Jacques Offenbach

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

16.08.2017

Adauga la favorite

472 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Jacques Offenbach (n. Jacob Eberst, 20 iunie 1819, Koln, d. 5 octombrie 1880, Paris) a fost un compozitor si violoncelist evreu originar din Germania, naturalizat francez. El este considerat intemeietorul operetei moderne ca gen de sine statator al teatrului muzical.
Jacob a luat lectii de vioara de la varsta de sase ani, la opt ani compunand scurte lied-uri. Tatal a fost surprins si incantat sa afle apoi ca fiul incercase in secret sa cante si la violoncel, desi bratele lui de copil nici nu puteau inca sa cuprinda acel instrument. Aceasta descoperire intamplatoare il determina pe Isaac sa-si incredinteze fiul lui Joseph Alexander (1772-1840), un violoncelist excentric din Koln. La el Jacob de-abia a dobandit abilitatea tehnica necesara instrumentului, cand a si fost luat de tatal sau, silit de starea economica precara sa valorifice toate aptitudinile copiilor cat mai repede, ca muzicant prin localuri. Impreuna cu Julius si Isabella, un frate si o sora mai mari, Jacob a format un trio care interpreta cu predilectie dansuri la moda si melodii din opere. Varsta oricum frageda a copiilor a fost subevaluata in textul afiselor, mai ales Jacob a fost prezentat peste tot drept un copil-minune. Desi tatal devenise intre timp cantor cu salariu fix al comunitatii evreiesti, micii muzicieni au fost si ei obligati sa contribuie la intretinerea unei familii ajunse intre timp la doisprezece membri, uneori chiar cu cate doua reprezentatii pe zi

In noiembrie 1833 Isaac a plecat cu fiii sai Jacob si Julius spre Paris. Primul nu avea decat paisprezece ani, cel de-al doilea optsprezece. Dupa o calatorie de patru zile cu postalionul, tatal l-a inscris la conservator pe tanarul Jacob chiar in a doua zi dupa sosire. El i-a prezentat directorului acestei institutii, care era pe vremea aceea celebrul compozitor Luigi Cherubini (1760-1842), scrisori de recomandare care-l prezentau pe fiul sau drept un copil-minune
Tanarul Jacques a renuntat la studiu dupa numai un an, fiind distras de nelinistea sociala si, in general, de viata politica, artistica si mondena a Parisului. In 1834 el s-a angajat in orchestra Operei Comice si a frecventat in acelasi timp, dupa sfatul colegului sau deja consacrat ca violoncelist, Hippolyte Seligmann (1817-1882), lectiile violoncelistului virtuoz Louis-Pierre-Martin Norblin (1781-1854). Pe langa Seligmann si l-a facut prieten pe compozitorul Jacques Fromental Halevy (1799-1862), a carui opera Evreica tocmai avusese in februarie 1835 un succes notabil la Opera din Paris. Acesta i-a dat probabil din cand in cand lectii de compozitie. Asemeni preceptorului sau, care era si dirijor sef al operei pariziene, Offenbach a invatat in curand pe de rost toate partiturile pieselor in voga. Plictisit pana la urma si de sarcinile care-i reveneau in orchestra, tanarul muzician era mereu pus pe sotii, ceea ce i-a adus adeseori scaderi usturatoare de salariu. Cu firea lui vesela si-a facut repede un cerc larg de prieteni, care cuprindea in afara fratelui si a lui Seligmann, fosti colegi de studiu si pe fratii Lutgens, fiii unui violonist din Koln. Despre Jules Offenbach (1815-1880) nu se va mai afla mare lucru. Dupa plecarea tatalui se pare ca a reusit sa-si castige existenta dand lectii de vioara si apoi, pentru cativa ani, printr-un angajament in orchestra teatrului "Les Bouffes-Parisiens" pe l-a datorat fratelui mai mic.

Ajuns la Paris, Jacques a facut in curand cunostinta cu carnavalul si a frecventat cu placere, impreuna cu prietenii sai, balurile mascate. In acest mediu isi facuse aparitia cu putin timp in urma cancanul, un dans adoptat din speluncile cu renume indoielnic din afara Parisului, adus, se zicea, de soldati din Algeria. Asa-numita "Jeunesse doree", tineretul sibarit care aparuse dupa revolutia liberala din iulie 1830, a descoperit dansul in mijlocul unei societati interlope de care dorise sa se apropie, demonstrandu-si astfel un fel de solidaritate cu clasele de jos. Se spune ca La Battue, un om sarman ajuns peste noapte milionar datorita unei mosteniri si devenit legendar sub masca de carnaval a unui Lord Seymour
Datorita virtuozitatii la violoncel si usurintei cu care compunea romante, Offenbach a devenit un oaspete agreat in salonul contesei Bertin de Vaux. Frecventarea acestui salon, care se bucura de un bun renume in lumea elitelor muzicale, i-a inlesnit lansarea ca violoncelist, la nouasprezece ani. Primul concert in public l-a sustinut alaturi de Jules, in 1839. Inca din aceea perioada muzicianul a fost atras de lumea teatrului si a acceptat cu placere angajamentul de a scrie cateva melodii pentru vodevilul "Pascal et Chambord", care au ramas insa lipsite de succes. Prin ascensiunea ca violoncelist al saloanelor pariziene, Offenbach a castigat in schimb o serie de discipoli. Renumele de curand dobandit i-a permis sa apara si pe scena cazinoului din Koln, intr-o prima vizita acasa dupa sase ani petrecuti la Paris. In timpul acestui sejur mai indelungat la Koln a murit mama compozitorului, la 17 noiembrie 1840. Decesul mamei sale a marcat despartirea lui Offenbach de tinuturile natale.

