L.A. Woman
1971
1971
Melodiile
se deruleaza
automat
se deruleaza
automat
Doors
-
The Doors
1967 -
Strange Days
1967 -
Waiting for the Sun
1968 -
The Soft Parade
1969 -
Morrison Hotel
1970 -
L.A. Woman
1971 -
Other Voices
1971 -
Full Circle
1972
The Doors - Hyacinth House / 1971
| Adaugat de lavinia | 11.10.2011 |  Adauga
la favorite |
1.056 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favorite.The Doors (infiintat in 1965, in Los Angeles, California) a fost un grup american de muzica rock foarte cunoscut si influent.
Istoria grupului.
Originile, 1965 - 1966
Albumul de debut care poarta numele formatiei - The Doors (1967)Infiintata in 1965 in Los Angeles, California, dupa o intalnire dintre studentii universitatii de film "UCLA" Jim (James Douglas) Morrison si Ray Manzarek, "The Doors" a devenit unul dintre fenomenele artistice de mare importanta ale sfarsitului anilor 1960. Ray Manzarek, specializat la pian/claviaturi, formase impreuna cu cei 2 frati ai sai o trupa numita Rick And The Ravens si cauta un solist si un baterist. A fost imediat impresionat de Morrison dupa ce l-a ascultat cantand o piesa cu versuri proprii - "Moonlight Drive". Odata cu el a fost recrutat si bateristul John Densmore si s-au inregistrat 6 piese cu versuri scrise de Jim in aceasta formula. Nemultumiti de rezultatul inregistrarilor, fratii lui Manzarek au parasit trupa, fiind amandoi inlocuiti de un prieten al lui John Densmore - chitaristul Robby Krieger. Robby Krieger si John Densmore cantasera cu The Psychedelic Rangers si il cunosteau pe Manzarek de la sedintele de meditatie in comun. In noua componenta trupa s-a remarcat rapid in numeroase cluburi incepand cu London Fog de pe Sunset Strip.
Formatia si-a luat numele dupa titlul unei carti scrise de Aldous Huxley, The Doors of Perception, care era la randu-i imprumutat dintr-un vers al artistului si poetului secolului al 18-lea, William Blake: "If the doors of perception were cleansed (deseori citat gresit ca "opened" in acest context), every thing would appear to man as it is, infinite."
Inregistrari timpurii, 1966 - 1969Dupa ce a fost descoperita de catre producatorul David Pollack, formatia canta in cluburi precum London Fog de pe Sunset Strip (zona recunoscuta pentru restaurantele si viata de noapte a partii de vest a orasului Los Angeles) si mai tarziu Whisky A Go-Go (se spune ca scena rock`n`roll a luat nastere odata cu deschiderea acestui club de noapte). Personajul central si totodata controversat al trupei, Jim Morrison, prin interpretarea excentrica a compozitiei intitulate "The End", in 1966, a facut ca trupa sa fie data afara din Whisky A Go-Go, patronii interzicandu-le sa mai cante acolo. Acest eveniment a avut si o parte buna... atragand atentia celor de la Elektra Records, cu care au si semnat un contract, marcand inceputul unei colaborari indelungate si pline de succes cu producatorul Paul Rothchild si inginerul Bruce Botnick. LP-ul lor de debut care poarta numele formatiei contine o mare parte dintre piesele lor, inclusiv drama muzicala de 11 minute "The End". Cu formatia aflata in plina forma, de o energie si o ambitie iesite din comun, inregistrarea albumului a durat doar cateva zile, fiind aproape in intregime cantat live in studio, cu majoritatea pieselor inregistrate din prima interpretare. Morrison si Manzarek au regizat si un film inovativ de promovare a single-ului "Break on Through", care a reprezentat un moment important in dezvoltarea genului de film numit videoclip muzical.
Morrison pe fata albumului DoorsLansat in ianuarie 1967, albumul a provocat o adevarata senzatie in cercurile muzicale, iar a doua piesa extrasa de pe acesta, "Light My Fire", a devenit hit, consacrand grupul ca una dintre formatiile americane de succes ale anului 1967, alaturi de Jefferson Airplane si The Grateful Dead. Cu frumusetea-i saturniana, cu magnetismul prezentei sale scenice si pantalonii mulati din piele, Morrison a ajuns fulgerator unul dintre cele mai mari sex simboluri ale timpurilor lui, desi in scurta vreme a devenit frustrat de condamnarea sa la statutul de vedeta.
