Din aceeasi categorie
|
Momente de rascruce ale istoriei -Batalia de la Actium 1.251 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Asasinarea lui Robert F Kennedy 852 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Mitologia greaca - Medusa 2.253 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cei mai bogati oameni din lume din toate timpurile-2 1.406 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Enigmele asasinarii lui Nicolae Iorga 1.214 vizite - 0 comentarii adaugat de info |
||||||||||||||||||
|
Ist. Bizantului Vol. 2:Domnia timpurie a lui Justinian 242 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
3.Despre boala si moartea lui Mihai Eminescu 1.893 vizite - 0 comentarii adaugat de dali |
||||||||||||||||||
|
Istoria Craciunului 972 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Alexandru cel Mare - Cuceritorul Lumii 610 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Asasinarea lui Franz Ferdinand al Austriei 28 iunie 1914 2.739 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Idele lui Marte: Asasinarea lui Caesar
| Adaugat de Cozana | 12.02.2018 |  Adauga
la favorite |
732 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteTimp de secole ni s-a spus ca cei doi senatori romani pe nume Brutus si Cassius s-au aflat in spatele complotului de a-l ucide pe Iulius Cezar pe 15 martie. Dar este oare aceasta intreaga poveste? E posibil ca adevaratul uneltitor sa fi fost de fapt unul dintre cei mai apropiati aliati ai lui Cezar?
Este anul 44 i.Hr., ziua de 15 martie. Senatul se intrunea in acea zi, iar membrii sai asteptau sosirea lui Cezar. Dar acesta se hotarase sa nu vina – din motive de sanatate, se spune, dar motivul real a fost sotia sa, Calpurnia, care se panicase din cauza unor semne rele. „Ce spui, Cezar? Oare cineva de statura ta va lua in seamna visele unei femei si semnele oamenilor fara minte?" Sunt cuvintele lui Decimus Iunius Brutus Albinus catre Cezar. Asa l-a facut sa se razgandeasca:Cezar a decis, in cele din urma, sa participe la sedinta Senatului, chiar si numai pentru a anunta amanarea acesteia pentru o alta data. Ce nu stia e ca mai bine de 60 de uneltitori il asteptau acolo, cu pumnalele ascunse sub robe. Decimus stia insa acest lucru prea bine:era, in fond, unul dintre liderii conspiratiei, iar actiunile sale din acea dimineata aveau sa schimbe cursul istoriei.
Majoritatea istoricilor i-a identificat pe Brutus si Cassius drept cei care au pus la cale intreaga conspiratie impotriva lui Cezar. Mergand pe aceasta idee, ei urmeaza exemplul lui Plutarh, care a scris insa la 150 de ani dupa evenimente, si al lui Shakespeare, care s-a inspirat dupa Plutarh. Istoricii tind sa-l omita pe Decimus (numit in piesa lui Shakespeare Decius), chiar daca el este adevarata cheie a povestii:motivele sale sunt mai clare decat se crede, iar comportamentul sau arata cat de bine se organizasera conspiratorii.
Cea mai timpurie sursa de informatii cu privire la asasinarea lui Cezar il numeste pe Decimus lider al complotului. La cateva decenii dupa acea zi de 15 martie, Nicolaus din Damasc, savant si birocrat, a scris o istorie a lui Cezar Augustus, primul Imparat roman (27 i.Hr. – 14 d.Hr.). O varianta mai tarzie a lucrarii sale, in forma scurta, a supravietuit timpului, si contine informatii despre moartea lui Cezar.
Pana recent, specialistii nu au acordat atentie operei lui Nicolaus deoarece acesta, fiind un apropiat al Imparatului, avea motive sa-i atace pe ucigasii lui Cezar. Dar cercetari recente arata ca Nicolaus a fost un foarte bun cunoscator al naturii umane, si merita toata atentia noastra. O serie de scrisori dintre Decimus si Cicero, toate scrise dupa asasinat, arata de asemenea o alta fata a complotului, dar si ele au fost, pana recent, neglijate.
