Din aceeasi categorie
|
100 de ani din istoria Romaniei 1.652 vizite - 0 comentarii adaugat de oanam |
||||||||||||||||||
|
Constanta veche 1.341 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ziua nationala a Romaniei 1.089 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Recurs la istorie: 10 Mai 1.028 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Incoronarea Regelui Ferdinand I al Romaniei 1922 1.999 vizite - 0 comentarii adaugat de haga |
||||||||||||||||||
|
Moartea Iugoslaviei - Documentar BBC / Partea 3/6 4.252 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Regele Mihai al Romaniei la Londra -Nov. 2012 1.696 vizite - 0 comentarii adaugat de Alexandra |
||||||||||||||||||
|
1 Decembrie -ziua nationala a Romaniei 1.291 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Regele Ferdinand I al Romaniei 956 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Regina Ana a Romaniei - Emisiunea Profesionistii 1.271 vizite - 0 comentarii adaugat de calea |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Razboiul de Independenta al Romaniei
| Adaugat de Cozana | 29.03.2013 |  Adauga
la favorite |
2.212 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteRazboiul de independenta al Romaniei s-a desfasurat intre anii 1877 si 1878 si a fost dus impotriva Imperiului Otoman. Razboiul s-a terminat cu victoria Romaniei si Rusiei impotriva turcilor, obtinerea independentei Romaniei si unirea Dobrogei cu Romania. Aspectul negativ a fost acela ca Rusia a anexat sudului Basarabiei
In 1877 Serbia si Muntenegru se rascoala impotriva Imperiului Otoman declarandu-i razboi. Cum lupta ar fi fost inegala si armatele turcesti le-ar fi nimicit pe cele sarbo-muntenegrene, se implica si rusii care declara si ei razboi turcilor. Pentru ca armatele rusesti sa poata traversa teritoriul romanesc, s-a incheiat la Bucuresti (16 aprilie 1877) o conventie romano-rusa prin care li se permitea trupelor rusesti sa treaca prin tara, iar rusii se obligau sa respecte integritatea teritoriala a Romaniei.
In data de 4 aprilie 1877, la Bucuresti, ministrul de externe roman Mihail Kogalniceanu si baronul rus Dimitri Stuart semneaza conventia speciala cu privire la trecerea trupelor rusesti “libera trecere pe teritoriul Romaniei si tratamentul rezervat armatelor amice", “toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuintele armatei ruse, de transportul sau, precum si pentru satisfacerea trebuintelor sale" revenind Rusiei. Guvernul rus se obliga “a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale statului roman astfel cum rezulta din legile interioare si tratatele existente, precum si a mentine si apara integralitatea actuala a Romaniei".
La 9/21 mai 1877 Mihail Kogalniceanu face o declaratie in parlament prin care declara independenta: “Domnilor deputati nu am cea mai mica indoiala si frica de a declara in fata reprezentantei nationale ca noi suntem o natiune libera si independenta...". In acest sens atat Camera Deputatilor cat si Senatul au votat motiunea de independenta.
Chiar daca Romania nu era implicata pe baza unui tratat si in mod oficial in razboi, artileria si trupele romane le sprijina pe cele rusesti in asedierea cetatii Nicopole care se preda la 4 iulie.
Printul Carol I a dorit inca de la inceputul ostilitatilor ruso-turce din sudul Dunarii sa implice total Romania pentru a obtine statutul de cobeligeranta si sa asigure recunoasterea independentei de catre marile puteri, insa rusii au refuzat in mod constant acest lucru sustinand ca nu au nevoie de ajutor. Atitudinea lor s-a schimbat in august 1877, cand armatele otomane au reusit sa opreasca ofensiva rusa la Plevna, in nordul Bulgariei. Pentru a nu–i lasa pe turci sa contraatace decisiv rusii au acceptat conditiile lui Carol ca armata romana sa aiba propria baza de operatii si comanda separata.
