10/10.Complotul lui Rommel : Asasinarea lui Hitler

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

18.04.2012

Adauga la favorite

1.175 vizualizari

Nota film: 5 / 5 (1 vot )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Erwin Rommel (1891 - 1944). Cel mai distins si cel mai mare comandant militar din istoria celui de-al doilea razboi mondial, Rommel, s-a nascut la 15 noiembrie 1891, la Heidenheim / Wurttemberg. Adesea este amintit pentru remarcabilele realizari militare, dar si pentru cavalerismul si respectul aratat adversarilor. Cand a fost cazul s-a opus direct ordinelor, atunci cand acestea incalcau codul onoarei militare si al umanitatii.

Tanar fiind, desi nutrea calitati de studii ingineresti, in 1910, Rommel s-a inrolat in Regimentul 124 Infanterie din Wurttemberg si, la scurt timp, a fost transferat la Scoala de Ofiteri din Danzig (Gdansk) pe care a absolvit-o in ianuarie 1912 cu gradul de locotenent.

In timpul primului razboi mondial, a fost repartizat pe frontul din Franta si a luat parte la marile batalii de pe Marna si de la Verdun, ca ofiter in cadrul Regimentului 6 Infanterie Wurttemberg; de asemenea, in Romania, a luptat pe Valea Cernei si la Marasesti; pe frontul italian, la Caporetto, ca ofiter in cadrul Batalionului Alpenkorps. Pe toata durata razboiului a fost ranit de trei ori si decorat cu Crucea de Fier si cea mai de pret decoratie

