Intre cele doua razboaie mondiale, in Romania prostitutia se practica legal, in stabilimente inregistrate la politie. “Regulamentul pentru privegherea prostitutiei" legifera aceasta activitate. Legea stabilea, printre aletele, ca numai femeile puteau fi patroane de bordel. Fetele care lucrau pentru patroana erau obligate sa-i plateasca o taxa, in functie de numarul de clienti. Visau sa stranga o avere, insa numai cateva aveau noroc si se casatoreau cu vreun client.
Fetele erau obligate sa poarte un carnetel, unde erau trecute vizitele medicale si numarul clientilor. Pe baza acestei condicute se stabilea impozitul fiecareia. In localurile stiute de cunoscatori, de cum se lasa seara, incepea distractia…
In 1927, erau inregistrate in Romania peste 12.500 de prostituate. In Regulamentul pentru privegherea prostitutiei se arata ca fetele trebuiau inscrise in registre speciale, din oficiu sau in urma unei cereri formale. Ele primeau apoi un carnet de sanatate. Privegherea se exercita de catre Prefectura Politiei, cu ajutorul unui serviciu sanitar special, compus din medici si sanitari speciali.
In primele decenii ale secolului XX, prostituatele din Romania castigau, in medie, 7.500 de lei pe luna. Doar 10% dintre ele strangeau peste 10.000 de lei. Cele care isi faceau meseria acasa nu castigau mai mult de 5.000 pe luna. Asta, in timp ce un muncitor castiga, in medie, 2.000 de lei, un avocat, 6.000, un medic, 9.000, iar un ministru, 54.000 de lei. Fiind o afacere banoasa, astfel de localuri se infiintau in toate marile orase.