La intalnirea din 16 august dintre Carol, tarul Alexandru al II-lea si marele duce Nicolae se hotaraste crearea armatei de vest cu misiunea de a cuceri Plevna. Comanda o avea domnitorul Carol, iar din componenta Armatei de vest mai faceau parte pe langa trupele romane si corpurile IV si IX ale armatei ruse. Trecerea Dunarii de catre armata romana a avut loc patru zile mai tarziu, la 20 august, si s-a facut pe un pod de vase pe la Silistioara, langa Corabia.
La ora 15 in data de 30 august, batalioanele de atac din Divizia a II-a pornesc asaltul asupra Grivitei. Dupa ce au parcurs o distanta de un kilometru, ostasii intalnesc o vale abrupta si larga de peste 500 m, care a fost numita ulterior „Valea Plangerii". Pe malul opus se afla reduta Grivita 2. Cu toate ca asupra soldatilor romani se revarsa un foc ucigator, ei au inaintat cu curaj pana in apropierea redutei. In acest moment a cazut maiorul Gheorghe Sontu. Comanda a fost preluata de capitanul Valter Maracineanu, care insa a fost ucis si el in apropierea redutei. Fara a mai primi un alt sprijin, batalioanele au fost nevoite sa se retraga.
Unitatile Diviziei a IV-a au atacat reduta Grivita 1 de existenta careia nici nu se stia. Respinse in trei randuri, trupele au fost imbarbatate de locotenent-colonelul S. Voinescu, maiorul Alexandru Candino Popescu si de capitanul Moise Groza si au atacat pentru a patra oara si cu sprijinul a catorva subunitati rusesti, si au reusit sa patrunda in reduta pe care au pastrat-o in ciuda unor contraatacuri puternice turcesti. Au fost capturate: 1 steag, 3 tunuri si 151 pusti.
La 7 noiembrie, un detasament roman de 5.000 de oameni condus de colonelul Gheorghe Slaniceanu si un detasament mixt ruso-roman de 1.200 de oameni condus de generalul Meyndorf, sprijinite de artileria romana de la Bechet, declanseaza atacul asupra Rahovei, deoarece localitatea reprezenta un pericol permanent pentru spatele si flancul drept al trupelor de la Plevna. Dupa un astalt sustinut, trupele romanesti cuceresc fortificatiile din partea de est a orasului. Incercand sa se retraga (8-9 noiembrie) din Rahova peste raul Ogost spre Lom, fortele otomane s-au izbit de cele romane care i-au anticipat si s-a incins o lupta apriga. Desi inferiori ca numar ostasii romani au tinut piept cu succes fortelor turcesti in cele din urma, cu o pierdere de 600 de oameni, turcii au reusi sa se retraga folosindu-se si de ceata, trecand raul pe langa pod. Rosiorii romani insotiti de un detasament de ulani rusi ii urmaresc si reusesc sa captureze 160 de care cu munitie si cu provizii. La 9 noiembrie trupele generalului George Lupu, trec Dunarea si intra primele in Rahova, iar populatia bulgara ii primeste cu entuziasm.
Osman-pasa conducand o armata de 50.000 de oameni la 28 noiembrie incearca sa rupa incercuirea de la Plevna. Pentru a realiza acest obiectiv, trupele turcesti au fost impartite in doua esaloane de circa 20.000 de ostasi fiecare, primul avand rolul de a sparge blocada si de a crea drum spre Sofia. Un detasament de 7.000 de oameni avea rolul de ariegarda pentru a apara spatele trupelor aflate in mars. In dimineata zile de 28 noimbrie turcii au inceput o lupta disperata cu fortele rusesti incercand sa-si coieasca drum prin liniile inamice. Pe de cealalta parte detasamentul romanesc din fata redutei Grivita 2 a inaintat reusind sa ocupe reduta. Trupele romanesti nu se opresc si isi continua inaintarea, intrand in Plevna, dupa care declanseaza urmarirea inamicului. Dupa lupte grele, trupele romane reusesc sa ocupe fortificatiile de la Opanez silind astfel ariegarda turca sa se predea. In continuare, trupele romane si cele ruse ataca din spate cel de-al doilea esalon inamic, impiedicand sa vina in ajutorul primului esalon, care tocmai fusese respins cu mari pierderi de trupele rusesti. Fortele inamice sunt cuprinse de panica si incep sa se predea in masa. Osman-pasa ranit la picior, se preda colonelului roman Mihail Cerchez. Pierderile trupelor otomane la Plevna au constat in peste 5.000 de morti si raniti, precum si 45.000 de prizonieri, fiind capturat si un bogat material de razboi.