prusaca, Pour le Merite, pentru curajul dovedit in luptele din muntii Sloveniei, de la Isonzo si Longarone, de la Muntele Matajur.
In plin razboi, in 1916, s-a casatorit cu Lucia (Lucie) Mollin si a avut un fiu, Manfred.
Dupa razboi, ca multi ofiteri din armata Kaiserului, Rommel a ramas fara nici un angajament desi era incadrat la comanda Batalionului Alpenkorps. Dupa un scurt intermezzo, intre 1929 - 1933, a fost instructor la Scoala de Infanterie din Dresda. In paralel a urmat studii in Drept la Universitatea din Tubingen. In 1937, dupa ascensiunea lui Hitler la putere, in timp ce indeplinea functia de instructor la Academia de Razboi din Postdam a publicat jurnalul Infanteria ataca (Infanterie greift an) care a devenit una dintre cele mai consultate lucrari si a atras atentia Fuhrerului. Imediat, Rommel este insarcinat cu pregatirea tinerilor hitleristi - Hitlerjugend - dar nu izbuteste sa implementeze instructia militara in antrenamentul acestor tineri. Resemnat, dupa un dur conflict cu liderii Hitlerjugend, accepta sa revina la functia de inspector militar la Postdam. In 1938, la gradul de colonel, a fost insarcinat la comanda Academiei de Razboi din Wiener Neustadt. Aici a inceput sa scrie lucrarea Tancul in atac (Panzer greift an). Dupa scurt timp a preluat comanda Batalionului Personal de Protectie al Fuhrerului, Adolf Hitler, sau Fuhrer - Begleitbatalion, desemnat sa-l protejeze pe conducator in timpul deplasarilor in teritoriile ocupate din Cehoslovacia si Memel (regiunea Klapeida). In aceasta perioada leaga o stransa prietenie cu Joseph Goebbels, ministrul insarcinat cu Propaganda.
In septembrie 1939 armatele germane invadeaza Polonia. Dupa victoria fulgeratoare, Rommel revine in Berlin pentru a organiza parada victoriei. Este avansat la gradul de general si primeste comanda unei divizii de tancuri.
In mai 1940, la comanda Diviziei 7 Panzer (Divizia Fantoma), Rommel reuseste sa strapunga apararea franceza la Sedan, in 14-19 mai, alaturi de alte patru divizii de tancuri germane, neutralizand definitiv defensiva aliata din Ardeni. Intregul front de aparare aliat se prabuseste. Pana la sfarsitul lunii divizia sa atinge tarmul Canalului Manecii, foarte aproape de localitatea Dunkerque.
"Vulpea desertului" , celebra porecla atribuita de catre Aliati lui Rommel. Este avansat la gradul de feldmaresal, cel mai tanar din Wehrmacht, la doar 37 de ani. Totul s-a petrecut pe frontul din Africa de Nord. Rommel primeste comanda trupelor Deutsches Afrikakorps si realizeaza cele mai stralucite victorii - Al Ghazala, Benghazi, Tripoli, Cirenaica, Tobruk, Bir Hakeim - pana cand sunt oprite si infrante decisiv la El Alamein (a doua batalie, octombrie 1942), de catre Armata a 8-a britanica, sub comanda generalului Montgomery. Rommel este fortat sa execute o retragere fortata, dar tactica, din Egipt pana in Tunisia, unde reuseste sa aplice o infrangere usturatoare trupelor americane in defileul Kasserine. A fost ultimul cantec de lebada. Afrikakorps capituleaza in mai 1943, dar Rommel se afla deja in Germania la dispozitia Fuhrerului care il trimite in Italia, la comanda trupelor germane dislocate la nord de Roma. In septembrie 1943, Italia semneaza armistitiul cu Aliatii, iar fortele germane ocupa fara mari dificultati jumatate din teritoriul peninsulei. Rommel intra in conflict cu feldmaresalul Kesselring, superiorul sau, iar Hitler decide sa-l recheme pentru a-i incredinta comanda Grupului B de Armata dislocat in nordul Frantei. Rommel se afla sub comanda generala a feldmaresalului Karl von Rundstedt.
In noua sa functie, Rommel are sarcina de a impiedica invazia Aliatilor in Europa Vestica. Imediat ia masurile necesare fiind adeptul apararii pe plaje, intr-o batalie decisiva, in contradictie cu superiorul sau, von Rundstedt, adeptul apararii in interior. Invazia Aliatilor este declansata la 6 iunie 1944, dar Rommel se afla in Germania, langa familie. Revenit in graba pe front nu mai poate impiedica inaintarea trupelor aliate. In scurt timp, la 17 iulie, cade victima unui raid aerian. Ca prin miracol supravietuieste si revine in Germania, acasa, langa familie pentru a fi ingrijit. Intre timp, la 20 iulie are loc atentatul esuat asupra lui Hitler, (Operatiunea Walkiria).
Aflat in convalescenta, Rommel este acuzat, alaturi de alti ofiteri de rang inalt, de participare la complot impotriva Fuhrerului.Gestapo-ul a strans destule dovezi, dar Hitler si-a dat seama ca s-ar fi iscat un mare scandal in randurile populatiei daca cel mai popular feldmaresal al armatei ar fi judecat si condamnat de Tribunalul Poporului pentru inalta tradare. S-a ajuns la o solutie de "compromis". In speta, generalii Burgdorf si Maisel, reprezentantii OKW-ului, s-au prezentat la resedinta lui Rommel, la 14 octombrie, cu propunerea, un adevarat ultimatum. Dupa un scurt timp de gandire, fara prea mari emotii, Rommel a inghitit fiola cu cianura. In cateva minute a fost mort. Din ordinul Fuhrerului i s-au organizat funeralii nationale.
Adevarul despre moartea lui Rommel s-a aflat abia dupa caderea regimului nazist, in mai 1945. Marturia principala a depus-o soferul generalului Burgdorf, martor la sinuciderea feldmaresalului. Toata lumea stia, conform propagandei lui Goebbels, ca Rommel murise in urma ranilor provocate de raidul aerian din 17 iulie 1944.
Aliatii anglo-americani l-au apreciat la justa valoare pe Rommel. Fiul sau Manfred va urma sa ajunga mai tarziu primarul orasului Stuttgart.

Complotul de la 20 iulie 1944 a fost o tentativa de asasinare a dictatorului Adolf Hitler, liderul Germaniei naziste, care ar fi trebuit sa fie urmata de Operatiunea Walkure, prin care complotistii urmau sa-si asigure controlul asupra tarii.

