Din aceeasi categorie
|
Dinastia Han din China - Primul Imperiu in flacari 119 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cele 7 etape de existenta ale unui imperiu. 628 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Regina geta Tomiris, cea care a invins Imperiul Persan 918 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Rusia - Istoria unui Imperiu 531 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Imperiul uitat al Persiei 179 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Japonia: Memoriile unui imperiu secret 1.319 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Egipt - Nasterea unui imperiu / Documentar BBC 1.104 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Cele 7 etape ale existentei unui imperiu 768 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ortodoxia – din imperiu in imperiu 949 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Pinza de paianjen: Al doilea imperiu al Marii Britanii 129 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Imperiu Persan
| Adaugat de Cozana | 28.02.2013 |  Adauga
la favorite |
1.683 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoritePersii au dat nastere unuia dintre cele mai marete imperii din istorie. In inima lui se afla Iranul de azi, dar la intinderea sa cea mai mare autoritatea regelui pers ajungea de la Egipt si Macedonia in vest, pana in Afganistanul de astazi in vest. Dominatia persana n-a fost doar o stralucire efemera. Fondat la mijlocul secolului al VI-lea i.Hr., in urma impresionantei serii de cucerire ale lui Cyrus cel Mare, imperiul a pierit 200 de ani mai tarziu din cauza unei alte figuri extraordinare: Alexandru cel Mare. Ca orice mare imperiu, si cel persan are in spatele lui multe mituri. Dar ne putem oare baza pe mituri?
Multe informatii cu privire la imperiul persan provin dintr-o vasta arhiva de documente administrative descoperita in ruinele Persepolisului, excavate in anii ’30. Tabletele de lut au revolutionat cunostiintele noastr despre realitatile cotidiene din imperiul persan. Dar pentru naratiunea a ceea ce s-a intamplat, si pentru detalii cu privire la viata de la curte, depindem de povestirile inamicilor Persiei, in special cele ale grecilor, Herodot fiind aici cel mai bun exemplu. Informatii din surse grecesti sunt multe, dar asta nu inseamna ca ne putem baza intru totul pe ele pentru reconstituirea istoriei imperiului persan. Mituri despre persi sunt nenumarate, dar realitatea se poate sa fi fost cu totul alta.
Mitul: Persii erau extrem de rasfatati.
Xenofon ne spune ca persii „sunt mult mai efeminati acum decat pe vremea lui Cyrus. Ei s-ar fi obisnuit cu toate bogatiile teritoriilor cucerite. O sursa spune ca regele a ordonat unor agenti sa caute in toata lumea cunoscuta noi mancaruri care sa-i satisfaca papilele gustative plictisite. Conform alteia, atat de rasfatati erau monarhii persi ca ei nu calcau decat pe covoare de lux, iar toate capriciile le erau indeplinite de o multime de eunuci si curtezane (cate una pentru fiecare zi a anului). Un scriitor de secol XIX i-a numit „francezi ai estului":
Realitatea: imaginea acestui inevitabil declin al persilor din cauza decadentei este, in mare parte, fantezie. Poate ca le placeau banchetele extravagante, dar tabletele de lut de la Persepolis nu sugereaza nicio cheltuiala de acest gen. Si, desi a disparut din atentie dupa ce au fost invinsi de greci, statul persilor a ramas unul de foarte mare intindere, mereu prezent in istoria Greciei. Scriitorilor eleni le placea sa se joace cu imagini de decandenta persana, dar ei cunosteau adevarul. Herodot spunea ca persii servesc la masa multe feluri de mancare, dar ca ele sunt de fapt foarte mici. Si ii citeaza pe persi ca fi spunand ca „daca grecii ar adopta acelasi obicei, nu s-ar mai opri din mancat".
Mitul: erau iubitori de pace.
Poate ca imperiul a fost creat pe baza de cuceriri, dar in comparatie cu predecesorii sai din teritoriile apropiate sau cu Alexandru cel Mare, Marele Imperiu Persan era pacifist prin natura sa. Arta persana infatiseaza, in general, imagini ale poporului supusi cu bucurie. Povestile despre regi sau sotiile si mamele lor in care se vorbeste despre torturi inimaginabile si omorarea brutala a dusmanilor sunt produsul prejudecatilor grecilor.