Pentru a fi cucerit Vidinul, cea mai puternica fortareata de pe Dunare, trupele romane cuceresc prin lupte eroice localitatile Smardan si Inova. In lupta de la Smardan, unul dinre cele mai puternice puncte de aparare ale Vidinului, in cateva ore soldatii romani au reusit sa cucereasca trei redute puternice, au capturat 4 tunuri, au rapus 500 de turci si au facut 250 de prizonieri, alungand trupele inamice din localitate.
Cu trupele rusesti ajunse la cativa kilometri de Constantinopol, turcii capituleaza. Guvernul otoman a acceptat conditiile Rusiei pentru incheierea armistitiului la 19/31 ianuarie 1878, insa rusii ii exclud pe reprezentantii Romaniei de la negocieri. Acestia au avut aceeasi atitudine si la redactarea tratatului de la San Stefano de la 19 februarie/3 martie. Prin tratatul ruso-turc a fost recunoscuta independenta Romaniei, Serbiei si Muntenegrului, iar Bulgaria a devenit autonoma. Partea negativa a tratatului a fost impunerea retrocedarii sudului Basarabiei catre Rusia. Chiar daca Rusia oferea Dobrogea si Delta Dunarii in compensatie, acest fapt a produs o mare indignare oficialilor romani care au acuzat Rusia ca nu si-a respectat promisiunile.
Nemultumite de prevederile tratatului de la San Stefano, care acordau Rusiei o influenta sporita in Europa de Est, puterile occidentale organizeaza un Congres la Berlin pentru a revizui tratatul. La acest congres au participat: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franta, Imperiul Otoman, Italia si Rusia. Romania a fost invitata si ea, dar reprezentantii ei Ion Bratianu si Mihail Kogalniceanu au fost tinuti in anticamera si au fost primiti in sala doar odata pentru a face o declaratie. In ceea ce priveste Romania, Congresul de la Berlin, a lasat in mare masura intacte prevederile initiale prin care i se recunostea independenta, i se lua sudul Basarabiei si i se restituia Dobrogea.
A fost si un moment in care recunoasterea independentei Romaniei a fost conditionata de acordarea cetateniei romane tuturor evreilor din tara, la gramada. Aceste presiuni au fost facute in special de cancelarul Otto von Bismarck, care era in relatii stranse cu un mare bancher evreu din Germania. Reprezentantii romani nu au cedat presiunilor argumentand ca marea masa a evreilor recent sositi in tara nu erau integrabili in societatea romaneasca si ca naturalizarea se va face in mod individual.
In 1877 Serbia si Muntenegru se rascoala impotriva Imperiului Otoman declarandu-i razboi. Cum lupta ar fi fost inegala si armatele turcesti le-ar fi nimicit pe cele sarbo-muntenegrene, se implica si rusii care declara si ei razboi turcilor. Pentru ca armatele rusesti sa poata traversa teritoriul romanesc, s-a incheiat la Bucuresti (16 aprilie 1877) o conventie romano-rusa prin care li se permitea trupelor rusesti sa treaca prin tara, iar rusii se obligau sa respecte integritatea teritoriala a Romaniei.
In data de 4 aprilie 1877, la Bucuresti, ministrul de externe roman Mihail Kogalniceanu si baronul rus Dimitri Stuart semneaza conventia speciala cu privire la trecerea trupelor rusesti “libera trecere pe teritoriul Romaniei si tratamentul rezervat armatelor amice", “toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuintele armatei ruse, de transportul sau, precum si pentru satisfacerea trebuintelor sale" revenind Rusiei. Guvernul rus se obliga “a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale statului roman astfel cum rezulta din legile interioare si tratatele existente, precum si a mentine si apara integralitatea actuala a Romaniei".