Cine a fost Decimus?
Spre deosebire de Brutus si Cassius, Decimus era omul lui Cezar. In razboiul civil dintre Cezar si generalul Pompei (49-45 i.Hr.), Brutus si Cassius l-au sprijinit pe cel din urma si au schimbat ulterior tabara. Decimus, in schimb, l-a sustinut pe Cezar de la inceput pana la sfarsit. In timpul conflictului, Cezar l-a insarcinat pe Decimus sa guverneze Galia in absenta sa, iar la sfarsitul razboiului, in anul 45, acesta s-a intors la Roma pentru a fi alaturi de Cezar.
Apoi lucrurile au luat o alta turnura. Intre septembrie 45 i.Hr. si martie 44 i.Hr., Decimus si-a schimbat parerea despre Cezar. Nu stim exact de ce, dar probabil ca nu a fost o problema de principii, ci mai degraba de putere. Scrisorile lui Decimus catre Cicero arata un om de actiune cu un acut simt al onoarei si cu o sete puternica de razbnunare.
Poate elementul care l-a facut pe Decimus sa schimbe tabara a fost participarea la cele doua parade ale victoriei organizate pe strazile Romei in toamna anului 45 i.Hr. Atunci, Cezar le-a permis, in pofida obiceiurilor, generalilor sai spanioli sa sarbatoreasca, dar nu i-a acordat acelasi privilegiu lui Decimus pentru victoria sa impotriva unui trib galic.
Sau poate ca a fost numirea lui Octavian, nepotul lui Cezar, in functia de comandant-adjunct in razboiul impotriva Parthiei, rivalul Romei din Mediterana de est. Asta in timp ce Decimus era lasat in urma, in Galia, pe care trebuia sa o guverneze.
Indiferent care i-au fost motivele, odata ce s-a intors impotriva lui Cezar, Decimus a fost indispensabil complotului. Era atat seful de securitate al conspiratorilor, cat si principalul lor spion. Era singurul complotist din cercul apropiat al victimei, asa ca a putut juca rolul de cartita, revelandu-le asasinilor gandurile lui Cezar. Mai mult, el controla o trupa de gladiatori, care va avea un rol important in ziua asasinatului.
Motivele asasinarii
Cezar a ramas la Roma intre octombrie 45 i.Hr. si martie 44 i.Hr. – cea mai indelungata sedere a sa aici in multi ani. N-a facut niciodata public un program clar, dar actiunile sale dadeau de inteles ca urma sa schimbe maniera de guvernare a Romei. Se comporta din ce in ce mai autoritar si si-a luat titlul, nemaiintalnit in istoria cetatii, de Dictator pe viata. A pastrat magistraturile republicane traditionale, dar alegerile devenisera deja simple formalitati:puterea de numire in functii o detinea de fapt Cezar. Consulii, pretorii si senatorii au vazut cum puterea se transfera catre secretarii si consilierii lui Cezar, chiar daca unii abia devenisera cetateni romani de drept;unii erau chiar fosti sclavi. Cezar nu era rege, dar obtinuse o putere echivalenta cu cea a unui monarh.
Mai exista o problema:ce se va intampla dupa moartea lui Cezar? Pentru criticii sai, favorurile pe care i le facea lui Octavian aduceau pericolul fondarii unei dinastii.
Unii romanii raspundeau la puterea din ce in ce mai mare a lui Cezar cu lingusiri. Ii acordau foarte multe titluri onorifice, numindu-l chiar zeu. Altii, insa, au decis ca el trebuia oprit si au hotarat sa-l asasineze, spunand ca actioneaza in numele Republicii si al Libertatii, si impotriva unei monarhii in devenire. Adevarul era insa ca acestia vedeau in puterea lui Cezar o amenintare directa la propriile lor privilegii.