Atat lunile petrecute la Koln cat si perioada imediat urmatoare la Paris au fost productive pentru tanarul Offenbach. Romantele sale din aceea perioada au fost remarcate, in special una care interesa si din punctul de vedere al zvonurilor gustate de societatea pariziana. Romanta in cauza era dedicata unei tinere din buna societate, Herminie d'Alcain, careia familia ii interzisese relatia cu Offenbach, desi acesta devenise intre timp celebru. Pentru a o seduce pe Herminie, tanarul Jacques s-a straduit in 1844 sa-si consolideze reputatia printr-un turneu in provincie. La intoarcere, Offenbach era mai solicitat ca oricand. Dupa un alt turneu la Londra, incununat si de succesul material, familia lui Herminie a acceptat mariajul, dar l-a conditionat cu convertirea lui Offenbach la catolicism. Dupa casatorie, tanara pereche s-a mutat intr-o locuinta relativ modesta din Passage Saulnier. Rezultatul convertirii la catolicism este ca pe mormantul lui Offenbach la Paris se afla crucea crestina.

Desi celebru si cu priza la public, compozitorul nu a reusit totusi sa prospere economic cu Les Bouffes, ajungand chiar in situatia penibila de a trai ascunzandu-se de creditori. Motivul principal se pare ca a fost lipsa de abilitate a artistului in chestiunile pecuniare, evidenta in cazul alocarii de fonduri nepermis de mari pentru rechizite, decoruri si diverse lucrari de renovare[24]. Ruinat, el si-a pus in 1858 mari sperante in reprezentatia operei Orfeu in infern, o satira la adresa vietii burgheze reprezentata de zeii olimpieni. Pregatirea reprezentatiei a fost plina de esecuri: interpretul de flaut piccolo a cazut la pat in seara premierei, soprana din rolul Euridicei nu si-a interpretat rolul decat dupa ce a primit ca rechizita o piele veritabila de tigru, si o conducta de gaze din fata teatrului a fost avariata. Premiera operei din 21 octombrie 1858 nu a avut succesul la care se asteptase Offenbach, opereta a devenit renumita de-abia dupa cateva reprezentatii, mai ales datorita criticilor negative, a adaosurilor ulterioare si a promovarii operei de catre Cremieux si Offennach in Le Figaro. Cele 228 de reprezentatii care au urmat premierei l-au scos pe Offenbach din impas, dar i-au atras renumele unui scandalagiu. Premiera urmatoarei sale opere bufe, Genevieve de Brabant, a avut loc in noiembrie 1859 sub supraveghere politieneasca, datorita publicului care dadea valma la intrarea teatrului. Cu castigul datorat operei Orfeu in infern compozitorul si-a construit o resedinta de vara la Etretat in Normandia. Asa-numita "Villa d'Orphee" din Etretat a devenit locul de intalnire al unui larg cerc de prieteni, printre care se numarau acum atat artisti cat si oameni cu o considerabila influenta politica precum ducele de Morny (1811-1865), fratele vitreg al imparatului Napoleon al III-lea, care a semnat chiar impreuna cu Ludovic Halevy bufoneria Monsieur Choufleuri restera chez lui le..., reprezentata pe muzica lui Offenbach in 1861[25]. Datorita acestei relatii, de care a profitat si Halevy in cariera sa politica, Offenbach a obtinut cetatenia franceza la inceputul anului 1860, pentru a fi decorat peste un an cu Legiunea de Onoare, cel mai inalt ordin francez.