Cel de-al doilea LP al celor de la The Doors, "Strange Days" a avut aproape acelasi impact ca si primul si a consolidat buna reputatie a grupului. Al treilea lor LP, "Waiting for the Sun" din 1968 a reprezentat schimbarea formatului initial al stilului trupei, intrucat repertoriul original fusese epuizat si un altul nou a fost compus. A devenit primul lor LP pe locul 1, iar piesa "Hello, I Love You a fost cel de-al doilea lor hit pe locul 1 in clasamentul SUA. Albumul continea si piesele "The Unknown Soldier", pentru care au auto-regizat si realizat un alt videoclip si "Not to Touch the Earth", extras din legendara lor piesa abstracta de 30 de minute intitulata "Celebration of the Lizard", pe care din cele declarate oficial nu au reusit sa o inregistreze in intregime intr-o versiune satisfacatoare pentru LP. In 1969, odata cu lansarea albumului "The Soft Parade", formatia si-a imbogatit posibilitatile de exprimare muzicala prin utilizarea unor sectiuni de corn, sau corzi, precum si alte sunete dorite in anumite compozitii (ca de exemplu colaborarea cu saxofonistul Curtis Amy pe single-ul lor, "Touch Me").
Pentru fanii celor de la „The Doors", muzica formatiei continea versuri incarcate de referinte sociale, psihologice si politice, compuse de nimeni altul decat de "The Lizard King" - (regele soparla), Jim Morrison. Ritmul de jazz al tobelor lui John Densmore, clapele invaluitoare ale lui Ray Manzarek, cel care interpreta cu mana stanga partile asociate de obicei chitarii bas si contributiile lui Robby Krieger la chitara in care se regaseau influente flamenco, indiene, blues si de chitara clasica, se combinau in stilul lor distinctiv. The Doors erau o trupa neobisnuita in peisajul rock prin faptul ca nu utilizau chitara bas in concerte, Manzarek fiind cel care interpreta partile bas cu o claviatura electrica bas Fender, o varianta a binecunoscutului pian electric Fender Rhodes. Oricum, basistul Lonnie Mack a colaborat cu trupa la inregistrarile catorva piese de pe LP-ul Morrison Hotel, iar Jerry Scheff (multa vreme basist in serviciul lui Elvis Presley) si-a adus contributia pe LP-ul "L.A. Woman".
Multe dintre piesele celor de la The Doors erau compuse in comun, pornite de la ideile lui Manzarek, corelate cu versurile si unele linii melodice cu care contribuia Morrison, vreme in care ceilalti inventau ritmul si armoniile melodiei. In timpul unei plimbari pe o plaja din California, Morrison si Manzarek au trecut pe langa o fata afro-americana, iar Morrison a scris intr-o seara versurile piesei Hello, I Love You referindu-se la acea fata in expresia "dusky jewel" (giuvaer intunecat). Piesa a fost criticata intrucatva la vremea respectiva din cauza asemanarii cu hitul "All Day and All of the Night" din 1965 al celor de la The Kinks.
Controverse din timpul carierei, 1969 - 1971The Doors si-a castigat rapid o reputatie atat pentru spectacolele live provocatoare, cat si pentru stilul rebel. Jim Morrison a fost arestat pe scena in New Haven, Connecticut, pentru limbaj impropriu fata de politie in timpul concertului. Intr-o aparitie cu o interpretare live la emisiunea Ed Sullivan Show a retelei TV "Columbia Broadcasting System" din 17 septembrie 1967, cenzura postului TV a cerut trupei sa isi modifice textul piesei "Light My Fire", schimband versul "Girl we couldn't get much higher" cu "Girl we couldn't get much better" pentru a evita referirea la droguri. Cu toate acestea, Morrison a cantat piesa in original si pentru ca era o transmisie in direct, retelei CBS i-a fost imposibil sa il opreasca. Ed Sullivan a fost atat de furios incat a refuzat sa dea mana cu membrii formatiei la plecare si nici nu au mai fost invitati vreodata. Morrison a declarat mai tarziu ca era foarte emotionat in timpul interpretarii si a uitat sa faca modificarea. (De altfel nu au fost singurii a caror re-aparitie a fost interzisa la aceasta emisiune. Cu 11 ani mai devreme, lui Bo Diddley i-a fost interzisa prezenta atunci cand a refuzat sa cante piesa "Sixteen Tons".)
Cel mai scandalos incident s-a petrecut la concertul "Dinner Key Auditorium" din Miami, Florida, in 1969. S-a spus ca Morrison si-ar fi expus partile intime in timpul spectacolului. A fost acuzat de expunere indecenta si de comportament obscen, dar nu s-a ajuns la o concluzie clara. Morrison a declarat: "Am pierdut mult timp cu procesul din Miami, cam un an si jumatate. Dar a fost o experienta valoroasa. Inaintea procesului, aveam o atitudine imatura si nerealista fata de sistemul judiciar american. Procesul mi-a deschis ochii."
Jim Morrison — solistul formatiei The DoorsIn timp ce Morrison, solist vocal fiind, era in prim planul atentiei generale si avea o imagine mai mare decat a celorlalti membri pe copertile albumelor grupului, era foarte ferm cand se punea problema ca toti membrii grupului sa primeasca recunoasterea publica. Cu ocazia unui concert, cand prezentatorul evenimentului a anuntat: "Jim Morrison and The Doors", Morrison, furios, a refuzat intrarea in scena pana cand grupul nu va fi anuntat din nou, de data aceasta doar "The Doors".