(portret al lui Cyrus cel Mare)
Realitatea: Este foarte important sa nu ne lasam inselati de imaginea pe care regii persi au vrut s-o lase posteritatii. Arta persana sugereaza o inevitabila si vesnica putere. Si sub suprafata aparent calma se afla forta bruta. Nicio putere cu veleitati de imperiu universal si absolut nu construieste un stat de o asemenea intindere avand o natura pacifista. Cat despre povestile despre tortura, nu putem decat sa ne bazam pe probabilitati. Istoria ne arata multe cazuri in care violenta monarhilor este hiperbolizata.
Mitul: le lipsea creativitatea.
Daca persii ar fi castigat in locul grecilor razboaiele persane din secolul al V-lea, civilizatia occidentala n-ar fi aparut. Efervescenta si democratica atmosfera a cetatilor grecesti, Atena in primul rand, este cea care a da nastere culturii si literaturii grecesti, dar Grecia ca satrapie persana n-ar fi fost decat un loc conformist. Conform istoricului Anthony Padgen, „daca Xerxes castiga, nu am mai fi avut teatru grecesc, stiinta greceasca, nu i-am mai fi avut pe Platon, Aristotel, Sofocle sau Eschil".
(Batalia de la Issus, 333 i.Hr., in care armatele lui Darius al III-lea au fost invinse de Alexandru cel Mare)
Realitatea: oare o victorie persana ar fi adus atatea diferente? Si e corect sa spunem ca democratiile nasc culturi mai dinamice? Conform obiceiurilor, regele persan nu s-ar fi amestecat prea mult in sistemul politic al cetatilor grecesti daca acestea nu cauzau probleme. Iar pentru majoritatea oraselor grecesti, n-a fost vorba de o simpla alegere intre supunerea fata de persi si independenta completa. Aceste orase, majoritatea mici, evoluau in umbra vecinilor mai mari – precum Atena, Sparta, Teba – si puterea lor actiune era restrictionata. O schimbare a vecinului mai mare si mai puternic, de la o cetate greceasca la un imperiu, n-ar fi adus diferente semnificative.
Mitul: erau toleranti.
Spre deosebire de alte imperii (roman sau britanic), cel persan nu a cautat sa impuna o singura metoda de a face lucrurile. Nu a cautat sa impuna o limba sau religie unica, ci a mers pe principiul „live and let live" – tolerarea culturilor si religiilor dierite. Astfel, daca e sa judecam impactul dominatiie persane asupra popoarelor din imperiu, nu am identifica o influenta culturala asa mare ca cea pe care Roma a avut-o asupra lumii mediteraneene.
Realitatea: adevarul e ca regii persi nu ar fi avut cum sa impuna o religie sau limba universala intr-un imperiu atat de vast si de divers chiar daca si-ar fi dorit-o. Cand erau in Babilon sau Egipt, ei se comportau – cel putin la exterior – ca si cand ar fi fost babilonieni sau egipteni. Ei urmareau realizarea unui echilibru intre afisarea de putere (pentru obtinerea si stabilizarea cuceririi) si pastrarea aparenta a statu-quo-ului pentru ochii supusilor. Era o metoda mult mai eficienta de a-si pastra puterea si a face ce stiu imperiile sa faca cel mai bine: sa-si exploateze supusii.
Multe informatii cu privire la imperiul persan provin dintr-o vasta arhiva de documente administrative descoperita in ruinele Persepolisului, excavate in anii ’30. Tabletele de lut au revolutionat cunostiintele noastr despre realitatile cotidiene din imperiul persan. Dar pentru naratiunea a ceea ce s-a intamplat, si pentru detalii cu privire la viata de la curte, depindem de povestirile inamicilor Persiei, in special cele ale grecilor, Herodot fiind aici cel mai bun exemplu. Informatii din surse grecesti sunt multe, dar asta nu inseamna ca ne putem baza intru totul pe ele pentru reconstituirea istoriei imperiului persan. Mituri despre persi sunt nenumarate, dar realitatea se poate sa fi fost cu totul alta.
Mitul: Persii erau extrem de rasfatati.