Principalul atentator la viata fuhrerului a fost Claus von Stauffenberg, care facea parte din statul major al Armatei de Rezerva, functie care ii permitea sa aiba acces la sala de raport a lui Hitler.

Atentatul de la 20 iulie 1944 din Adapostul lupului a fost punctul culminant al actiunilor rezistentei germane, care incercase de mai multe ori fara succes sa rastoarne regimul nazist. Esecul complotului a dus la arestarea a peste 5.000 de oameni si la executarea a aproximativ 200 dintre ei, practic la zdrobirea rezistentei.

Grupurile de conspiratori care planuiau lovitura de stat existau in Wehrmacht si in Abwehr inca din 1938. Primii lideri complotisti au fost generalul de brigada Hans Oster, seful serviciului de informatii militare, fostul sef al Marelui Stat Major, generalul Ludwig Beck si feldmaresalul Erwin von Witzleben. In 1938 si 1939 au fost concepute planuri pentru rasturnarea de la putere a lui Hitler pentru a-l impiedica sa declanseze un nou razboi mondial. Toate aceste planuri au fost abandonate din cauza nehotararii generalilor armatei Franz Halder si Walter von Brauchitsch, dar si din cauza incapacitatii, pana in 1939, a puterilor occidentale de a se opune agresiunii lui Hitler. Acest grup de rezistenta militara si-a amanat planurile dupa ce fuhrerul a castigat o popularitate imensa ca urmare a succesului neasteptat din batalia Frantei.

In 1941, a fost format un nou grup conspirativ, condus de colonelul Henning von Tresckow, membru al statului major al feldmaresalului Fedor von Bock (care ii era unchi), comandantul Grupului de Armate Centru din Operatiunea Barbarossa. Tresckow a recrutat sistematic membri ai opozitiei din cadrul Statului Major, formand unul dintre cele mai bine organizate grupuri de rezistenta din cadrul armatei. Impotriva lui Hitler nu puteau fi facute multe lucruri atata vreme cat armatele germene inaintau triumfatoare in vestul Uniunii Sovietice, in anii 1941 si 1942, chiar si dupa esecul din fata Moscovei (decembrie 1941), care a dus la demiterea lui Brauchitsch si Bock.

In 1942, Oster si Tresckow au reusit sa refaca o retea de rezistenta functionala. Cel mai important nou recrut al lor a fost generalul Friedrich Olbricht, seful cartierului general din Bendlerblock (Berlin), care controla un sistem independent de comunicatii al unitatilor de rezrva din toata Germania. Prin conectarea acestui nou recrut cu mai vechiul grup de rezistenta a lui Tresckow din Grupul de Armate Centru a fost creata o grupare care putea organiza o lovitura de stat cu sorti de izbanda.

La sfarsitul aceluiasi an, Tresckow si Olbricht au formulat un plan de asasinare a lui Hitler si au fixat data loviturii de stat in martie 1943, in timpul vizitei dictatorului la cartierul general al Grupului de Armate Centru de la Smolensk. Pentru eliminarea lui Hitler fusese planuita plasarea unei bombe la bordul aparatului de zbor cu care urma sa se deplaseze fuhrerul. Bomba nu a functionat. A esuat de asemenea o incercare de asasinare a lui Hitler in timpul vizitarii unei expozitii de armament sovietic capturat. Esecurile au demoralizat conspiratorii. In 1943, ei au incercat fara succes sa recruteze comandanti de pe front importanti, precum maresalul Erich von Manstein si maresalul Gerd von Rundstedt.

Planificarea loviturii de stat

Pana pe la mijlocul anului 1943, soarta razboiului s-a schimbat decisiv in defavoarea Germaniei. Complotistii din randurile armatei si aliatii lor civili ajunsesera la concluzia ca numai asasinarea lui Hitler ar fi putut deschide drumul catre formarea unui guvern acceptabil pentru Aliatii occidentali, guvern care sa fi inceput tratativele pentru o pace separata. Semanarea unei paci separate cu occidentalii ar fi impiedicat Uniunea Sovietica sa invadeze Germania si ar fi oprit varsarea de sange.