In ultimii doi ani ai vietii sale, Morrison a redus consumul considerabil de droguri psihedelice si a inceput sa bea, ceea ce in schimb a inceput sa-i afecteze abilitatile, atat pe scena cat si in studio. Incercand, se pare, sa-si schimbe imaginea de "Rege Soparla" care ajunsese sa il domine, Morrison s-a ingrasat si si-a lasat barba, determinand Elektra sa foloseasca fotografii facute mai demult pentru coperta albumului lor "Absolutely Live " LP, aparut in 1970. In album apar inregistrari facute in timpul turneului american din 1970 si la concertul din 1969 de la teatrul Aquarius si include o inregistrare live, in intregime, a piesei "The Celebration of the Lizard".
Al patrulea lor album, The Soft Parade (1969) este cel pe care grupul se straduieste sa isi pastreze impulsul; o incercare de a-si extinde soundul cu instrumente cu coarde si alamuri, considerandu-se ca a avut cel mai mic succes dintre LP-urile cu Morrison, care avea deja o problema serioasa cu bauturile alcoolice si devenea din ce in ce mai dificil si nestatornic in studio, drept pentru care sesiunile de inregistrare trenau saptamani intregi, desi inainte durau cateva zile.
Grupul a revenit puternic la forma precedenta in 1970 cu excelentul album LP Morrison Hotel si parea pregatit sa-si reia locul intre primele formatii din America cu superbul L.A. Woman din 1971. A fost conceput ca o reintoarcere la radacini care explora bazele lor de blues si R&B,desi in timpul repetitiilor grupul a avut o disputa serioasa cu Rothchild. Denuntand noul repertoriu ca un cocktail musical, el a renuntat si a predat fraiele producerii pe mana lui Botnick. Rezultatul a fost considerat un clasic, continand unele dintre cele mai puternice piese si performante de la debutul lor din 1967. Single-ul atmosferic "Riders On The Storm" e constant difuzata de decenii la posturile de radio rock. Ultima aparitie publica a The Doors a fost cea de la "Warehouse" in New Orleans, pe 12 decembrie 1970, unde parea ca Morrison avea o cadere nervoasa pe scena (trantind in numeroase randuri microfonul de podeaua scenei).
Dupa moartea lui Morrison, 1971 - 1989
In 1971, dupa inregistrarea albumului “L.A. Woman", Morrison a decis sa ia o pauza si s-a mutat impreuna cu iubita sa Pamela Courson la Paris. Morrison a murit acolo in circumstante misterioase la data de 3 iulie 1971; trupul sau a fost gasit in cada apartamentului sau.
S-a tras concluzia ca a murit din cauza unui atac de cord, desi a fost dezvaluit mai tarziu ca nu i-a fost efectuata nici o autopsie inainte de a fi ingropat la Cimitirul Pere-Lachaise.
Zvonurile au continuat sa circule pentru multi ani, invocand ideile ca Morrison si-a inscenat moartea sa iasa din centrul atentiei sau ca el ar fi murit intr-un club de noapte din Paris si ca trupul sau fara viata ar fi fost dus pe furis inapoi in apartament. Totusi, in cartea sa „Wonderland Avenue", fostul prieten al lui Morrison, Danny Sugerman, declara ca in decursul ultimei intalniri cu Pamela Courson, care a avut loc cu putin inainte de moartea acesteia din cauza unei supradoze de heroina, ea i-a marturisit ca este responsabila intalnirii dintre Morrison si heroina si, pentru ca el avea o fobie fata de ace, ea i-a injectat doza care l-a omorit.
Formatia Doors, ramasa fara Morrison, si-a continuat activitatea pentru inca ceva timp. Dupa ce initial au luat in considerare sa aduca un nou vocalist in locul lui Morrison, Krieger si Manzarek au trecut la voce si au mai scos doua albume, Other Voices si Full Circle. Au avut si concerte in aceasta perioada.
Ambele albume s-au vandut bine, dar nu in acelasi numar ca in perioada Morrison, si formatia The Doors a incetat inregistrarile si concertele la sfarsitul anului 1972. In timp ce primul album sta sub nota caracteristica a stilului si al sound-ului Doors, ultimul album arata un Doors explorand teritoriul jazz-ului. Pentru ca nici unul dintre albume nu a fost reeditat, ele se gasesc cel mai frecvent in retelele P2P pe internet si sunt reevaluate de catre fani. Ambele albume sunt din ce in ce mai mult vazute drept capodopere, chiar unii fani pretind ca sunt cele mai bune albume Doors. In 1979 Francis Ford Coppola a lansat filmul "Apocalypse Now" cu melodia "The End" folosita proeminent in coloana sonora. Cu ajutorul acesteia, "The Doors" au fost descoperiti de noi fani.