Xenofon ne spune ca persii „sunt mult mai efeminati acum decat pe vremea lui Cyrus. Ei s-ar fi obisnuit cu toate bogatiile teritoriilor cucerite. O sursa spune ca regele a ordonat unor agenti sa caute in toata lumea cunoscuta noi mancaruri care sa-i satisfaca papilele gustative plictisite. Conform alteia, atat de rasfatati erau monarhii persi ca ei nu calcau decat pe covoare de lux, iar toate capriciile le erau indeplinite de o multime de eunuci si curtezane (cate una pentru fiecare zi a anului). Un scriitor de secol XIX i-a numit „francezi ai estului":
Realitatea: imaginea acestui inevitabil declin al persilor din cauza decadentei este, in mare parte, fantezie. Poate ca le placeau banchetele extravagante, dar tabletele de lut de la Persepolis nu sugereaza nicio cheltuiala de acest gen. Si, desi a disparut din atentie dupa ce au fost invinsi de greci, statul persilor a ramas unul de foarte mare intindere, mereu prezent in istoria Greciei. Scriitorilor eleni le placea sa se joace cu imagini de decandenta persana, dar ei cunosteau adevarul. Herodot spunea ca persii servesc la masa multe feluri de mancare, dar ca ele sunt de fapt foarte mici. Si ii citeaza pe persi ca fi spunand ca „daca grecii ar adopta acelasi obicei, nu s-ar mai opri din mancat".
Mitul: erau iubitori de pace.
Poate ca imperiul a fost creat pe baza de cuceriri, dar in comparatie cu predecesorii sai din teritoriile apropiate sau cu Alexandru cel Mare, Marele Imperiu Persan era pacifist prin natura sa. Arta persana infatiseaza, in general, imagini ale poporului supusi cu bucurie. Povestile despre regi sau sotiile si mamele lor in care se vorbeste despre torturi inimaginabile si omorarea brutala a dusmanilor sunt produsul prejudecatilor grecilor.
(portret al lui Cyrus cel Mare)
Realitatea: Este foarte important sa nu ne lasam inselati de imaginea pe care regii persi au vrut s-o lase posteritatii. Arta persana sugereaza o inevitabila si vesnica putere. Si sub suprafata aparent calma se afla forta bruta. Nicio putere cu veleitati de imperiu universal si absolut nu construieste un stat de o asemenea intindere avand o natura pacifista. Cat despre povestile despre tortura, nu putem decat sa ne bazam pe probabilitati. Istoria ne arata multe cazuri in care violenta monarhilor este hiperbolizata.
Mitul: le lipsea creativitatea.
Daca persii ar fi castigat in locul grecilor razboaiele persane din secolul al V-lea, civilizatia occidentala n-ar fi aparut. Efervescenta si democratica atmosfera a cetatilor grecesti, Atena in primul rand, este cea care a da nastere culturii si literaturii grecesti, dar Grecia ca satrapie persana n-ar fi fost decat un loc conformist. Conform istoricului Anthony Padgen, „daca Xerxes castiga, nu am mai fi avut teatru grecesc, stiinta greceasca, nu i-am mai fi avut pe Platon, Aristotel, Sofocle sau Eschil".
(Batalia de la Issus, 333 i.Hr., in care armatele lui Darius al III-lea au fost invinse de Alexandru cel Mare)
Realitatea: oare o victorie persana ar fi adus atatea diferente? Si e corect sa spunem ca democratiile nasc culturi mai dinamice? Conform obiceiurilor, regele persan nu s-ar fi amestecat prea mult in sistemul politic al cetatilor grecesti daca acestea nu cauzau probleme. Iar pentru majoritatea oraselor grecesti, n-a fost vorba de o simpla alegere intre supunerea fata de persi si independenta completa. Aceste orase, majoritatea mici, evoluau in umbra vecinilor mai mari – precum Atena, Sparta, Teba – si puterea lor actiune era restrictionata. O schimbare a vecinului mai mare si mai puternic, de la o cetate greceasca la un imperiu, n-ar fi adus diferente semnificative.
Mitul: erau toleranti.
Spre deosebire de alte imperii (roman sau britanic), cel persan nu a cautat sa impuna o singura metoda de a face lucrurile. Nu a cautat sa impuna o limba sau religie unica, ci a mers pe principiul „live and let live" – tolerarea culturilor si religiilor dierite. Astfel, daca e sa judecam impactul dominatiie persane asupra popoarelor din imperiu, nu am identifica o influenta culturala asa mare ca cea pe care Roma a avut-o asupra lumii mediteraneene.
Realitatea: adevarul e ca regii persi nu ar fi avut cum sa impuna o religie sau limba universala intr-un imperiu atat de vast si de divers chiar daca si-ar fi dorit-o. Cand erau in Babilon sau Egipt, ei se comportau – cel putin la exterior – ca si cand ar fi fost babilonieni sau egipteni. Ei urmareau realizarea unui echilibru intre afisarea de putere (pentru obtinerea si stabilizarea cuceririi) si pastrarea aparenta a statu-quo-ului pentru ochii supusilor. Era o metoda mult mai eficienta de a-si pastra puterea si a face ce stiu imperiile sa faca cel mai bine: sa-si exploateze supusii.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.