Primele idei cu privire la asasinarea lui Cezar apar din vara anului 45 i.Hr., dar complotul care va duce la crima din 15 martie se incheaga abia in februarie 44 i.Hr. Cel putin 60 de oameni s-au alaturat complotului (dintre care putem identifica, astazi, doar 20). Potrivit lui Seneca, cei mai multi dintre complotisti nu erau inamicii lui Cezar (fosti aliati ai lui Pompei), ci prieteni si sustinatori de-ai sai.
Nu putem spune insa acelasi lucru despre Brutus si Cassius, cei mai cunoscuti dintre complotisti. Cu toate acestea, Pompei il sprijinise pe Pompei pana ce acesta a pierdut in fata lui Cezar pe campul de lupta in 48 i.Hr., apoi s-a alaturat taberei invingatorului. L-a tradat atunci pe Pompei si i-a oferit lui Cezar informatii cu privire la locul in care acesta se ascundea (caci scapase dupa batalie). Dupa aceea, Cezar l-a rasplatit pe Brutus cu functii importante. Acesta a fost insa punctul pozitiv culminant al relatiei dintre cei doi. In vara lui 45 i.Hr., Brutus a divortat de sotia sa si s-a recasatorit cu nimeni altcineva decat Porcia, fica marelui dusman al lui Cezar, Cato.
Din iarna anului 44 i.Hr., opozantii lui Cezar incep sa faca apel la Brutus sa apere traditia predecesorilor sai, printre care se numara si fondatorul Republicii, Lucius Junius Brutus, cel care veghease asupra expulzarii regilor Romei. Astfel, dintr-o combinatie de mandrie, principii si, poate, dragoste pentru sotia sa, Brutus s-a intors impotriva lui Cezar.
Un asasinat cu precizie militara
Complotul de asasinare a lui Cezar a avut succes deoarece a fost foarte atent planuit si executat fara cusur. Fiind implicati generali de talia lui Decimus, Cassius si Trebonius, acesta era un plan de precizie militara. Asasinii au ales sa-l omoare ei insisi pe Cezar si nu sa angajeze un asasin – detaliu care arata cat de seriosi erau. Iar alegand sa actioneze la o sedinta a Senatului, nu in privat, au facut din asasinarea lui Cezar nu o vendeta personala, ci un act public, un asasinat.
Ca aceasta a fost o operatiune a unor profesionisti o arata si arma aleasa pentru crima. Asasinii lui Cezar l-au atacat pe acesta cu pumnale si nu, cum spun unii, cu sabii. O sabie ar fi fost prea mare pentru a putea patrunde cu ea, pe ascuns, in Senat, si prea incomod de folosit in spatii retranse. Mai precis, asasinii au folosit un pumnal militar (pugio¬), folosit de legionari. Pumnalele militare nu erau doar arme practice, ci si onorabile. Dupa asasinat, partizanii lui Cezar i-au condamnat pe asasini drept criminali de drept comun si i-au acuzat ca ar fi folosit un cutit tip sicae, considerat arma de mana a doua.
Casa Senatului se poate vedea si astazi in Forul roman si multi vizitatori presupun ca aici a fost ucis Cezar. Insa crima nu a avut loc aici, si nici pe Capitoliu, ca in piesa lui Shakespeare. Asasinatul a fost comis in Casa Senatului a lui Pompei, marele rival al lui Cezar. Aceasta facea parte dintr-un complex imens ce includea un teatru, un parc, magazine s.a. De 15 martie, aici aveau loc jocuri ale gladiatorilor, fapt folosit de Decimus drept scuza pentru a-si trimite trupa de gladiatori in apropiere de Casa Senatului. Insa adevaratul lor scop acolo era de a servi drept forta de securitate in caz ca ceva nu mergea conform planlui.