Anii 1990 si ulterior
In 1991, regizorul Oliver Stone a lansat filmul “The Doors", cu Val Kilmer in rolul lui Morrison si cu sugestii de la Krieger, Densmore si Rothchild. Ian Astbury de la formatia The Cult a fost prima alegere a regizorului, dar Astbury a decis sa nu intre in lumea cinematografiei (din motive necunoscute). Ian a avut totusi de-a face cu “The Doors of the 21st Century" (vezi paragraful urmator). Desi multi erau uimiti de personificarea lui Morrison de catre Val Kilmer, filmul a avut numeroase neconcordante cu realitatea si membrii grupui si-au aratat nemultumirea fata de portretul pe care Oliver Stone i l-a schitat lui Morrison, acesta fiind de multe ori prezentat ca un sociopat lipsit de control.
In 2002 Manzarek si Krieger s-au reunit si au creat o noua versiune a The Doors, numita "The Doors of the 21st Century". In locul lui Morrison, noua formatie il avea pe vocalul britanic Ian Astbury, fost solist al formatiei din Regatul Unit The Cult, cuAngelo Barbera la bass din fosta formatie a lui Krieger. La primul lor concert grupul a anuntat ca tobarul John Densmore nu va urca pe scena, si mai tarziu s-a afirmat ca nu putea canta deoarece suferea de tiuit auditiv. Densmore a fost inlocuit la inceput cu Stewart Copeland, fost component al trupei The Police, dar dupa ce Copeland si-a rupt mana cazand de pe bicicleta, intelegerea s-a sfarsit prin actiuni in instanta reciproce si a fost inlocuit Ty Dennis, care mai cantase cu Krieger.
Mai tarziu, Densmore a sustinut ca de fapt nu fusese invitat sa ia parte la reuniune.In luna februarie a anului 2003 a incercat sa obtina o dispozitie legala de a-si impiedica fosti colegi sa foloseasca numele "The Doors of the 21st Century". incercarea lui a fost respinsa in justitie in luna mai a aceluiasi an, chiar daca Manzarek a repetat declaratia publica cum ca invitatia lui Densmore de a reveni in formatie este inca valabila. S-a mai spus ca rudele lui Morrison si ale Pamelei s-au alaturat lui Densmore in incercarea de a le interzice lui Manzarek si Krieger sa foloseasca numele "The Doors". In iulie 2005, Densmore a reusit sa obtina o hotarare definitiva care le interzicea fostilor sai colegi sa mai foloseasca numele The Doors. Noua trupa si-a schimbat initial numele in "D21C" iar acum canta sub numele deRiders on the Storm (care este si numele unei formatii-tribut pentru Doors din nord-estul Statelor Unite).Le este permis insa sa foloseasca nume ca "fostii Doors" sau "membrii trupei The Doors".Densmore a fost inca o data fidel numelui The Doors, fiind ferm pe pozitie cand a refuzat sa autorizeze folosirea melodiilor formtiei The Doors in reclame TV,incluzand o oferta de 15 milioane de dolari de la Cadillac pentru a folosi piesa "Break on Through (to the Other Side)", fiind de parere ca ar fii o incalcare a spiritului in care muzica a fost creata. Densmore a scris un articol despre acest subiect pentru The Nation aici articolul este mentionat si mai jos.
Sunt oameni care si-au pierdut virginitatea pe muzica asta, s-au drogat pentru prima oara pe muzica asta. Am cunoscut oameni care spuneau ca au fost copii care au murit in Vietnam pe muzica asta, alti oameni imi spuneau despre persoane care nu s-au sinucis din cauza acestei muzici… . Pe scena, cand interpretam piesele astea, pareau misterioase si magice. Asta nu se inchiriaza.
Manzarek si Krieger si-au mentinut parerea ca un turneu ca o formatie Doors renascuta si folosirea muzicii in reclame sunt cai de a impiedica The Doors sa se stearga din istorie. Manzarek este citat in articolul amintit mai sus spunand:
Cu totii imbatranim. Ar trebui, noi trei, sa cantam aceste piese deoarece, hey, sfarsitul e mereu aproape. Morrison a fost un poet si, mai presus de toate, un poet vrea sa-i fie auzite cuvintele.
The Doors sunt tinuti minte pentru interpretarile lor samanice din concerte. Unii oameni se gandeau ca ei erau doar simpli rebeli americani ai muzicii rock. Jim Morrison spunea: “Imi place orice reactie obtin prin muzica mea. Orice sa faci oamenii sa gandeasca. Adica daca poti sa faci o camera plina cu oameni beti si drogati sa se trezeasca si sa gandeasca, inseamna ca faci ceva."
Aceasta popularitate rezistenta se reflecta in vanzarile constante ale inregistrarilor lor timpurii.