La 9/21 mai 1877 Mihail Kogalniceanu face o declaratie in parlament prin care declara independenta: “Domnilor deputati nu am cea mai mica indoiala si frica de a declara in fata reprezentantei nationale ca noi suntem o natiune libera si independenta...". In acest sens atat Camera Deputatilor cat si Senatul au votat motiunea de independenta.
Chiar daca Romania nu era implicata pe baza unui tratat si in mod oficial in razboi, artileria si trupele romane le sprijina pe cele rusesti in asedierea cetatii Nicopole care se preda la 4 iulie.
Printul Carol I a dorit inca de la inceputul ostilitatilor ruso-turce din sudul Dunarii sa implice total Romania pentru a obtine statutul de cobeligeranta si sa asigure recunoasterea independentei de catre marile puteri, insa rusii au refuzat in mod constant acest lucru sustinand ca nu au nevoie de ajutor. Atitudinea lor s-a schimbat in august 1877, cand armatele otomane au reusit sa opreasca ofensiva rusa la Plevna, in nordul Bulgariei. Pentru a nu–i lasa pe turci sa contraatace decisiv rusii au acceptat conditiile lui Carol ca armata romana sa aiba propria baza de operatii si comanda separata.
La intalnirea din 16 august dintre Carol, tarul Alexandru al II-lea si marele duce Nicolae se hotaraste crearea armatei de vest cu misiunea de a cuceri Plevna. Comanda o avea domnitorul Carol, iar din componenta Armatei de vest mai faceau parte pe langa trupele romane si corpurile IV si IX ale armatei ruse. Trecerea Dunarii de catre armata romana a avut loc patru zile mai tarziu, la 20 august, si s-a facut pe un pod de vase pe la Silistioara, langa Corabia.
La ora 15 in data de 30 august, batalioanele de atac din Divizia a II-a pornesc asaltul asupra Grivitei. Dupa ce au parcurs o distanta de un kilometru, ostasii intalnesc o vale abrupta si larga de peste 500 m, care a fost numita ulterior „Valea Plangerii". Pe malul opus se afla reduta Grivita 2. Cu toate ca asupra soldatilor romani se revarsa un foc ucigator, ei au inaintat cu curaj pana in apropierea redutei. In acest moment a cazut maiorul Gheorghe Sontu. Comanda a fost preluata de capitanul Valter Maracineanu, care insa a fost ucis si el in apropierea redutei. Fara a mai primi un alt sprijin, batalioanele au fost nevoite sa se retraga.
Unitatile Diviziei a IV-a au atacat reduta Grivita 1 de existenta careia nici nu se stia. Respinse in trei randuri, trupele au fost imbarbatate de locotenent-colonelul S. Voinescu, maiorul Alexandru Candino Popescu si de capitanul Moise Groza si au atacat pentru a patra oara si cu sprijinul a catorva subunitati rusesti, si au reusit sa patrunda in reduta pe care au pastrat-o in ciuda unor contraatacuri puternice turcesti. Au fost capturate: 1 steag, 3 tunuri si 151 pusti.
La 7 noiembrie, un detasament roman de 5.000 de oameni condus de colonelul Gheorghe Slaniceanu si un detasament mixt ruso-roman de 1.200 de oameni condus de generalul Meyndorf, sprijinite de artileria romana de la Bechet, declanseaza atacul asupra Rahovei, deoarece localitatea reprezenta un pericol permanent pentru spatele si flancul drept al trupelor de la Plevna. Dupa un astalt sustinut, trupele romanesti cuceresc fortificatiile din partea de est a orasului. Incercand sa se retraga (8-9 noiembrie) din Rahova peste raul Ogost spre Lom, fortele otomane s-au izbit de cele romane care i-au anticipat si s-a incins o lupta apriga. Desi inferiori ca numar ostasii romani au tinut piept cu succes fortelor turcesti in cele din urma, cu o pierdere de 600 de oameni, turcii au reusi sa se retraga folosindu-se si de ceata, trecand raul pe langa pod. Rosiorii romani insotiti de un detasament de ulani rusi ii urmaresc si reusesc sa captureze 160 de care cu munitie si cu provizii. La 9 noiembrie trupele generalului George Lupu, trec Dunarea si intra primele in Rahova, iar populatia bulgara ii primeste cu entuziasm.