In calitate de general, Cezar beneficia de un bodyguard, dar el a renuntat la acesta cand s-a intors la viata de civil in Roma. Dorea sa para mai accesibil si lipsit de frica. In plus, numai senatorii puteau participa la o sedinta a Senatului, asa ca alaiul de insotitori ai lui Cezar trebuia sa ramana in afara cladirii. Mai mult, Cezar numise personal mai multi senatori, unii dintre ei militari, iar daca acestia ar fi venit in ajutorul sau, i-ar fi putut opri pe asasini.
Pentru a preveni acest lucru, asasinii au trebuit sa actioneze foarte repede, izolandu-si victima inainte de a lovi. Chiar inainte ca Cezar sa-si ocupe locul pe scaun, cativa dintre complotisti s-au asezat in spatele lui, in timp ce altii au venit in jurul sau pentu a-i distrage atentia. De fapt, ei au format un perimetru in jurul lui Cezar. Apoi au pornit la atac. Tillius Cimber, un fost soldat pe care Cezar il ajutase in trecut, a tras de toga victimei, iar la acest semnal ceilalti au scos cutitele.
Cezar s-a adresat imediat lui Cimber – „Dar asta e violenta!"-si l-a injurat pe Publius Servilius Casca, care a lovit primul. Dar nu a spus niciodata „Si tu, Brutus?" – aceste cuvinte sunt o inventie a Renasterii. Unii autori antici au scris despre un zvon potrivit caruia Cezar ar fi rostit cuvintele „Si tu, copile?", dar si ei se indoiau ca acest fapt ar fi fost adevarat.
Intre timp, Trebonius fusese insarcinat sa-l tina de vorba pe Marc Antoniu la usa cladirii. Antoniu era un veteran respectat, considerat puternic si periculos, si un om loial lui Cezar. Daca s-ar fi aflat in camera crimei, ar fi sarit cu siguranta in ajutorul acestuia.
Cu Marc Antoniu tinut departe de locul crimei, Cezar nu a avut cum sa se apere. A murit, probabil, in doar cateva minute din cauza ranilor grave suferite – potrivit surselor, au fost 23 de lovituri de pumnal.
In pofida asasinatului executat cu precizie, disparitia lui Cezar n-a avut efectul scontat de asasini. Roma a fost cuprinsa din nou de un razboi civil, iar complotistii aveau sa fie la randul lor ucisi. Mai mult decat atat, Republica in numele careia au actionat a pierit, fiind inlocuita de un Imperiu. Astea nu inseamna insa ca complotistii au fost, sa zicem, niste idealisti nesabuiti, ci doar ca abilitatile lor militare, demonstrate in 15 martie, nu erau completate si de o perspicacitate politica, care le-ar fi permis sa intrevada mai bine efectele actiunii lor.
Este anul 44 i.Hr., ziua de 15 martie. Senatul se intrunea in acea zi, iar membrii sai asteptau sosirea lui Cezar. Dar acesta se hotarase sa nu vina – din motive de sanatate, se spune, dar motivul real a fost sotia sa, Calpurnia, care se panicase din cauza unor semne rele. „Ce spui, Cezar? Oare cineva de statura ta va lua in seamna visele unei femei si semnele oamenilor fara minte?" Sunt cuvintele lui Decimus Iunius Brutus Albinus catre Cezar. Asa l-a facut sa se razgandeasca:Cezar a decis, in cele din urma, sa participe la sedinta Senatului, chiar si numai pentru a anunta amanarea acesteia pentru o alta data. Ce nu stia e ca mai bine de 60 de uneltitori il asteptau acolo, cu pumnalele ascunse sub robe. Decimus stia insa acest lucru prea bine:era, in fond, unul dintre liderii conspiratiei, iar actiunile sale din acea dimineata aveau sa schimbe cursul istoriei.