In august 1943, Tresckow a intalnit un tanar ofiter de stat major, colonelul Claus Schenk Graf von Stauffenberg. Stauffenberg, care fusese grav ranit in luptele din Africa de nord, era un politician conservator, nationalist si catolic practicant. Daca la inceput el intampinase cu entuziasm venirea la putere a nazistilor, coruptia si ineficienta regimului instaurat de Hitler l-a deziluzionat. Stauffenberg a fost dezgustat de tratamentul aplicat evreilor si prizonierilor de razboi sovietici. Incepand cu anul 1942, alaturi de alti ofiteri ai armatei germane, a devenit constient ca Hitler conducea Germania catre dezastru si ca din acest motiv dictatorul trebuia inlaturat de la putere. Anumite scrupule de ordin religios l-au impiedicat o vreme sa accepte ca singura cale de inlaturare de la putere a fuhrerului era asasinatul. Dupa dezastrul de la Stalingrad, Stauffenberg a ajuns la concluzia ca asasinarea lui Hitler era cel mai mic rau moral.

Olbricht le-a prezentat lui Tresckow si Stauffenberg o noua strategie a loviturii de stat. Armata de rezerva avea un plan de actiune numit Operatiunea Valkiria, care urma sa fie declansata in cazul izbucnirii miscari anarhice din cauza bombardamentelor aliate sau in cazul unei rascoale de proportii a muncitorilor straini care prestatu munca fortata in industria germana. Olbricht a sugerat ca planul operational putea fi folosit pentru mobilizarea Armatei de Rezerva, care ar fi putut prelua controlul asupra oraselor tarii, ar fi dezarmat SS-ul si ar fi arestat conducerea nazista, totul numai dupa asasinarea lui Hitler. Walkure putea fi declansata doar de generalul Friedrich Fromm, comandantul Armatei de Rezerva, care trebuia ori sa fie castigat de partea conspiratorilor sau trebuia neutralizat. Fromm, ca si multi alti ofiter de rang inalt, stia cate ceva despre conspiratiile militare care se pregateau, dar nu le sprijinise niciodata activ, nici nu le tradase Gestapoului.

La sfarsitul anului 1943 si inceputul anului urmator, au existat cel putin patru tentative ale conspiratorilor de a ajunge suficient de aproape de Hiler pentru a-l ucide cu o grenada de mana sau cu focuri de pistol. Dar atari tentative deveneau treptat mai dificil de dus la bun sfarsit. Cum situatia de pe front se deteriora constant, Hitler nu mai aparea aproape deloc in public si vizita foarte rar Berlinul. El isi petrecea timpul in special la cartierul general din Prusia Rasariteana (Wolfschanze) sau la vila sa din Berchtesgaden, in muntii Bavariei. In ambele locatii, Hitler era foarte bine pazit, iar printre vizitatori se numarau numai oameni pe care dictatorul ii cunostea bine si in care avea deplina incredere. Himmler si Gestapoul erau tot mai ingrijorati in privinta unui posibil complot impotriva lui Hitler, ofiterii de stat major fiind principala sursa de amenintare la siguranta dictatorului.

In vara anului 1944 era clar ca Gestapoul se apropiase primejdios de mult de cercul conspiratorilor. Conspiratorii incepusera sa creada ca actionau contra cronometru, date fiind situatia de pe fronturi, (pe care, atat in rasarit cat si in apus, germanii se retrageau neincetat), cat si situatia din Germania. Tot mai multi conspiratori au ajuns sa creada ca mai aveau o singura sansa - si anume prin lichidarea lui Hitler. Pentru multi dintre conspiratori, complotul impotriva lui Hitler a inceput sa capete o importanta mai degraba pentru salvarea onoarei ofiterilor, familiilor lor si armatei, parand tot mai evident ca evenimentul ar fi avut consecinte din ce in ce mai mici pentru cursul istoriei.