Osman-pasa conducand o armata de 50.000 de oameni la 28 noiembrie incearca sa rupa incercuirea de la Plevna. Pentru a realiza acest obiectiv, trupele turcesti au fost impartite in doua esaloane de circa 20.000 de ostasi fiecare, primul avand rolul de a sparge blocada si de a crea drum spre Sofia. Un detasament de 7.000 de oameni avea rolul de ariegarda pentru a apara spatele trupelor aflate in mars. In dimineata zile de 28 noimbrie turcii au inceput o lupta disperata cu fortele rusesti incercand sa-si coieasca drum prin liniile inamice. Pe de cealalta parte detasamentul romanesc din fata redutei Grivita 2 a inaintat reusind sa ocupe reduta. Trupele romanesti nu se opresc si isi continua inaintarea, intrand in Plevna, dupa care declanseaza urmarirea inamicului. Dupa lupte grele, trupele romane reusesc sa ocupe fortificatiile de la Opanez silind astfel ariegarda turca sa se predea. In continuare, trupele romane si cele ruse ataca din spate cel de-al doilea esalon inamic, impiedicand sa vina in ajutorul primului esalon, care tocmai fusese respins cu mari pierderi de trupele rusesti. Fortele inamice sunt cuprinse de panica si incep sa se predea in masa. Osman-pasa ranit la picior, se preda colonelului roman Mihail Cerchez. Pierderile trupelor otomane la Plevna au constat in peste 5.000 de morti si raniti, precum si 45.000 de prizonieri, fiind capturat si un bogat material de razboi.
Pentru a fi cucerit Vidinul, cea mai puternica fortareata de pe Dunare, trupele romane cuceresc prin lupte eroice localitatile Smardan si Inova. In lupta de la Smardan, unul dinre cele mai puternice puncte de aparare ale Vidinului, in cateva ore soldatii romani au reusit sa cucereasca trei redute puternice, au capturat 4 tunuri, au rapus 500 de turci si au facut 250 de prizonieri, alungand trupele inamice din localitate.
Cu trupele rusesti ajunse la cativa kilometri de Constantinopol, turcii capituleaza. Guvernul otoman a acceptat conditiile Rusiei pentru incheierea armistitiului la 19/31 ianuarie 1878, insa rusii ii exclud pe reprezentantii Romaniei de la negocieri. Acestia au avut aceeasi atitudine si la redactarea tratatului de la San Stefano de la 19 februarie/3 martie. Prin tratatul ruso-turc a fost recunoscuta independenta Romaniei, Serbiei si Muntenegrului, iar Bulgaria a devenit autonoma. Partea negativa a tratatului a fost impunerea retrocedarii sudului Basarabiei catre Rusia. Chiar daca Rusia oferea Dobrogea si Delta Dunarii in compensatie, acest fapt a produs o mare indignare oficialilor romani care au acuzat Rusia ca nu si-a respectat promisiunile.
Nemultumite de prevederile tratatului de la San Stefano, care acordau Rusiei o influenta sporita in Europa de Est, puterile occidentale organizeaza un Congres la Berlin pentru a revizui tratatul. La acest congres au participat: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franta, Imperiul Otoman, Italia si Rusia. Romania a fost invitata si ea, dar reprezentantii ei Ion Bratianu si Mihail Kogalniceanu au fost tinuti in anticamera si au fost primiti in sala doar odata pentru a face o declaratie. In ceea ce priveste Romania, Congresul de la Berlin, a lasat in mare masura intacte prevederile initiale prin care i se recunostea independenta, i se lua sudul Basarabiei si i se restituia Dobrogea.
A fost si un moment in care recunoasterea independentei Romaniei a fost conditionata de acordarea cetateniei romane tuturor evreilor din tara, la gramada. Aceste presiuni au fost facute in special de cancelarul Otto von Bismarck, care era in relatii stranse cu un mare bancher evreu din Germania. Reprezentantii romani nu au cedat presiunilor argumentand ca marea masa a evreilor recent sositi in tara nu erau integrabili in societatea romaneasca si ca naturalizarea se va face in mod individual.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.