Majoritatea istoricilor i-a identificat pe Brutus si Cassius drept cei care au pus la cale intreaga conspiratie impotriva lui Cezar. Mergand pe aceasta idee, ei urmeaza exemplul lui Plutarh, care a scris insa la 150 de ani dupa evenimente, si al lui Shakespeare, care s-a inspirat dupa Plutarh. Istoricii tind sa-l omita pe Decimus (numit in piesa lui Shakespeare Decius), chiar daca el este adevarata cheie a povestii:motivele sale sunt mai clare decat se crede, iar comportamentul sau arata cat de bine se organizasera conspiratorii.
Cea mai timpurie sursa de informatii cu privire la asasinarea lui Cezar il numeste pe Decimus lider al complotului. La cateva decenii dupa acea zi de 15 martie, Nicolaus din Damasc, savant si birocrat, a scris o istorie a lui Cezar Augustus, primul Imparat roman (27 i.Hr. – 14 d.Hr.). O varianta mai tarzie a lucrarii sale, in forma scurta, a supravietuit timpului, si contine informatii despre moartea lui Cezar.
Pana recent, specialistii nu au acordat atentie operei lui Nicolaus deoarece acesta, fiind un apropiat al Imparatului, avea motive sa-i atace pe ucigasii lui Cezar. Dar cercetari recente arata ca Nicolaus a fost un foarte bun cunoscator al naturii umane, si merita toata atentia noastra. O serie de scrisori dintre Decimus si Cicero, toate scrise dupa asasinat, arata de asemenea o alta fata a complotului, dar si ele au fost, pana recent, neglijate.
Cine a fost Decimus?
Spre deosebire de Brutus si Cassius, Decimus era omul lui Cezar. In razboiul civil dintre Cezar si generalul Pompei (49-45 i.Hr.), Brutus si Cassius l-au sprijinit pe cel din urma si au schimbat ulterior tabara. Decimus, in schimb, l-a sustinut pe Cezar de la inceput pana la sfarsit. In timpul conflictului, Cezar l-a insarcinat pe Decimus sa guverneze Galia in absenta sa, iar la sfarsitul razboiului, in anul 45, acesta s-a intors la Roma pentru a fi alaturi de Cezar.
Apoi lucrurile au luat o alta turnura. Intre septembrie 45 i.Hr. si martie 44 i.Hr., Decimus si-a schimbat parerea despre Cezar. Nu stim exact de ce, dar probabil ca nu a fost o problema de principii, ci mai degraba de putere. Scrisorile lui Decimus catre Cicero arata un om de actiune cu un acut simt al onoarei si cu o sete puternica de razbnunare.
Poate elementul care l-a facut pe Decimus sa schimbe tabara a fost participarea la cele doua parade ale victoriei organizate pe strazile Romei in toamna anului 45 i.Hr. Atunci, Cezar le-a permis, in pofida obiceiurilor, generalilor sai spanioli sa sarbatoreasca, dar nu i-a acordat acelasi privilegiu lui Decimus pentru victoria sa impotriva unui trib galic.
Sau poate ca a fost numirea lui Octavian, nepotul lui Cezar, in functia de comandant-adjunct in razboiul impotriva Parthiei, rivalul Romei din Mediterana de est. Asta in timp ce Decimus era lasat in urma, in Galia, pe care trebuia sa o guverneze.
Indiferent care i-au fost motivele, odata ce s-a intors impotriva lui Cezar, Decimus a fost indispensabil complotului. Era atat seful de securitate al conspiratorilor, cat si principalul lor spion. Era singurul complotist din cercul apropiat al victimei, asa ca a putut juca rolul de cartita, revelandu-le asasinilor gandurile lui Cezar. Mai mult, el controla o trupa de gladiatori, care va avea un rol important in ziua asasinatului.
