Cauta:   

 

 
Din aceeasi categorie

 
  Cazul Dreyfus - Afacerea care a socat Franta
51 vizite - 0 comentarii
adaugat de dobre
 
  3/3.Cartagina - un oras disparut (Subtitrare RO) | Ep.3
1.191 vizite - 0 comentarii
adaugat de moara
 
  2/3.Cartagina - un oras disparut (Subtitrare RO) | Ep.2
916 vizite - 0 comentarii
adaugat de moara
 
  1/3.Cartagina - Un oras disparut (Subtitrare RO) | Ep.1
815 vizite - 0 comentarii
adaugat de moara
 
  O zi din viata unui dictator / Nebunia puterii
783 vizite - 0 comentarii
adaugat de zaharia
 
  O zi din viata unui dictator
669 vizite - 0 comentarii
adaugat de tita
 
  Pe urmele orasului pierdut Helike
422 vizite - 0 comentarii
adaugat de zorba
 
  Triunghiul Bermudelor - Enigme
602 vizite - 0 comentarii
adaugat de zorba
 
  Corneliu Coposu: Marturii despre o viata exemplara
200 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  10 aspecte bizare despre viata in Japonia veche
624 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
 
recomandam

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

 
 
AnuntulVideo >> Cultura >> Istorie
 

 

Afacerea Dreyfus:O eroare judiciara i-a distrus viata

 
 
 
 
 
Adaugat de Cozana 11.07.2019  Adauga la favorite 57 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )
   
 
Condamnarea, sentinta, degradarea si deportarea lui Alfred Dreyfus pe Insula Diavolului erau deznodamantul unui caz de spionaj care tinea Franta sub presiune de la sfarsitul anului 1894. Era, totusi, numai inceputul a ceea ce avea sa devina cunoscut sub numele de Afacerea Dreyfus, o socanta eroare judiciara care a interesat intr-atat, incat a impartit in doua si aproape a blocat armata si guvernul Frantei in urmatorii 12 ani.

Numerosi soldati sunt aliniati in curtea de la Scoala Militara din Paris in timp ce prizonierul este condus in fata unui general calare. Afara, o multime de circa 20.000 de oameni scandeaza „Moarte tradatorului! Moarte evreului!“ In dimineata zilei de 5 ianuarie 1895, fix la ora noua, se citeste sentinta si generalul striga: „Alfred Dreyfus, nu esti vrednic sa porti arme. In numele poporului francez, te degradam.“

„Soldati, voi degradati un om nevinovat. Soldati, voi dezonorati un om nevinovat“, a strigat prizonierul. Un sergent din Garda Republicana s-a indreptat spre ofiterul condamnat si a smuls de pe cascheta si de pe manecile uniformei insemnele gradului.

Sergentul a rupt apoi nasturii de la tunica prizonierului si vipusca de la pantaloni. In cele din urma, a tras din teaca sabia ofiterului si a frant-o pe genunchi.
Dupa ce a fost plimbat prin fata trupei aliniate, barbatul degradat a fost urcat intr-un furgon al politiei si dus ca orice criminal de drept comun la inchisoarea orasului. Doua zile mai tarziu, Dreyfus, in lanturi, a fost urcat in tren cu destinatia La Rochelle.

Acolo astepta un vapor care il va duce pe Insula Diavolului din Guyana Franceza, pe coasta de nord-est a Americii de Sud. Pentru cei mai multi prizonieri, faimoasa colonie penitenciara echivala cu condamnarea la moarte.
Supraveghind intens Ambasada Germaniei de la Paris, serviciul de contraspionaj al armatei franceze a aflat, dintr-o serie de hartii sustrase de catre femeia de serviciu, ca germanii primisera planurile fortificatiilor lor din partea unui agent cu numele de cod Jacques Dubois, sau „infamul D“.

Nici seful contraspionajului, colonelul Jean-Conrad Sandherr, si nici adjunctul sau, maiorul Hubert Joseph Henry, nu cunosteau identitatea tradatorului, pana cand, la 17 septembrie 1894, in caz a aparut o fisura.

O asemanare de scris i-a pecetluit soarta
In acea zi, maiorul Henry a primit o hartie — un borderou scris de mana pe foita subtire, cu lista unor informatii militare de vanzare. Pe lista figurau si detalii despre noul tun de 120 mm. Henry presupunea ca ele n-ar fi putut fi furnizate decat de un ofiter de artilerie din Statul Major. Cercetand registrul, maiorul a descoperit numele lui Alfred Dreyfus.