Personajul metaforic al lui Jim Morrison Regele Soparla (The Lizard King) este explicat in acest link.
Componenta
John Densmore – tobe
Robby Krieger – chitara
Ray Manzarek – orga, pian, claviaturi, bass
Jim (James Douglas) Morrison - vocal, liderul formatiei
Istoria grupului.
Originile, 1965 - 1966
Albumul de debut care poarta numele formatiei - The Doors (1967)Infiintata in 1965 in Los Angeles, California, dupa o intalnire dintre studentii universitatii de film "UCLA" Jim (James Douglas) Morrison si Ray Manzarek, "The Doors" a devenit unul dintre fenomenele artistice de mare importanta ale sfarsitului anilor 1960. Ray Manzarek, specializat la pian/claviaturi, formase impreuna cu cei 2 frati ai sai o trupa numita Rick And The Ravens si cauta un solist si un baterist. A fost imediat impresionat de Morrison dupa ce l-a ascultat cantand o piesa cu versuri proprii - "Moonlight Drive". Odata cu el a fost recrutat si bateristul John Densmore si s-au inregistrat 6 piese cu versuri scrise de Jim in aceasta formula. Nemultumiti de rezultatul inregistrarilor, fratii lui Manzarek au parasit trupa, fiind amandoi inlocuiti de un prieten al lui John Densmore - chitaristul Robby Krieger. Robby Krieger si John Densmore cantasera cu The Psychedelic Rangers si il cunosteau pe Manzarek de la sedintele de meditatie in comun. In noua componenta trupa s-a remarcat rapid in numeroase cluburi incepand cu London Fog de pe Sunset Strip.
Formatia si-a luat numele dupa titlul unei carti scrise de Aldous Huxley, The Doors of Perception, care era la randu-i imprumutat dintr-un vers al artistului si poetului secolului al 18-lea, William Blake: "If the doors of perception were cleansed (deseori citat gresit ca "opened" in acest context), every thing would appear to man as it is, infinite."
Inregistrari timpurii, 1966 - 1969Dupa ce a fost descoperita de catre producatorul David Pollack, formatia canta in cluburi precum London Fog de pe Sunset Strip (zona recunoscuta pentru restaurantele si viata de noapte a partii de vest a orasului Los Angeles) si mai tarziu Whisky A Go-Go (se spune ca scena rock`n`roll a luat nastere odata cu deschiderea acestui club de noapte). Personajul central si totodata controversat al trupei, Jim Morrison, prin interpretarea excentrica a compozitiei intitulate "The End", in 1966, a facut ca trupa sa fie data afara din Whisky A Go-Go, patronii interzicandu-le sa mai cante acolo. Acest eveniment a avut si o parte buna... atragand atentia celor de la Elektra Records, cu care au si semnat un contract, marcand inceputul unei colaborari indelungate si pline de succes cu producatorul Paul Rothchild si inginerul Bruce Botnick. LP-ul lor de debut care poarta numele formatiei contine o mare parte dintre piesele lor, inclusiv drama muzicala de 11 minute "The End". Cu formatia aflata in plina forma, de o energie si o ambitie iesite din comun, inregistrarea albumului a durat doar cateva zile, fiind aproape in intregime cantat live in studio, cu majoritatea pieselor inregistrate din prima interpretare. Morrison si Manzarek au regizat si un film inovativ de promovare a single-ului "Break on Through", care a reprezentat un moment important in dezvoltarea genului de film numit videoclip muzical.
Morrison pe fata albumului DoorsLansat in ianuarie 1967, albumul a provocat o adevarata senzatie in cercurile muzicale, iar a doua piesa extrasa de pe acesta, "Light My Fire", a devenit hit, consacrand grupul ca una dintre formatiile americane de succes ale anului 1967, alaturi de Jefferson Airplane si The Grateful Dead. Cu frumusetea-i saturniana, cu magnetismul prezentei sale scenice si pantalonii mulati din piele, Morrison a ajuns fulgerator unul dintre cele mai mari sex simboluri ale timpurilor lui, desi in scurta vreme a devenit frustrat de condamnarea sa la statutul de vedeta.
Cel de-al doilea LP al celor de la The Doors, "Strange Days" a avut aproape acelasi impact ca si primul si a consolidat buna reputatie a grupului. Al treilea lor LP, "Waiting for the Sun" din 1968 a reprezentat schimbarea formatului initial al stilului trupei, intrucat repertoriul original fusese epuizat si un altul nou a fost compus. A devenit primul lor LP pe locul 1, iar piesa "Hello, I Love You a fost cel de-al doilea lor hit pe locul 1 in clasamentul SUA. Albumul continea si piesele "The Unknown Soldier", pentru care au auto-regizat si realizat un alt videoclip si "Not to Touch the Earth", extras din legendara lor piesa abstracta de 30 de minute intitulata "Celebration of the Lizard", pe care din cele declarate oficial nu au reusit sa o inregistreze in intregime intr-o versiune satisfacatoare pentru LP. In 1969, odata cu lansarea albumului "The Soft Parade", formatia si-a imbogatit posibilitatile de exprimare muzicala prin utilizarea unor sectiuni de corn, sau corzi, precum si alte sunete dorite in anumite compozitii (ca de exemplu colaborarea cu saxofonistul Curtis Amy pe single-ul lor, "Touch Me").
