Constantin Tanase

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

12.07.2013

Adauga la favorite

1.478 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Talent autentic, nascut si nu facut ("asta are in el un comic natural: vorbeste doar, si razi!"- spusese despre el C. I. Notarra, in toamna anului 1902, la examenul de admitere la Conservatorul de muzica si arta dramatica), Tanase a avut privilegiul sa-si faca ucenicia actoriceasca laolalta cu un grup de tineri inzestrati, ca Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Tony Bulandra, Gh.Storin, Ion Manolescu, V. Maximilia, (care apoi au contribuit deopotriva la stralucirea teatrului romanesc in perioada dintre cele doua razboaie) si sa deprinda mestesugul rostirii firesti a cuvantului, pe scena, jucand inca din tinerete alaturi de artisti fara pereche, cum au fost C. I. Notarra, Iancu Brezeanu, Petre Liciu, Ion Petrescu, N. Soreanu, Ion Livescu, Aristide Demetriade, Ion Mortun si Vasile Toneanu. Interpretand cu egala naturalete roluri de comedie si de drama, de opereta si de opera comica, el ar fi putut sa-si dobandeasca un rol de prestigiu intre actorii teatrului de proza sau ai teatrului liric, daca ar fi mers pe drumurile batute de atatia valorosi inaintasi, asa cum si-au dobandit multi dintre colegii sai de Conservator, dar el s-a voit deschizator de carari noi si ctitor.

Feciorul modestului Ion Tanase (taran gonit din sat de lipsuri si necazuri, statornicit intr-o mahala saraca a Vasluiului si ajuns "laborant" de spiterie - treapta sociala abia saltata peste "omul de servici") nu putea fi multumit de teatrul vremii sale, care se adresa inca unui restrans numar de adevarati sau numai pretinsi intelectuali. El visa un altfel de teatru: un teatru popular cu ample rezonante in multime; pe actor il voia iesit din starea de "mascarici" ori "paiata" si inaltat la demnitatea de artist- cetatean, capabil sa exprime nemultumirile si aspiratiile oamenilor simpli, dragostea lor de viata, optimismul si umorul lor sanatos. S-a indreptat, deci, spre "revista" - gen de teatru socotit pe nedrept "usor", dar cu necontestate virtuti satirice si cu puternice traditii in viasa noastra teatrala, unde fusese slujit de-a lungul deceniilor de actori ilustri ca matei Millo, Mihail Pascaly, Aristizza Romanescu, Grigore Marculescu, de cupletisti valorosi ca I. D. Ionescu (imortalizat de Caragiale in "O noapte furtunoasa") ori de cantareti de mare faima ca Grigore Gabrielescu. A scuturat "sceneta" si "cupletul" (odraslit din vechiul "canticel comic" al lui Alecsandri) de paienjenisul platitudinilor si de mucegaiul trivialitatii si (cu sprijinul colegului sau mai tanar Casimir Belcot, comic de exceptie, stea incandescenta, dar de scurta durata a primei noastre scene in anii premergatori razboiului din 1916), le-a sporit virulenta artistica indreptand-o cu precadere impotriva naravurilor epocii, pentru a face din ele substanta spectacolului de revista si a-i sa acestuia o functie sociala precisa.satirizand cu verva moravurile, biciuind, fara teama abuzurile, intepand drept in varf - cand mai profund, cand mai superficial - furunculele unei societati inechitabile, incercand totdeauna si izbutind adeseori sa rosteasca, printre aprelistile cenzurii, "oful cetateanului", "revista" - asa cum a conceput-o si a realizat-o Constantin Tanase in perioada interbelica - a fost piscul cel mai inalt pe care l-a atins vreodata acest gen de spectacol in tara noastra si popularitatea legitima de care s-a bucurat a ramas neegalata. Arta lui interpretativa, de o spontaneitate si o sinceritate captivanta, purta sigiliul adanc al unui patriotism funciar, al unei constiinte civice incoruptibile si a unei permanente responsabilitati profesionale.