Pe la mijlocul lunii februarie 1860 Offenach a organizat spectacolul Le Carnaval des Revues, care trecea in revista cele mai celebre melodii ale sale si prezenta in plin carnaval mai multe parodii muzicale noi. Printre acestea s-a numarat si scena Muzicianul viitorului (Le Musicien de l'avenir), un pamflet mai degraba naiv la adresa lui Richard Wagner. Wagner reusise cu mare greutate sa fie reprezentat cu trei concerte la Opera Italiana din Paris, care nu avusesera succes dar devenisera datorita controverselor din presa notorii. Offenbach il confrunta in farsa sa pe un Wagner aflat pe campurile elizee cu unii dintre marii compozitori ai trecutului, precum Mozart si Gluck. Acestia sunt calificati drept desueti de catre revolutionarul compozitor saxon, care prezinta o Simfonie a viitorului, ale carei motive trebuie explicate in timpul interpretarii, si o Tyrolienne d'avenir, care nu este altceva decat o pastisa a unui catren folcloristic tirolez. Wagner se va razbuna in 1870 cu o Comedie in stil antic. O capitulare in care-l ridiculizeaza la randul sau pe Offenbach, acuzandu-l a fi un instigator lipsit de principii, reprezentant tipic al unei Frante umilite de prusaci

Pe data de 16 noiembrie 1860 Offenbach s-a vazut in fine interpretat pe scena Operei Nationale, cu baletul in doua acte Le Papillon. Criticii consacrati au vazut in acest spectacol, care continea si valsuri, o profanare a lacasului[27], dar publicul i-a facut o primire favorabila, asigurandu-i astfel 42 de reprezentatii. Ultimele dintre ele au avut loc concomitent cu scandalul operei Tannhauser, amplificand probabil resentimentele pe care Wagner oricum le nutrea fata de Offenbach[28]. Ajuns pe culmile gloriei, Offenbach n-a mai putut fi refuzat nici de Opera Comica, care i-a reprezentat in seara de Craciun 1860 opera comica Barkouf. Aceasta s-a dovedit a fi dezastruoasa pentru renumele compozitorului, care nu pregetase sa faca dintr-un caine personajul central al spectacolului si sa-i adapteze muzical latraturile. Berlioz l-a pus pe Offenbach imediat in aceeasi oala cu Wagner, constatand ca creierul unor muzicieni trebuie sa fie bolnav. "Vantul care bate prin Germania i-a innebunit

La data de 21 aprilie 1876 Offenbach s-a imbarcat la bordul vaporului Canada, pentru a intreprinde conform contractului cu Lino Bacquero un turneu in America. In portul new-yorkez i-a fost facuta o primire entuziasta si in acelasi timp stranie - mai multi muzicieni se apropiasera cu o mica ambarcatiune de nava si incercau sa interpreteze un potpuriu din melodii de opereta, intrerupti mereu de valurile inalte si de raul de mare. Compozitorul a fost coplesit si de primirea calduroasa pe care i-o facuse multimea la hotel, aruncand maselor de la inaltimea balconului sau exclamatia: "Thank you, Sir!"[52]. Din notele sale de calatorie reies uimirea si admiratia fata de zgarie-norii de la New York, fata de tehnica avansata si intreg confortul care caracterizau inca de pe atunci viata metropolei americane. Primele concerte le-a sustinut la "Gilmore's Concert Garden", viitoarea "Madison Square Garden", dirijand melodii din Orfeu si Marea ducesa de Gerolstein. Dupa cateva saptamani petrecute la New York entuziasmul sau a facut loc unei tot mai mari instrainari, datorata atat mercantilismului pe care-l descoperise in mentalitatea yankee[53] cat si calitatii destul de modeste a spectacolelor muzicale la care asistase[54]. Viata culturala americana ii datoreaza lui Offenbach un impuls important precum cel privind fondarea unui conservator. De la New York el a plecat la Philadelphia, unde tocmai isi deschisese portile Expozitia Universala. Concertele sale au avut si acolo parte de ovatii. Dupa acest turneu de doua luni in America el se desparti de admiratorii sai printr-un banchet la New York, dand in alocutiunile sale dovada de o engleza de aceasta data impecabila.

