Din aceeasi categorie
|
Maurice Ravel 1.023 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Constantin Arvinte 1.223 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Filarmonica din Viena 969 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Orchestra Simfonica din Londra 1.238 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Sergiu Celibidache 1.021 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Antonio Vivaldi 1.442 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
George Bacovia 1.088 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria universala a muzicii 451 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Sergiu Celibidache 1.133 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ella Fitzgerald 312 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Orchestra.
| Adaugat de Cozana | 07.10.2013 |  Adauga
la favorite |
1.170 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteO orchestra este un ansamblu muzical instrumental de mari dimensiuni. Intelesul cel mai raspandit al termenului este afiliat culturii europene, facand referire la o institutie nascuta in acest spatiu in secolele XVII–XVIII. Ea s-a extins mai apoi in intreaga lume, ca parte a influentei culturii vest-europene.
Muzicologul american Neal Zaslaw remarca un numar de aspecte definitorii pentru orchestra de tip european, incepand din secolul al XVIII-lea (v. sectiunea Lectura suplimentara):
fundamentul orchestrei este reprezentat de instrumentele cu coarde si arcus din familia viorii (vioara, viola, violoncel si contrabas)
aceste instrumente cu coarde sunt organizate in partide (ai caror membri canta la unison), astfel incat coardele inalte sa fie mai multe la numar decat cele grave
instrumentele de suflat din lemn, cele din alama si percutiile apar in configuratii diferite, in functie de epoca, spatiu si repertoriu
orchestrele unei epoci, apartinand de acelasi spatiu si de acelasi repertoriu, isi uniformizeaza configuratia instrumentala pentru a facilita migrarea repertoriului de la un ansamblu la altul
majoritatea orchestrelor sunt institutii cu un personal stabil, folosesc un calendar al repetitiilor si concertelor si dispun de o structura de administrare si un buget propriu
unisonul dintre instrumente obliga la alegerea unor interpreti cu o buna pregatire muzicala – in special pentru citirea de partituri
coordonarea orchestrei se face de catre un interpret anume – primul violonist sau claviaturistul (clavecin, pian) ansamblului in secolele XVII–XVIII si dirijorul de la inceputul secolului al XIX-lea.
In greaca veche termenul orkhestra (orkheisthai = «a dansa») desemna spatiul semi-circular situat intre scena si spectatori, in care evolua corul. Mai tarziu, la Roma, acest spatiu era rezervat spectatorilor de marca. In cele din urma acest spatiu va reveni grupului de instrumentisti, multa vreme aflat in spatele decorului (sec. XVII). Din aceasta epoca dateaza sensul modern al cuvantului orchestra (ansamblu de instrumente din diverse familii).
Orchestra simfonica se naste la Venetia in jurul anului 1600. La inceput ea nu cuprindea decat instrumente cu coarde si arcus (familia viorii) si un instrument de basso continuo (de obicei un clavecin). O orchestra din Dresda avea in 1731: 8 viori I, 7 viori II, 4 viole, 3 violoncele, 3 contrabasi, 2 flaute, 5 oboaie, 5 fagoti, 2 corni, trompete (in numar variabil) si 2 clavecine (din care unul pentru basul continuu). O orchestra din perioada barocului muzical numara circa 20–25 de instrumentisti. In ansamblul lui Jean-Baptiste LULLY erau 40 de instrumentisti. Spre sfarsitul secolului XVIII (perioada clasica) orchestra simfonica va cunoaste o evolutie considerabila (HAYDN si MOZART) cand dispar din orchestra instrumentele cu coarde ciupite (cu exceptia harpei) si intra in orchestra clarinetul si timpanul. BEETHOVEN: La timpan se adauga alte percutii: toba mare, triunghiul, talgerele. La alamuri se adauga trombonul (Simf. 5, 6, 9). Alamurile sunt mai bine valorificate. Alte inovatii: cornul englez, contrafagotul, flautul piccolo. In secolul XIX orchestra simfonica ajunge la dimensiuni gigantice. Hector BERLIOZ – un adevarat virtuoz al orchestrei - renoveaza orchestratia. In Requiem el foloseste 16 tromboane si 18 contrabasi; in general orchestra lui BERLIOZ numara in jur de 150 de instrumentisti, sau chiar mai multi. Richard WAGNER dezvolta orchestra din muzica de opera (orchestratie foarte densa). Camille SAINT-SAENS foloseste xilofonul in Dans macabru (1874). Gustav MAHLER merge pana la 10 trompete si percutii neobisnuite (talanga, bici).
Secolul XX aduce noi evolutii: Maurice RAVEL valorifica in mod original toate instrumentele orchestrei in faimosul Bolero, inclusiv saxofonul. In 1909 Arnold SCHONBERG compune Klangfarbenmelodie (melodia timbrelor).
Instrumentele orchestrei simfonice[modificare]
Instrumentele de suflat din lemn: piculina, flaut, oboi, corn englez, clarinet,clarinet bas, fagot,contra fagot;
Instrumentele de suflat din alama: trompeta, trombon, corn, tuba, corn francez;
Instrumentele de suflat hibride: familia saxofoanelor (sopranino, sopran, alta, tenor, bariton si bas)
Instrumente cu coarde cu arcus: vioara, viola, violoncel, contrabas;
Instrumente cu coarde ciupite: chitara, harpa, clavecin;
Instrumente cu coarde lovite: pian (pianina);
Instrumentele de percutie cu sunet nedeterminat: trianglu, toba mica, toba mare, gong, talgere, castaniete, cinele;
Instrumentele de percutie cu sunet determinat: timpani, celesta, xilofon, clopote, vibrafon, marimbafon;
Instrumente complexe, aerofone: orga mare
Fata de dirijor, instrumentele cu coarde se afla pozitionate chiar in fata acestuia, pe rinduri, de la stinga la dreapta. Urmeaza instrumentele de suflat, in spatele celor cu coarde si apoi, in spatele acestora cele de percutie. Instrumentele de suflat din alama au o sonoritate foarte puternica, de asemenea cele de percutie. De aceea ele se folosesc in numar mai redus fata de instrumentele de suflat din lemn si instrumentele cu coarde.