Este surprinzator ca, dupa luni de comploturi ale grupurilor de rezistenta din Armata si a celor din aparatul de stat, in conditiile in care in miscarea de rezistenta erau implicati foarte multi oameni, Gestapoul nu prinsese de veste. Gestapoul stia de fapt inca din februarie 1943 de existenta grupurilor de rezistenta din Abwehr (protejate de amiralul Wilhelm Canaris) si de rezistenta civililor formata in jurul fostului primar al orasului Leipzig, Carl Goerdeler. Daca toti complotistii despre care existau informatii sigure ar fi fost arestati, Gestapoului i-ar fi fost posibil sa descopere si grupul din cadrul Grupului de Armate Centru, iar atentatul din 20 iulie 1944 nu ar mai fi avut loc. Unii cercetatori au avansat ipoteza ca Himmler a lasat complotistii, dintr-un motiv necunoscut, sa-si continue incercarile de asasinare.

Himmler a avutin august 1943 cel putin o conversatie cu un opozant cunoscut – ministrul de finante al Prusiei, Johannes Popitz –, implicat in reteaua lui Goerdeler. Lui Himmler i s-a oferit sansa sa se alature opozitiei si sa-l inlature pe Hitler si sa asigure securitatea negociatorilor de pace.

Aceasta intalnire s-a incheiat fara vreun rezultat, dar Popitz nu a fost arestat, si se pare ca Himmler nu a facut nimic pentru descoperirea restului retelei care opera in birocratia de stat. Este posibil ca Himmler, care inca din 1943 stia ca razboiul este pierdut, sa fi lasat cu buna stiinta desfasurarea complotului, avandu-se in vedere si imprejurarea ca succesorul lui Hitler ar fi fost chiar el, Himmler, si ca ar fi putut negocia o pace. Popitz nu era singurul care il vedea pe Himmler ca pe un aliat potential. Generalui von Bock l-a sfatuit pe Tresckow sa ceara sprijinul lui Himmler, dar nu exista nicio dovada ca s-a incercat asa ceva. Se pare ca Goerdeler a mentinut contacte indirecte cu Himmler prin intermediul lui Carl Langbehn. Biograful lui Canaris, Heinz Hohne, a sugerat ca seful serviciului de informatii al armatei si Himmler ar fi incercat sa schimbe regimul, dar aceasta este doar o speculatie.

20 iulie

La 1 iulie 1944, Stauffenberg a fost numit seful statului major al generalului Fromm la cartierul general al Armatei de rezerva din Bendlerstrasse, in centrul Berlinului. Aceasta pozitie ii permitea sa participe la conferintele militare ale lui Hitler, atat in Prusia Rasariteana, cat si la Berchtesgaden. Stauffenberg era astfel in masura sa atenteze la viata lui dictatorului, cu ajutorul unei bombe sau al unui pistol. Conspiratorii nu fusesera multa vreme de acord cu ideea asasinarii dictatorului din motive etice sau religioase, dar si-au schimbat pozitia, poate si ca urmare a unor marturii despre exterminarea la Auschwitz a aproximativ 250.000 de evrei unguri – punctul culminant al Holocaustui.

Intre timp, de partea conspiratorilor a fost adus un nou aliat important, generalul Carl-Heinrich von Stulpnagel, comandantul militar al trupelor de ocupatie din Franta, care urma sa preia controlul Parisului dupa asasinarea lui Hitler si sa negocieze cu fortelel aliate un armistitiu imediat. Complotul era gata de a fi declansat.

La inceputul lui iulie, Stauffenberg a participat, purtand o bomba in geanta, la doua conferinte ale lui Hitler. Dar datorita faptului ca s-a considerat ca nu numai Hitler, dar si Himmler si poate si Goring ar fi trebuit sa moara pentru ca operatiunea Walkure sa aiba sansa de reusita, atentatul a fost amanat de fiecare data in ultima clipa, deoarece Himmler nu era prezent la conferintele militare. De fapt, complotistii ar fi trebuit sa stie ca Himmler de obicei nu participa la conferintele militare ale lui Hitler.