Motivele asasinarii
Cezar a ramas la Roma intre octombrie 45 i.Hr. si martie 44 i.Hr. – cea mai indelungata sedere a sa aici in multi ani. N-a facut niciodata public un program clar, dar actiunile sale dadeau de inteles ca urma sa schimbe maniera de guvernare a Romei. Se comporta din ce in ce mai autoritar si si-a luat titlul, nemaiintalnit in istoria cetatii, de Dictator pe viata. A pastrat magistraturile republicane traditionale, dar alegerile devenisera deja simple formalitati:puterea de numire in functii o detinea de fapt Cezar. Consulii, pretorii si senatorii au vazut cum puterea se transfera catre secretarii si consilierii lui Cezar, chiar daca unii abia devenisera cetateni romani de drept;unii erau chiar fosti sclavi. Cezar nu era rege, dar obtinuse o putere echivalenta cu cea a unui monarh.
Mai exista o problema:ce se va intampla dupa moartea lui Cezar? Pentru criticii sai, favorurile pe care i le facea lui Octavian aduceau pericolul fondarii unei dinastii.
Unii romanii raspundeau la puterea din ce in ce mai mare a lui Cezar cu lingusiri. Ii acordau foarte multe titluri onorifice, numindu-l chiar zeu. Altii, insa, au decis ca el trebuia oprit si au hotarat sa-l asasineze, spunand ca actioneaza in numele Republicii si al Libertatii, si impotriva unei monarhii in devenire. Adevarul era insa ca acestia vedeau in puterea lui Cezar o amenintare directa la propriile lor privilegii.
Primele idei cu privire la asasinarea lui Cezar apar din vara anului 45 i.Hr., dar complotul care va duce la crima din 15 martie se incheaga abia in februarie 44 i.Hr. Cel putin 60 de oameni s-au alaturat complotului (dintre care putem identifica, astazi, doar 20). Potrivit lui Seneca, cei mai multi dintre complotisti nu erau inamicii lui Cezar (fosti aliati ai lui Pompei), ci prieteni si sustinatori de-ai sai.
Nu putem spune insa acelasi lucru despre Brutus si Cassius, cei mai cunoscuti dintre complotisti. Cu toate acestea, Pompei il sprijinise pe Pompei pana ce acesta a pierdut in fata lui Cezar pe campul de lupta in 48 i.Hr., apoi s-a alaturat taberei invingatorului. L-a tradat atunci pe Pompei si i-a oferit lui Cezar informatii cu privire la locul in care acesta se ascundea (caci scapase dupa batalie). Dupa aceea, Cezar l-a rasplatit pe Brutus cu functii importante. Acesta a fost insa punctul pozitiv culminant al relatiei dintre cei doi. In vara lui 45 i.Hr., Brutus a divortat de sotia sa si s-a recasatorit cu nimeni altcineva decat Porcia, fica marelui dusman al lui Cezar, Cato.
Din iarna anului 44 i.Hr., opozantii lui Cezar incep sa faca apel la Brutus sa apere traditia predecesorilor sai, printre care se numara si fondatorul Republicii, Lucius Junius Brutus, cel care veghease asupra expulzarii regilor Romei. Astfel, dintr-o combinatie de mandrie, principii si, poate, dragoste pentru sotia sa, Brutus s-a intors impotriva lui Cezar.
Un asasinat cu precizie militara
Complotul de asasinare a lui Cezar a avut succes deoarece a fost foarte atent planuit si executat fara cusur. Fiind implicati generali de talia lui Decimus, Cassius si Trebonius, acesta era un plan de precizie militara. Asasinii au ales sa-l omoare ei insisi pe Cezar si nu sa angajeze un asasin – detaliu care arata cat de seriosi erau. Iar alegand sa actioneze la o sedinta a Senatului, nu in privat, au facut din asasinarea lui Cezar nu o vendeta personala, ci un act public, un asasinat.