Pentru fanii celor de la „The Doors", muzica formatiei continea versuri incarcate de referinte sociale, psihologice si politice, compuse de nimeni altul decat de "The Lizard King" - (regele soparla), Jim Morrison. Ritmul de jazz al tobelor lui John Densmore, clapele invaluitoare ale lui Ray Manzarek, cel care interpreta cu mana stanga partile asociate de obicei chitarii bas si contributiile lui Robby Krieger la chitara in care se regaseau influente flamenco, indiene, blues si de chitara clasica, se combinau in stilul lor distinctiv. The Doors erau o trupa neobisnuita in peisajul rock prin faptul ca nu utilizau chitara bas in concerte, Manzarek fiind cel care interpreta partile bas cu o claviatura electrica bas Fender, o varianta a binecunoscutului pian electric Fender Rhodes. Oricum, basistul Lonnie Mack a colaborat cu trupa la inregistrarile catorva piese de pe LP-ul Morrison Hotel, iar Jerry Scheff (multa vreme basist in serviciul lui Elvis Presley) si-a adus contributia pe LP-ul "L.A. Woman".
Multe dintre piesele celor de la The Doors erau compuse in comun, pornite de la ideile lui Manzarek, corelate cu versurile si unele linii melodice cu care contribuia Morrison, vreme in care ceilalti inventau ritmul si armoniile melodiei. In timpul unei plimbari pe o plaja din California, Morrison si Manzarek au trecut pe langa o fata afro-americana, iar Morrison a scris intr-o seara versurile piesei Hello, I Love You referindu-se la acea fata in expresia "dusky jewel" (giuvaer intunecat). Piesa a fost criticata intrucatva la vremea respectiva din cauza asemanarii cu hitul "All Day and All of the Night" din 1965 al celor de la The Kinks.
Controverse din timpul carierei, 1969 - 1971The Doors si-a castigat rapid o reputatie atat pentru spectacolele live provocatoare, cat si pentru stilul rebel. Jim Morrison a fost arestat pe scena in New Haven, Connecticut, pentru limbaj impropriu fata de politie in timpul concertului. Intr-o aparitie cu o interpretare live la emisiunea Ed Sullivan Show a retelei TV "Columbia Broadcasting System" din 17 septembrie 1967, cenzura postului TV a cerut trupei sa isi modifice textul piesei "Light My Fire", schimband versul "Girl we couldn't get much higher" cu "Girl we couldn't get much better" pentru a evita referirea la droguri. Cu toate acestea, Morrison a cantat piesa in original si pentru ca era o transmisie in direct, retelei CBS i-a fost imposibil sa il opreasca. Ed Sullivan a fost atat de furios incat a refuzat sa dea mana cu membrii formatiei la plecare si nici nu au mai fost invitati vreodata. Morrison a declarat mai tarziu ca era foarte emotionat in timpul interpretarii si a uitat sa faca modificarea. (De altfel nu au fost singurii a caror re-aparitie a fost interzisa la aceasta emisiune. Cu 11 ani mai devreme, lui Bo Diddley i-a fost interzisa prezenta atunci cand a refuzat sa cante piesa "Sixteen Tons".)
Cel mai scandalos incident s-a petrecut la concertul "Dinner Key Auditorium" din Miami, Florida, in 1969. S-a spus ca Morrison si-ar fi expus partile intime in timpul spectacolului. A fost acuzat de expunere indecenta si de comportament obscen, dar nu s-a ajuns la o concluzie clara. Morrison a declarat: "Am pierdut mult timp cu procesul din Miami, cam un an si jumatate. Dar a fost o experienta valoroasa. Inaintea procesului, aveam o atitudine imatura si nerealista fata de sistemul judiciar american. Procesul mi-a deschis ochii."
Jim Morrison — solistul formatiei The DoorsIn timp ce Morrison, solist vocal fiind, era in prim planul atentiei generale si avea o imagine mai mare decat a celorlalti membri pe copertile albumelor grupului, era foarte ferm cand se punea problema ca toti membrii grupului sa primeasca recunoasterea publica. Cu ocazia unui concert, cand prezentatorul evenimentului a anuntat: "Jim Morrison and The Doors", Morrison, furios, a refuzat intrarea in scena pana cand grupul nu va fi anuntat din nou, de data aceasta doar "The Doors".
