scurta durata (1925–1928), care a fost inlocuita de o alta monarhie (1928–1939), care a fost anexata de Italia Fascista si apoi apoi de Germania Nazista in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Dupa prabusirea Axei, Albania a devenit stat comunist, denumit Republica Populara Socialista Albania, dominata de Enver Hoxha (d. 1985). Mostenitorul politic al lui Hoxha, Ramiz Alia, a condus tara in perioada dezintegrarii statului hoxhaist in contextul prabusirii blocului comunist in anii 1980.
Regimul comunist albanez a cazut in 1990, iar Republica Albania a fost declarata in 1991. Fostul partid comunist a pierdut alegerile din martie 1992, in contextul colapsului economic si al tensiunilor sociale. O criza economica s-a raspandit in 1996 in urma prabusirii unor jocuri piramidale ce au functionat in tara, culminand in 1997 cu lupte armate, care au dus la o emigratie in masa a albanezilor, in principal in Italia, Grecia, Elvetia, Germania si America de Nord.
In 1999, tara a fost afectata de Razboiul din Kosovo, cand multi albanezi din Kosovo s-au refugiat in Albania.
Albania a devenit membru cu drepturi depline al NATO in 2009. Tara a cerut sa devina candidat la aderarea la Uniunea Europeana.Republica Albania este o democratie parlamentara reglementata de constitutia modificata cel mai recent in 1998. Se tin alegeri legislative o data la patru ani, pentru un parlament unicameral cu 140 de locuri, Adunarea Poporului. In iunie 2002, Alfred Moisiu, fost general, a fost ales in urma unui compromis in locul presedintelui Rexhep Meidani. Alegerile legislative din iulie 2005 l-au adus pe Sali Berisha, fost membru al Partidului Comunist, inapoi la putere in fruntea Partidului Democrat. Actualul presedinte Bamir Topi a fost ales de parlament in iulie 2007.
Integrarea euro-atlantica a Albaniei este scopul principal urmarit de guvernele post-comuniste. Aderarea Albaniei la UE este considerata si ea una din prioritatile Comisiei Europene.
Albania, impreuna cu Croatia, a aderat la NATO la 1 aprilie 2009, ele devenind al 27-lea si al 28-lea membru al aliantei
Albania are o arie totala de 28.748 km². Ea se intinde intre paralelele de 39° si 43° latitudine nordica, si intre meridianele de 19° si 21° longitudine estica (o mica parte se afla la est de 21°). Se invecineaza cu Muntenegru la nord, Kosovo la nord-est, Macedonia la est si Grecia la sud. Lungimea coastelor Albaniei este de 476 km,[29]:240 avand iesire la Marea Adriatica si la Marea Ionica. In zona vestica, exista o campie litorala pe malurile Marii Adriatice. 70% din suprafata tarii sunt teren muntos adesea inaccesibil. Cel mai inalt varf este Korab, situat in districtul Diber, cu o altitudine de 2.753 m. Clima de pe coasta este mediteraneana cu ierni umede si blande si veri uscate.
In interiorul continentului, aspectele climatice difera in functie de altitudine, dar zonele de la peste 1.500 m sunt reci si adesea acoperite cu zapada iarna si chiar primavara. In afara capitalei Tirana, care are 800.000 de locuitori, principalele orase sunt Durres, Korce, Elbasan, Shkoder, Gjirokaster, Vlore si Kukes.
Cele mai mari si mai adanci trei lacuri din Peninsula Balcanica se afla partial in Albania. Lacul Shkoder din nord-vestul tarii are o suprafata variabila intre 370–530 km², din care o treime apartine Albaniei si restul Muntenegrului. Coasta lacului pe malul albanez are 57 km lungime. Lacul Ohrid se afla in sud-estul tarii si se afla pe frontiera cu Macedonia. Are o adancime maxima de 289 metri si in zona traiesc specii unicat de plante si animale, intre care fosile vii si multe specii endemice. Datorita valorii naturale si istorice, Lacul Ohrid se afla sub protectia UNESCO.