Ca aceasta a fost o operatiune a unor profesionisti o arata si arma aleasa pentru crima. Asasinii lui Cezar l-au atacat pe acesta cu pumnale si nu, cum spun unii, cu sabii. O sabie ar fi fost prea mare pentru a putea patrunde cu ea, pe ascuns, in Senat, si prea incomod de folosit in spatii retranse. Mai precis, asasinii au folosit un pumnal militar (pugio¬), folosit de legionari. Pumnalele militare nu erau doar arme practice, ci si onorabile. Dupa asasinat, partizanii lui Cezar i-au condamnat pe asasini drept criminali de drept comun si i-au acuzat ca ar fi folosit un cutit tip sicae, considerat arma de mana a doua.
Casa Senatului se poate vedea si astazi in Forul roman si multi vizitatori presupun ca aici a fost ucis Cezar. Insa crima nu a avut loc aici, si nici pe Capitoliu, ca in piesa lui Shakespeare. Asasinatul a fost comis in Casa Senatului a lui Pompei, marele rival al lui Cezar. Aceasta facea parte dintr-un complex imens ce includea un teatru, un parc, magazine s.a. De 15 martie, aici aveau loc jocuri ale gladiatorilor, fapt folosit de Decimus drept scuza pentru a-si trimite trupa de gladiatori in apropiere de Casa Senatului. Insa adevaratul lor scop acolo era de a servi drept forta de securitate in caz ca ceva nu mergea conform planlui.
In calitate de general, Cezar beneficia de un bodyguard, dar el a renuntat la acesta cand s-a intors la viata de civil in Roma. Dorea sa para mai accesibil si lipsit de frica. In plus, numai senatorii puteau participa la o sedinta a Senatului, asa ca alaiul de insotitori ai lui Cezar trebuia sa ramana in afara cladirii. Mai mult, Cezar numise personal mai multi senatori, unii dintre ei militari, iar daca acestia ar fi venit in ajutorul sau, i-ar fi putut opri pe asasini.
Pentru a preveni acest lucru, asasinii au trebuit sa actioneze foarte repede, izolandu-si victima inainte de a lovi. Chiar inainte ca Cezar sa-si ocupe locul pe scaun, cativa dintre complotisti s-au asezat in spatele lui, in timp ce altii au venit in jurul sau pentu a-i distrage atentia. De fapt, ei au format un perimetru in jurul lui Cezar. Apoi au pornit la atac. Tillius Cimber, un fost soldat pe care Cezar il ajutase in trecut, a tras de toga victimei, iar la acest semnal ceilalti au scos cutitele.
Cezar s-a adresat imediat lui Cimber – „Dar asta e violenta!"-si l-a injurat pe Publius Servilius Casca, care a lovit primul. Dar nu a spus niciodata „Si tu, Brutus?" – aceste cuvinte sunt o inventie a Renasterii. Unii autori antici au scris despre un zvon potrivit caruia Cezar ar fi rostit cuvintele „Si tu, copile?", dar si ei se indoiau ca acest fapt ar fi fost adevarat.
Intre timp, Trebonius fusese insarcinat sa-l tina de vorba pe Marc Antoniu la usa cladirii. Antoniu era un veteran respectat, considerat puternic si periculos, si un om loial lui Cezar. Daca s-ar fi aflat in camera crimei, ar fi sarit cu siguranta in ajutorul acestuia.
Cu Marc Antoniu tinut departe de locul crimei, Cezar nu a avut cum sa se apere. A murit, probabil, in doar cateva minute din cauza ranilor grave suferite – potrivit surselor, au fost 23 de lovituri de pumnal.
In pofida asasinatului executat cu precizie, disparitia lui Cezar n-a avut efectul scontat de asasini. Roma a fost cuprinsa din nou de un razboi civil, iar complotistii aveau sa fie la randul lor ucisi. Mai mult decat atat, Republica in numele careia au actionat a pierit, fiind inlocuita de un Imperiu. Astea nu inseamna insa ca complotistii au fost, sa zicem, niste idealisti nesabuiti, ci doar ca abilitatile lor militare, demonstrate in 15 martie, nu erau completate si de o perspicacitate politica, care le-ar fi permis sa intrevada mai bine efectele actiunii lor.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.