Scrisul de mana dintr-un raport alcatuit de Dreyfus cu un an inainte semana oarecum, la prima vedere, cu cel din borderou. Henry si-a convins repede colegii ca Alfred Dreyfus trebuia sa fi fost „infamul D“. Desi nimeni nu se pronuntase deschis, ca evreu Dreyfus ar fi fost un tap ispasitor convenabil.


Maiorul Henry era cel mai inflacarat sustinator al vinovatiei lui Dreyfus
Pentru elita ofiterilor francezi, evreii erau elemente straine. Nascut in Alsacia, Dreyfus putea trece drept progerman — chiar daca parintii lui parasisera disputata provincie in urma cu douazeci de ani, cand fusese anexata de Germania.

Sambata 13 octombrie, dimineata, capitanul Dreyfus a primit o convocare ciudata. Lunea urmatoare trebuia sa se prezinte la raport la seful de stat-major, in tinuta civila. Conformandu-se, s-a trezit in fata a doi ofiteri si doi politisti, nestiind ca maiorul Henry se ascunsese dupa o draperie.



Acuzare, proces, condamnare
Capitanului uimit i s-a cerut sa scrie o nota prin care sa solicite restituirea documentelor furnizate inainte de a pleca in manevre. A inceput sa scrie, dar apoi s-a oprit, tremurand. Ce insemna asta? Sarada s-a incheiat cand unul dintre ofiteri a spus: „Dreyfus, in numele legii, te arestez! Esti acuzat de inalta tradare!“

A vrut sa stie in baza caror probe. I s-a raspuns ca probele erau coplesitoare. Sustinandu-si nevinovatia si declarand ca fusese victima unei conspiratii, Dreyfus a ajuns la inchisoare. Arestarea a fost confirmata in presa pariziana abia la 1 noiembrie.


Alfred Dreyfus n-a avut nicio sansa la proces
Cand, la 19 decembrie, Dreyfus a aparut in fata Curtii Martiale, publicul a fost evacuat imediat ce apararea a mentionat „singura proba a acuzarii“, borderoul. Doi dintre cei cinci experti grafologi solicitati sa cerceteze documentul au afirmat ca nu putea fi scris de Dreyfus.

Ceilalti trei sustineau ca da — unul, Alphonse Bertillon, precizand insa ca randurile scrise dupa dictare de catre Dreyfus in biroul sefului de stat-major la 15 octombrie nu semanau cu cele din borderou. Dar Bertillon a sustinut ca acuzatul isi schimbase intentionat scrisul in timpul dictarii — adica propozitiile scrise cu martori ar fi fost false!



Dupa patru zile de depozitii neconvingatoare ale acuzarii si o prezenta calma, fara patos, a acuzatului, juriul s-a retras sa delibereze. In acest moment a sosit un mesager de la Ministerul de Razboi. Asteptandu-se sa primeasca noi dovezi, judecatorii au citit in fapt un ordin al ministrului ca Dreyfus sa fie gasit vinovat.

Seara tarziu, completul de ofiteri vota in unanimitate condamnarea acuzatului pentru tradare.


Esterhazy este considerat adevaratul tradator din afacerea Dreyfus
In vara anului 1893, la cateva luni dupa ce Alfred Dreyfus fusese deportat pe Insula Diavolului, locotenent-colonelul Marie-Georges Picquart devenea sef al contraspionajului. Intrucat militarii intelesesera ce putine dovezi avusesera impotriva lui Dreyfus, Picquart fusese instruit sa intercepteze si sa citeasca toata corespondenta dinspre si inspre acuzat si sa controleze in continuare tot ce se arunca in cosul de gunoi al ambasadei germane.

In martie 1896, locotenent-colonelul a primit de la femeia de serviciu fragmente de petit bleu, un inscris folosit de un serviciu special de curierat care functiona la Paris. Inscrisul parea sa fi fost aruncat la gunoi inainte de expediere, era adresat maiorului Marie-Charles-Ferdinand Walsin-Esterhazy si ii solicita „o explicatie mai detaliata decat cea de ieri privitor la chestiunea in discutie“.



Esterhazy era fiul unui general francez apartinand ramurii nelegitime a uluitor de bogatei familii ungare Esterhazy. Desi casatorit cu o femeie cu venituri personale, Esterhazy parea mereu in criza de bani pentru viata desfranata dusa la Paris.

Simtind ca daduse de urma altui spion, Picquart a inceput sa-l urmareasca si l-a surprins de doua ori vizitand ambasada germana. In august, seful contraspionajului a obtinut doua scrisori ale lui Esterhazy. Scrisul sau era identic cu cel de pe faimosul borderou, singura dovada a condamnarii capitanului Dreyfus.