La Paris compozitorul a fost intampinat de atacurile presei republicane, care facuse publice sporadicele sale manifestari de simpatie pentru era lui Napoleon al III-lea. Ghinionul il urmari in ultimii ani de viata; accesele de guta s-au inmultit, in plus i s-a imbolnavit grav fiul, Auguste. Offenbach a avut totusi satisfactia de a se vedea descoperit de o noua generatie cu ocazia unei noi inscenari a Frumoasei Elena. Treptat, el s-a distantat de domeniul muzei usoare si s-a dedicat unui proiect ambitios, pe care l-a menit sa fie incununarea vietii sale de artist. Deja in 1851 fusesera reprezentate la teatrul Odeon din Paris Povestirile fantastice ale lui Hoffmann, o prelucrare a dramaturgilor Jules Barbier (1825-1901) si Michel Carre (1819-1872) dupa povestirile lui E. T. A. Hoffmann. Aceasta versiune tocmai fusese transformata intr-un libret de opera, pentru a fi reprezentata la Opera din Paris pe muzica lui Hector Salomon, care era aproape definitivata. Salomon a renuntat la compozitia sa la insistentele lui Offenbach, care l-a ales pe romanticul german drept personaj principal al celei de-a doua a sa opere, dupa Nimfele Rinului. Personajul Hoffmann are in piesa rolul unui calauzitor in universul povestirilor sale fabuloase si este de fapt un alter ego al compozitorului, aratandu-se framantat de temeri, iubiri nefericite si viziuni. Actiunea se bazeaza pe motive din Aducatorul de somn, Consilierul Krespel si Povestea imaginii din oglinda pierdute[55]. Tema dragostei tragice este reprezentata de personaje feminine inaccesibile, fie din motive de boala (Antonia, fiica lui Krespel), fie din cauza barierelor sociale si nationale (curtizana fatala Giulietta). Sau pur si simplu deoarece fiinta adorata se dovedeste a fi un automat incropit destul de grosolan, care nu-l poate vraji decat pe artistul aflat sub influenta escamoterilor (Olympia). Impreuna cu Antonia, cantareata neintrecuta de care este fascinat Hoffmann in al treilea act, muzica insasi este sortita pieirii.

In pofida deziluzionarii care se manifesta in ultima sa opera, Offenbach s-a prezentat cunoscutilor sai in acesti ultimi ani de viata mai euforic decat oricand, increzator in propria putere de creatie si in viitorul succes al Povestirilor[56]. Acest optimism nu era prea indreptatit de realitate. Expozitia Universala s-a desfasurat in 1878 fara ca artistul sa aiba posibilitatea sa-si reprezinte vreo opereta noua. Teatrul Gaite s-a hotarat de-abia in timpul Expozitiei sa pregateasca o noua inscenare a operei bufe Orfeu in infern. "Nu, acesta nu mai este Orfeul meu!" ar fi declarat compozitorul, dezamagit de rezultatul dedicat publicului larg. Acest public larg a redescoperit insa cu placere offenbachiadele, astfel incat Charles Comte (1827-1884), ginerele lui Offenbach si proprietarul actual al teatrului Bouffes Parisiens, a reluat in program La Grande-Duchesse de Gerolstein. Les Brigands a fost reprezentata din nou de Theatre de la Gaite, la sfarsitul anului 1878. Atat Briganzii cat si noua opereta La Marocaine au avut inscenari fastuoase.

Monumentul funerar al lui Offenbach (1880)
Compozitia Povestirile lui Hoffmann, dedicata fiului Auguste-Jacques (1862-1883), avansase in primavara lui 1879 intr-o masura care i-a permis lui Offenbach sa-si prezinte opera fragmentar, intr-un concert particular tinut pe data de 18 mai. Aceasta premiera a facut senzatie in lumea muzicala. Deoarece a primit oferte foarte bune atat de la directorul Operei Comice din Paris cat si de la reprezentantul teatrului vienez Ringtheater, Offenbach a decis sa sustina premiere ale operei in ambele orase. El a murit in timp ce pregatea premiera noii sale opere la Paris, asfixiat probabil in timpul somnului in noaptea din 4 pe 5 octombrie. Nu numai guta, ci si epuizarea il transformase in vara lui 1880 intr-un om grav bolnav, care dorise mai mult decat orice sa traiasca doar pana la premiera Povestirilor. Numerosi admiratori din intreaga Europa l-au insotit pe ultimul drum spre cimitirul din Montmartre. Pe data de 18 noiembrie 1880 s-a dezvelit in mod festiv bustul lui Offenbach, opera sculptorului Jules Franceschi care strajuieste mormantul compozitorului.

Intr-un articol scris imediat dupa moartea lui Offenbach, Max Nordau a deplans indiferenta societatii pariziene fata de idolul ei de odinioara Zola si-a aratat de asemenea compasiunea pentru Offenbach, exprimandu-si insa in acelasi timp dispretul fata de genul muzical creat de acesta. Opereta ca fenomen tipic unei tot mai mari comercializari si trivializari in muzica reprezenta pentru Zola tocmai cel de-al Doilea Imperiu, trebuind sa fie de aceea inlaturata din lumea teatrului ca un element nocivPremiera pariziana a Povestirilor lui Hoffmann a avut loc cu mare succes, in prezenta oficialitatilor republicii, la data de 10 februarie 1881, intr-o versiune prescurtata la trei acte. La Viena opera a fost reprezentata doar de doua ori, in decembrie 1881, deoarece Ringtheater a fost dupa aceea complet distrus intr-un incendiu. In jurul piesei s-au creat din aceasta cauza fel de fel de legende, ea a capatat renumele de a aduce ghinion celor care o pun in scena.

Jacques Offenbach

Semnaleaza o problema