La 15 iulie, cand Stauffenberg a zburat din nou spre Prusia Rasariteana, conditiile sus amintite au fost abandonate. Conform noului plan, Stauffenberg urma sa plaseze bomba in sala de conferinte in care era se afla Hitler cu temporizatorul pornit, si atentatorul sa paraseasca sala sub un pretext oarecare, sa astepte explozia si moartea dictatorului, sa zboare la Berlin si sa se alature complotistilor din Bendlerblock. Urma apoi sa fie declansata operatiunea Walkue, iar Armata de rezerva urma sa preia controlul asupra Germaniei si sa-i aresteze pe principalii lideri nazisti. Generalul Beck urma sa fie numit sef al statului, fostul primar Goerdeler cancelar, iar Witzleben comandant suprem al armatei. Planul era ambitios, dar, cu un dram de noroc, nu era deloc nerealizabil.

O alta tentativa de asasinare a fost anulata in ultima clipa din motive care raman necunoscute. Toti participantii la conversatia telefonica care a dus la amanarea acestei tentative au murit pana la sfarsitul anului 1944. Stauffenberg s-a reintors la Berlin furios si dezamagit. Plecand de la falsa prezumtie ca atentatul a avut loc si Hitler murise, la 15 iulie a fost declansata partial Operatiunea „Walkure". Numai dupa depunerea unor eforturi uriase si cu mult noroc, complotistii au reusit sa mascheze desfasurarea de forte denumind-o „exercitiu de mobilizare". La 18 iulie au aparut zvonuri, auzite si de Stauffenberg, conform carora Gestapoul ar fi aflat de conspiratie si ca urmau sa aiba loc arestari masive. Se pare ca a fost o alarma falsa, dar zvonurile au fost suficient de ingrijoratoare pentru a-i determina pe conspiratori sa actioneze imediat. La ora 10:00 a zilei de 20 iulie, Stauffenberg a zburat la cartierul general de la Rastenburg ca sa participe la o noua conferinta militara cu Hitler. Din nou, Stauffenberg avea o bomba in geanta. De mentionat ca, in ciuda maniei lui Hitler pentru securitate, ofiterii care se prezentau la conferintele militare nu erau supusi vreunei perchezitii.

Sala de conferinte, asa cum arata la scurta vreme dupa explozie.
Conferinta a inceput pe la ora 12:10. Stauffenberg a activat detonatorul, l-a plasat in masa de exploziv plastic preparat de Wessel von Freytag-Loringhoven si intreg ansamblul l-a introdus in geanta. A intrat in sala de conferinte si a plasat geanta cu bomba sub masa in jurul careia se adunasera Hitler si mai mult de 20 de ofiteri. Dupa zece minute, Stauffenberg a parasit camera sub un pretext oarecare. La 12:40 bomba a explodat, demoland cea mai mare parte a salii de conferinte. Trei ofiteri si un stenograf au fost grav raniti si au murit curand. Dar Hitler a supravietuit, suferind doar cateva rani neglijabile. Este posibil ca Hitler sa fi scapat din cauza ca geanta cu explozibil fusese mutata in spatele piciorului mesei din stejar masiv, ceea ce l-ar fi ferit de explozie. Exista prezumtia ca geanta ar fi putut fi mutata de un ofiter la capatul mesei opuse de locul unde se afla Hitler. Stauffenberg, dupa ce a auzit explozia si a vazut fum iesind ferestrele cu geamuri sparte ale cladirii ravasite de explozie, a presupus ca Hitler a murit, a sarit intr-o masina alaturi de Werner von Haeften si a fugit la aeroport. La ora 13:00, a decolat la bordul unui avion He 111 spre Berlin.