Muzicologul american Neal Zaslaw remarca un numar de aspecte definitorii pentru orchestra de tip european, incepand din secolul al XVIII-lea (v. sectiunea Lectura suplimentara):
fundamentul orchestrei este reprezentat de instrumentele cu coarde si arcus din familia viorii (vioara, viola, violoncel si contrabas)
aceste instrumente cu coarde sunt organizate in partide (ai caror membri canta la unison), astfel incat coardele inalte sa fie mai multe la numar decat cele grave
instrumentele de suflat din lemn, cele din alama si percutiile apar in configuratii diferite, in functie de epoca, spatiu si repertoriu
orchestrele unei epoci, apartinand de acelasi spatiu si de acelasi repertoriu, isi uniformizeaza configuratia instrumentala pentru a facilita migrarea repertoriului de la un ansamblu la altul
majoritatea orchestrelor sunt institutii cu un personal stabil, folosesc un calendar al repetitiilor si concertelor si dispun de o structura de administrare si un buget propriu
unisonul dintre instrumente obliga la alegerea unor interpreti cu o buna pregatire muzicala – in special pentru citirea de partituri
coordonarea orchestrei se face de catre un interpret anume – primul violonist sau claviaturistul (clavecin, pian) ansamblului in secolele XVII–XVIII si dirijorul de la inceputul secolului al XIX-lea.
In greaca veche termenul orkhestra (orkheisthai = «a dansa») desemna spatiul semi-circular situat intre scena si spectatori, in care evolua corul. Mai tarziu, la Roma, acest spatiu era rezervat spectatorilor de marca. In cele din urma acest spatiu va reveni grupului de instrumentisti, multa vreme aflat in spatele decorului (sec. XVII). Din aceasta epoca dateaza sensul modern al cuvantului orchestra (ansamblu de instrumente din diverse familii).
Orchestra simfonica se naste la Venetia in jurul anului 1600. La inceput ea nu cuprindea decat instrumente cu coarde si arcus (familia viorii) si un instrument de basso continuo (de obicei un clavecin). O orchestra din Dresda avea in 1731: 8 viori I, 7 viori II, 4 viole, 3 violoncele, 3 contrabasi, 2 flaute, 5 oboaie, 5 fagoti, 2 corni, trompete (in numar variabil) si 2 clavecine (din care unul pentru basul continuu). O orchestra din perioada barocului muzical numara circa 20–25 de instrumentisti. In ansamblul lui Jean-Baptiste LULLY erau 40 de instrumentisti. Spre sfarsitul secolului XVIII (perioada clasica) orchestra simfonica va cunoaste o evolutie considerabila (HAYDN si MOZART) cand dispar din orchestra instrumentele cu coarde ciupite (cu exceptia harpei) si intra in orchestra clarinetul si timpanul. BEETHOVEN: La timpan se adauga alte percutii: toba mare, triunghiul, talgerele. La alamuri se adauga trombonul (Simf. 5, 6, 9). Alamurile sunt mai bine valorificate. Alte inovatii: cornul englez, contrafagotul, flautul piccolo. In secolul XIX orchestra simfonica ajunge la dimensiuni gigantice. Hector BERLIOZ – un adevarat virtuoz al orchestrei - renoveaza orchestratia. In Requiem el foloseste 16 tromboane si 18 contrabasi; in general orchestra lui BERLIOZ numara in jur de 150 de instrumentisti, sau chiar mai multi. Richard WAGNER dezvolta orchestra din muzica de opera (orchestratie foarte densa). Camille SAINT-SAENS foloseste xilofonul in Dans macabru (1874). Gustav MAHLER merge pana la 10 trompete si percutii neobisnuite (talanga, bici).
Secolul XX aduce noi evolutii: Maurice RAVEL valorifica in mod original toate instrumentele orchestrei in faimosul Bolero, inclusiv saxofonul. In 1909 Arnold SCHONBERG compune Klangfarbenmelodie (melodia timbrelor).
Instrumentele orchestrei simfonice[modificare]
Instrumentele de suflat din lemn: piculina, flaut, oboi, corn englez, clarinet,clarinet bas, fagot,contra fagot;
Instrumentele de suflat din alama: trompeta, trombon, corn, tuba, corn francez;
Instrumentele de suflat hibride: familia saxofoanelor (sopranino, sopran, alta, tenor, bariton si bas)
Instrumente cu coarde cu arcus: vioara, viola, violoncel, contrabas;
Instrumente cu coarde ciupite: chitara, harpa, clavecin;
Instrumente cu coarde lovite: pian (pianina);
Instrumentele de percutie cu sunet nedeterminat: trianglu, toba mica, toba mare, gong, talgere, castaniete, cinele;
Instrumentele de percutie cu sunet determinat: timpani, celesta, xilofon, clopote, vibrafon, marimbafon;
Instrumente complexe, aerofone: orga mare
Fata de dirijor, instrumentele cu coarde se afla pozitionate chiar in fata acestuia, pe rinduri, de la stinga la dreapta. Urmeaza instrumentele de suflat, in spatele celor cu coarde si apoi, in spatele acestora cele de percutie. Instrumentele de suflat din alama au o sonoritate foarte puternica, de asemenea cele de percutie. De aceea ele se folosesc in numar mai redus fata de instrumentele de suflat din lemn si instrumentele cu coarde.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.