Daca artistul era necrutator in munca sa, in primul rand cu sine si apoi cu toti cei care isi indeplineau indatoririle fara ravna si fara vibratie launtrica, omul era de o bunatate aproape copilareasca si de o generozitate uimitoare. "Gustase" in anii tineri atatea lipsuri, atatea nedreptati li atatea umilinte, incat toata viata a fost parca torturat de teama de a nu umili si el pe altul, de a nu-l nedreptati, de a nu-l lipsi de cele ce i se cuvin. Tudor Arghezi, care nu si-a rasfatat contemporanii cu elogii, dar care ii cunoscuse indeaproape („cariera lui Tanase a fost facuta intreaga in casa mea"), avea sa spuna dupa doua decenii de la moartea marelui actor si sa si scrie apoi intr-un "bilet de papagal", dat spre publicare in martie 1967: "Tanase nu si-a economisit niciodata sfortarile obositoare de a face din scena lui cel mai aplaudat si mai popular teatru din Bucuresti. Conduita lui fata de toti cati i-au trecut prin mana a fost intotdeauna plina de intelegere si darnicie."

Tot aceeasi omenie, mostenita din zestre starpei sale de tarani moldoveni, a generat si a starnit ostilitatea lui neinduplecata fata de "ideologiile" si "doctrinele" pseudostiintifice care faceau apologia urei, a discriminarilor de tot felul si a violentei, calcand in picioare demnitatea omului, nimicind prin forta libertatea popoarelor, si amenintand insasi existenta neamului nostru. Vazuse urgia si ororile razboiuluidin 1916-1917, cand colindase liniile frontului si spitalele de raniti. A fost un dusman inversunat al fascismului si al hitlerismului si nu si-a ascuns niciodata aceasta dusmanie. A biciuit cu sfichiul usturator al umorului sau, trufia grotesca si frazeologia gaunoasa a lui Mussolini, intruchipandu-l pe scena "Carabusului" in hilarul clovn "Muciolini";a denuntat politica de santaj si de cotropiri a lui Hitler si atitudinea capitularda a conducatorilor puterilor occidentale in fata pretentiilor lor nesabuite, rostind cuplete pline de sarcasm:

"Si la Munchen, fratioare,

S-a jucat un pocher mare...

Pocher nemaipomenit,

Foarte bine masluit,

Fiindca sa vezi dumneata,

Trei plateau si unul lua.

Eu le-am spus-o frumusel:

Nu jucati pocher cu el,

C-asta cere-ntruna "plus";

Sa nu zici ca nu ti-am spus!"

In 1940, cand in tara s-a instaurat dictatura legionara si legiuirile rasiste au indepartat din teatru pe actorii evrei, Tanase le-a acordat sprijinul sau colegial, iar celor ce facusera parte din trupa lui le-a platit salariile pana in ziua cand au putut sa-si reia activitatea artistica pe scena Teatrului "Baraseum". Nici o dispozitie legala nu-l indatora sa o faca; il obliga, insa, spiritul de dreptate, sentimentul solidaritatii si omenia, pe care "legiuirile" nimanui nu le poate abroga sau prescrie.

Inca de la inceputurile "Carabusului", in anul 1919, Tanase si-a inceput rolul de actor cetatean care intelege scena ca o tribuna de protest. In anul 1920, prin rolurile din revistele "Ce naste din pisica" si "Alta la rand", pline de cuplete in care activitatea guvernantilor era zeflemisita. Autoritatile au incercat mai intai sa-l potoleasca acuzand revista de imoralitate, apoi au trecut direct la acte de opreliste, infiintand cenzura "cu scopul de a ingradi difuzarea, pe orice cale a curentelor daunatoare ordinei publice si bunelor moravuri." Dar Tanase nu s-a lasat; a ocolit legea, cu dibacie, continuand: - "Pai, pana cand?"

S-a stins din viata pe 29 august 1945, existand suspiciuni ca a fost ucis de Armata Rosie invadatoare.

Constantin Tanase

Semnaleaza o problema