In ultimii doi ani ai vietii sale, Morrison a redus consumul considerabil de droguri psihedelice si a inceput sa bea, ceea ce in schimb a inceput sa-i afecteze abilitatile, atat pe scena cat si in studio. Incercand, se pare, sa-si schimbe imaginea de "Rege Soparla" care ajunsese sa il domine, Morrison s-a ingrasat si si-a lasat barba, determinand Elektra sa foloseasca fotografii facute mai demult pentru coperta albumului lor "Absolutely Live " LP, aparut in 1970. In album apar inregistrari facute in timpul turneului american din 1970 si la concertul din 1969 de la teatrul Aquarius si include o inregistrare live, in intregime, a piesei "The Celebration of the Lizard".
Al patrulea lor album, The Soft Parade (1969) este cel pe care grupul se straduieste sa isi pastreze impulsul; o incercare de a-si extinde soundul cu instrumente cu coarde si alamuri, considerandu-se ca a avut cel mai mic succes dintre LP-urile cu Morrison, care avea deja o problema serioasa cu bauturile alcoolice si devenea din ce in ce mai dificil si nestatornic in studio, drept pentru care sesiunile de inregistrare trenau saptamani intregi, desi inainte durau cateva zile.
Grupul a revenit puternic la forma precedenta in 1970 cu excelentul album LP Morrison Hotel si parea pregatit sa-si reia locul intre primele formatii din America cu superbul L.A. Woman din 1971. A fost conceput ca o reintoarcere la radacini care explora bazele lor de blues si R&B,desi in timpul repetitiilor grupul a avut o disputa serioasa cu Rothchild. Denuntand noul repertoriu ca un cocktail musical, el a renuntat si a predat fraiele producerii pe mana lui Botnick. Rezultatul a fost considerat un clasic, continand unele dintre cele mai puternice piese si performante de la debutul lor din 1967. Single-ul atmosferic "Riders On The Storm" e constant difuzata de decenii la posturile de radio rock. Ultima aparitie publica a The Doors a fost cea de la "Warehouse" in New Orleans, pe 12 decembrie 1970, unde parea ca Morrison avea o cadere nervoasa pe scena (trantind in numeroase randuri microfonul de podeaua scenei).
Dupa moartea lui Morrison, 1971 - 1989
In 1971, dupa inregistrarea albumului “L.A. Woman", Morrison a decis sa ia o pauza si s-a mutat impreuna cu iubita sa Pamela Courson la Paris. Morrison a murit acolo in circumstante misterioase la data de 3 iulie 1971; trupul sau a fost gasit in cada apartamentului sau.
S-a tras concluzia ca a murit din cauza unui atac de cord, desi a fost dezvaluit mai tarziu ca nu i-a fost efectuata nici o autopsie inainte de a fi ingropat la Cimitirul Pere-Lachaise.
Zvonurile au continuat sa circule pentru multi ani, invocand ideile ca Morrison si-a inscenat moartea sa iasa din centrul atentiei sau ca el ar fi murit intr-un club de noapte din Paris si ca trupul sau fara viata ar fi fost dus pe furis inapoi in apartament. Totusi, in cartea sa „Wonderland Avenue", fostul prieten al lui Morrison, Danny Sugerman, declara ca in decursul ultimei intalniri cu Pamela Courson, care a avut loc cu putin inainte de moartea acesteia din cauza unei supradoze de heroina, ea i-a marturisit ca este responsabila intalnirii dintre Morrison si heroina si, pentru ca el avea o fobie fata de ace, ea i-a injectat doza care l-a omorit.
Formatia Doors, ramasa fara Morrison, si-a continuat activitatea pentru inca ceva timp. Dupa ce initial au luat in considerare sa aduca un nou vocalist in locul lui Morrison, Krieger si Manzarek au trecut la voce si au mai scos doua albume, Other Voices si Full Circle. Au avut si concerte in aceasta perioada.
Ambele albume s-au vandut bine, dar nu in acelasi numar ca in perioada Morrison, si formatia The Doors a incetat inregistrarile si concertele la sfarsitul anului 1972. In timp ce primul album sta sub nota caracteristica a stilului si al sound-ului Doors, ultimul album arata un Doors explorand teritoriul jazz-ului. Pentru ca nici unul dintre albume nu a fost reeditat, ele se gasesc cel mai frecvent in retelele P2P pe internet si sunt reevaluate de catre fani. Ambele albume sunt din ce in ce mai mult vazute drept capodopere, chiar unii fani pretind ca sunt cele mai bune albume Doors. In 1979 Francis Ford Coppola a lansat filmul "Apocalypse Now" cu melodia "The End" folosita proeminent in coloana sonora. Cu ajutorul acesteia, "The Doors" au fost descoperiti de noi fani.