Cand Picquart s-a aratat gata sa dovedeasca faptul ca Esterhazy si nu Dreyfus era tradatorul, un superior l-a sfatuit sa nu redeschida cazul. Afland ca seful sau poate dovedi nevinovatia lui Dreyfus, maiorul Henry s-a pregatit sa falsifice noi probe incriminatoare pentru prizonier.

„Acuz!“
J accuse
Faimosul articol al lui Emile Zola
Presa a aflat, inevitabil, despre noile dovezi in cazul Dreyfus. Cercurile militare si guvernamentale admiteau cu greu banuiala ca altcineva ar fi fost tradatorul. Temandu-se ca eforturile de a-l demasca pe Esterhazy vor fi blocate de superiorii sai militari, Picquart si-a dezvaluit suspiciunile avocatului, autorizandu-l pe acesta sa le prezinte guvernului.

Avocatul i-a marturisit unui senator simpatizant ca se poate dovedi ca borderoul ii apartinea lui Esterhazy si nu lui Dreyfus; senatorul l-a informat la randul sau pe Mathieu, fratele lui Alfred. La 15 noiembrie 1897, Mathieu Dreyfus l-a acuzat in mod oficial pe Esterhazy de tradarea pentru care fusese condamnat fratele lui — avand grija ca o copie a scrisorii trimise Ministerului de Razboi sa ajunga si la principalele ziare din Paris.



Hotarand sa braveze, Esterhazy a cerut judecarea la Curtea Martiala. Militarii strangeau randurile in jurul sau si il achitau. Dupa Emile Zola, sentinta reprezenta „lovitura de gratie data intregului adevar si intregii justitii“.

Pe 13 ianuarie 1898, Zola a adresat o scrisoare deschisa presedintelui republicii, Felix Faure. Sub titlul J’accuse… (Acuz…), ziarul liberal L’Aurore al viitorului prim-ministru Georges Clemenceau a publicat-o pe prima pagina.

In scrisoarea sa, Zola acuza sapte ofiteri de rang inalt si trei experti grafologi ca fabricasera dovezile impotriva lui Dreyfus si ca uneltisera sa-si acopere vinovatia atunci cand faptele devenisera cunoscute.

Asa cum de fapt voise, senzationalele acuzatii i-au adus lui Zola un proces de calomnie. Dupa demersuri tumultuoase in care militarii si-au dat pe fata duplicitatea, Zola a fost gasit vinovat, amendat cu 3.000 de franci si condamnat la un an de inchisoare. In asteptarea judecarii recursului, Zola s-a refugiat in Anglia, ramanand acolo pana in iunie 1899.



Procesul si condamnarea lui Zola pareau sa imparta tara in doua: aparatori ai militarilor si sustinatori ai nevinovatiei lui Dreyfus. Pentru rolul jucat in dezvaluirea conspiratiei, Picquart era scos din armata (mai tarziu a fost reincadrat).

La 30 august 1898, Henry a cedat interogatoriilor, a marturisit fabricarea dovezilor si a fost arestat. A doua zi, paznicii l-au gasit mort in celula, cu gatul retezat cu briciul. Esterhazy a fugit la Londra, unde si-a recunoscut vinovatia; avea sa ramana in exil pana la moarte — un sfert de secol mai tarziu.



In iunie 1899, verdictul in procesul Dreyfus a fost anulat si a inceput rejudecarea cazului. Imbatranit enorm dupa cinci ani de detentie, fostul capitan a ajuns in Franta spre a da din nou ochi cu acuzatorii.

Sperantele de reabilitare ii erau insa spulberate brutal, caci noua Curte Martiala il gasea din nou vinovat de tradare — dar cu circumstante atenuante — si il condamna la zece ani de detentie.

Tinand cont de starea sanatatii prizonierului, dupa zece zile ministrul de Razboi l-a gratiat. Acceptand iertarea fara tragere de inima, Dreyfus a jurat sa lupte in continuare pentru reabilitare.

Dupa sapte ani de eforturi sustinute, partizanii lui Dreyfus au reusit sa obtina casarea verdictului Curtii Martiale la data de 12 iulie 1906. Dreyfus a fost reincadrat in armata si inaintat la gradul de maior.

Intr-o ceremonie care a avut loc la 20 iulie, tot la Ecole Militaire, a fost reabilitat in mod oficial si facut Cavaler al Legiunii de Onoare. „Traiasca Dreyfus“, s-a strigat. „Nu“, a raspuns el, „Traiasca adevarul.“


 

Semnaleaza o problema

 

* Nota: Filmele cu / fara subtitrare sunt preluate din youtube.com
  Introdu codul din imagine

Trimite

 
 
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.