Inainte ca avionul lui Stauffenberg sa aterizeze la Berlin (pe la ora 15:00), un alt membru al conspiratiei prezent la Rastenburg, generalul Erich Fellgiebel, a telefonat si a raportat ca Hitler a supravietuit atentatului. Acest telefon a facut ca majoritatea complotistilor sa-si piarda curajul, judecand, poate pe buna dreptate, ca mobilizarea „Walkure" nu mai avea nicio sansa in conditiile in care lumea urma sa afle ca Hitler supravietuise. Confuzia a sporit in momentul in care Stauffenberg a aterizat la Berlin si a telefonat de la aeroport anuntand moartea lui Hitler. Complotistii nu mai stiau pe cine sa creada. In cele din urma, la ora 16:00, Olbricht a dat ordinul de declansare a Operatiunii „Walkure" si inceperea mobilizarii. Sovaielnicul general Fromm i-a telefonat maresalului Wilhelm Keitel pentru a se asigura ca Hitler este in viata. Keitel i-a cerut lui Fromm sa-l gaseasca pe Stauffenberg. Keitel i-a spus lui Fromm ca toate itele complotul duc la cartierul lui general si ca se afla in mare primejdie sa fie gasit vinovat de participare la atentat. Fromm a raspuns ca crezuse tot timpul ca Stauffenberg a fost alaturi de Hitler.

La ora 16:40, Stauffenberg si Haeften au ajuns la Bendlerblock. Fromm a profitat de situatie si a schimbat tabara si a incercat sa-l aresteze pe Stauffenberg, dar a fost la randul lui retinut de Olbricht si Stauffenberg sub amenintarea armelor. In acel moment insa, Himmler preluase controlul asupra intregii situatii. El a dat ordinele necesare pentru contramandarea mobilizarii operatiuni Walkure. In unele locuri, actiunile loviturii de stat continuau, fiind conduse de ofiteri incredintati ca Hitler murise. Ministerul Propagandei din Wilhelmstrasse, cu Joseph Goebbels in incinta, a fost inconjurat de trupe rebele, dar telefonul lui Goebbels nu a fost intrerupt. La Paris, Stulpnagel a dispus arestatrea comandantilor SS si ai SD-ului (serviciul de securitate). La Viena, Praga si in alte cateva orase mari, trupele rebele au ocupat birourile naziste si au arestat gauleiterii si ofiterii SS.

Un soldat tinand pantalonii lui Hitler rupti de suflul exploziei bombei.
Momentul decisiv a venit la ora 19:00, cand Hitler a contactat ministerul propagandei. Goebbels a aranjat ca Hitler sa poata vorbi cu Otto Remer, comandantul trupelor care impresurasera cladirea ministerului. Otto Remer a fost asigurat ca fuhrerul era in viata si a primit de la acesta comanda sa preia controlul asupra capitalei germane. La ora 20:00, Witzleben a sosit la Bendlerblock si s-a certat rau cu Stauffenberg, care mai insista inca sa se continue actiunile loviturii de stat. Witzleben a plecat la scurta vreme. Cam in acelasi timp, preluarea puterii la Paris a fost abandonata cand Gunther von Kluge, care fusese numit de curand comandat sef al trupelor din vest, a aflat ca Hitler era in viata si a trecut de partea regimului. Kluge l-a arestat in graba pe Stulpnagel.

Membrii mai putin hotarati ai conspiratiei din Berlin au inceput sa schimbe unul dupa altul tabara. La Bendlerblock au izbucnit lupte intre sustinatorii complotului si si cei care se opuneau continuarii lui. In timpul luptelor, Stauffenberg a fost ranit. Pana la 23:00, Fromm a recastigat controlul asupra garnizoanei, sperand ca prin zelul aratat sa-si salveze pielea. Beck s-a sinucis, exemplul lui fiind urmat de mai multi alti complotisti.

Fromm a declarat ca a instituit o curte martiala cu un singur membru – chiar el – si i-a condamnat pe Olbricht, Stauffenberg, Haeften si pe Albrecht Mertz von Quirnheim la moarte. La ora 00:10 a zilei de 21 iulie, condamnatii au fost executati in curtea cartierului general. Au urmat alte executii, dar la ora 00:30 trupele SS conduse de Otto Skorzeny au ajuns la fata locului si a oprit orice executie. Fromm s-a dus la Goebbels sa pretinda ca este cel care a inabusit lovitura de stat. Fromm a fost arestat imediat

Favorite

10/10.Complotul lui Rommel : Asasinarea lui Hitler

Semnaleaza o problema