Anii 1990 si ulterior
In 1991, regizorul Oliver Stone a lansat filmul “The Doors", cu Val Kilmer in rolul lui Morrison si cu sugestii de la Krieger, Densmore si Rothchild. Ian Astbury de la formatia The Cult a fost prima alegere a regizorului, dar Astbury a decis sa nu intre in lumea cinematografiei (din motive necunoscute). Ian a avut totusi de-a face cu “The Doors of the 21st Century" (vezi paragraful urmator). Desi multi erau uimiti de personificarea lui Morrison de catre Val Kilmer, filmul a avut numeroase neconcordante cu realitatea si membrii grupui si-au aratat nemultumirea fata de portretul pe care Oliver Stone i l-a schitat lui Morrison, acesta fiind de multe ori prezentat ca un sociopat lipsit de control.
In 2002 Manzarek si Krieger s-au reunit si au creat o noua versiune a The Doors, numita "The Doors of the 21st Century". In locul lui Morrison, noua formatie il avea pe vocalul britanic Ian Astbury, fost solist al formatiei din Regatul Unit The Cult, cuAngelo Barbera la bass din fosta formatie a lui Krieger. La primul lor concert grupul a anuntat ca tobarul John Densmore nu va urca pe scena, si mai tarziu s-a afirmat ca nu putea canta deoarece suferea de tiuit auditiv. Densmore a fost inlocuit la inceput cu Stewart Copeland, fost component al trupei The Police, dar dupa ce Copeland si-a rupt mana cazand de pe bicicleta, intelegerea s-a sfarsit prin actiuni in instanta reciproce si a fost inlocuit Ty Dennis, care mai cantase cu Krieger.
Mai tarziu, Densmore a sustinut ca de fapt nu fusese invitat sa ia parte la reuniune.In luna februarie a anului 2003 a incercat sa obtina o dispozitie legala de a-si impiedica fosti colegi sa foloseasca numele "The Doors of the 21st Century". incercarea lui a fost respinsa in justitie in luna mai a aceluiasi an, chiar daca Manzarek a repetat declaratia publica cum ca invitatia lui Densmore de a reveni in formatie este inca valabila. S-a mai spus ca rudele lui Morrison si ale Pamelei s-au alaturat lui Densmore in incercarea de a le interzice lui Manzarek si Krieger sa foloseasca numele "The Doors". In iulie 2005, Densmore a reusit sa obtina o hotarare definitiva care le interzicea fostilor sai colegi sa mai foloseasca numele The Doors. Noua trupa si-a schimbat initial numele in "D21C" iar acum canta sub numele deRiders on the Storm (care este si numele unei formatii-tribut pentru Doors din nord-estul Statelor Unite).Le este permis insa sa foloseasca nume ca "fostii Doors" sau "membrii trupei The Doors".Densmore a fost inca o data fidel numelui The Doors, fiind ferm pe pozitie cand a refuzat sa autorizeze folosirea melodiilor formtiei The Doors in reclame TV,incluzand o oferta de 15 milioane de dolari de la Cadillac pentru a folosi piesa "Break on Through (to the Other Side)", fiind de parere ca ar fii o incalcare a spiritului in care muzica a fost creata. Densmore a scris un articol despre acest subiect pentru The Nation aici articolul este mentionat si mai jos.
Sunt oameni care si-au pierdut virginitatea pe muzica asta, s-au drogat pentru prima oara pe muzica asta. Am cunoscut oameni care spuneau ca au fost copii care au murit in Vietnam pe muzica asta, alti oameni imi spuneau despre persoane care nu s-au sinucis din cauza acestei muzici… . Pe scena, cand interpretam piesele astea, pareau misterioase si magice. Asta nu se inchiriaza.
Manzarek si Krieger si-au mentinut parerea ca un turneu ca o formatie Doors renascuta si folosirea muzicii in reclame sunt cai de a impiedica The Doors sa se stearga din istorie. Manzarek este citat in articolul amintit mai sus spunand:
Cu totii imbatranim. Ar trebui, noi trei, sa cantam aceste piese deoarece, hey, sfarsitul e mereu aproape. Morrison a fost un poet si, mai presus de toate, un poet vrea sa-i fie auzite cuvintele.
The Doors sunt tinuti minte pentru interpretarile lor samanice din concerte. Unii oameni se gandeau ca ei erau doar simpli rebeli americani ai muzicii rock. Jim Morrison spunea: “Imi place orice reactie obtin prin muzica mea. Orice sa faci oamenii sa gandeasca. Adica daca poti sa faci o camera plina cu oameni beti si drogati sa se trezeasca si sa gandeasca, inseamna ca faci ceva."
Aceasta popularitate rezistenta se reflecta in vanzarile constante ale inregistrarilor lor timpurii.
Personajul metaforic al lui Jim Morrison Regele Soparla (The Lizard King) este explicat in acest link.
Componenta
John Densmore – tobe
Robby Krieger – chitara
Ray Manzarek – orga, pian, claviaturi, bass
Jim (James Douglas) Morrison - vocal, liderul formatiei
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.