Din aceeasi categorie
|
Arthur Schopenhauer - Lumea ca vointa si reprezentare 1.551 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Heidegger - Fiinta si timp 1.220 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Schopenhauer - Cum se masoare fericirea unei vieti 1.247 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Thomas Mann o constiinta a epocii 1.255 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
2/4.Emil Cioran - Documentar de Patrice Bollon 1.772 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
1/4.Emil Cioran - Documentar de Patrice Bollon 1.769 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
03:24
|
Emil Cioran - Interviu telefonic (Paris 1990) 1.919 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Emil Cioran (1911-1995) - Istorie si Utopie 1.977 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Eugene Ionescu : "Acest Bordel Formidabil" / 1973 1.767 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Andrei Plesu - Despre batrinete: intrebari, nelinisti 1.650 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Educatie
Immanuel Kant - Critica ratiunii pure
| Adaugat de zaharia | 09.08.2016 |  Adauga
la favorite |
1.498 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteImmanuel Kant (n. 22 aprilie 1724, Konigsberg/Prusia Orientala - d. 12 februarie 1804, Konigsberg), a fost un filozof german, unul din cei mai mari ganditori din perioada iluminismului in Germania. Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene.
Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enorma influenta asupra dezvoltarii filozofiei in timpurile moderne. In special Fichte, Schelling si Hegel si-au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la mostenirea lui Kant. Cei mai multi scriitori si artisti din vremea lui au fost influentati de ideile sale in domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputand fi intelese fara referinta la conceptiile filozofice ale lui Kant.
Familie si mediu:
Immanuel Kant se naste la 22 aprilie 1724 la Konigsberg, in Prusia orientala, unul dintre cei cinci copii, care vor atinge maturitatea, din cei noua nascuti ai parintilor sai; avea o sora mai mare, doua surori mai mici si un frate mezin, Johann-Henrich.
Invata sa scrie si sa citeasca in Hospitalschule, o suburbie a orasului. Contrar celor invocate de Kant, stramosii sai nu erau originari din Scotia, strabunicul sau, Richard Kant, fiind de fapt de origine baltica, nascut la Prokuls, oras situat astazi in Lituania.
Fiul lui Richard se stabilise ca mester selar in Mamel, unde il invata meseria pe fiul sau, Johann-Georg, care se va instala la Konigsberg. Cele doua fiice ale lui Richard Kant se vor casatori cu scotieni si aceasta e probabil originea credintei lui intr-o ascendenta scotiana. Mama lui Immanuel Kant, Anna-Regina, nascuta Reuter, originara din Nurnberg, era la randul ei fiica unui selar. Gratie sprijinului unui pastor, prieten al familiei, Albert Schultz, Kant poate intra la colegiul Frederic (Fridericianum). Elev stralucit, isi insuseste o buna cunoastere a autorilor latini. Invatamantul la colegiu este preponderent religios, in spirit pietist; regulile erau stricte si nu existau vacante.
Fiecare gest al existentei era impregnat de acest spirit, lucru redat de Kant in Religia in limitele ratiunii simple (1793). Fiecare elev trebuia sa se trezeasca la 6 dimineata, iar cursurile incepeau la 7. Miercurea si sambata se faceau cursuri facultative de matematici, franceza si poloneza. Studiul limbilor elina si ebraica era obligatoriu, alcatuind baza invatamantului teologic. In schimb, nu se predau stiintele naturii si istoria. Profesorul sau, Heydenreich, ii va deschide gustul pentru literatura latina clasica.
Idei si consacrare:
Asa cum o va spune in Prolegomene, a fost desteptat din "somnul dogmatic" de lectura empiristului Hume. Va analiza operele lui Newton, Hume si mai ales Rousseau, care, dupa propriile-i cuvinte, il aduc pe "drumul drept" si ii provoaca o "revolutie in reflectie". Kant crezuse pana atunci ca sursele cunoasterii nu se afla in experienta ci in spirit, in ratiune. Aceasta era teoria intelectualista sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotriva, toate cunostintele noastre sunt ivite din experienta. Originalitatea filozofiei kantiene, sprijinita pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta in incercarea unei sinteze a amandurora, ideea ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea.
Asa cum va scrie mai tarziu, intuitia fara concept e oarba iar conceptul fara intuitie este vid. Ceea ce cauta Kant e inainte de toate un fundament pentru uzul ratiunii, ceea ce implica recunoasterea limitelor puterii sale. Acestea vor fi temele celei dintai mari opere kantiene (scrisa in patru luni), Critica ratiunii pure, a carei prima editie dateaza din 1781. Kant avea 57 de ani si era deja celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevarata sa opera abia incepe.
Ratiunea nu poate cunoaste totul. Ea este deci limitata in domeniul cunoasterii. In schimb, are o valoare in domeniul practic, asadar moral. Aceasta este tema Criticii ratiunii practice, publicata in 1787.
Raman prin urmare de reconciliat sferele naturii, in care conditiile de posibilitate ale cunoasterii au fost determinate in Critica ratiunii pure, si ale libertatii, al carei fundament a fost stabilit in Critica ratiunii practice. Aceasta e tema Criticii puterii de judecare care a aparut in 1790 si marcheaza desavarsirea esentialului filozofiei kantiene.
In 1780 devine membru in Senatul universitatii, iar in 1787 membru al Academiei de stiinte din Berlin. In semestrul de vara din 1786, este numit pentru prima oara rector, titlu conferit de Frederic II.
Kant va ramane profesor pana in 1797. De la 7 la 10 dimineata cursurile de filozofie alterneaza cu antropologia, geografia fizica si uneori fizica si matematicile. Nu-si citea cursurile ci vorbea liber, desi urma intotdeauna un manual de baza pentru a satisface prescriptiile academice prusace. In 1794, guvernul prusac ii interzice sa se ocupe de materiile religioase in cursurile si publicatiile sale, lucru pe care Kant il accepta.
Viata personala:
Viata lui Kant se confunda cu viata profesionala si cu doctrina sa. Nu a fost casatorit si nu a parasit niciodata granitele tarii.
Traiul sau este unul tihnit, sanatos si regulat: trezit la 5, isi incepe ziua fumandu-si pipa si luand ceaiul; lucreaza apoi pana la 7, ora primului curs. La intoarcere, lucreaza pana la orele 13. E timpul pranzului, singurul sau moment de repaus din zi. Nu mananca niciodata singur. Invitatii sai, in numar de trei pana la noua, pentru ca ansamblul convivilor sa nu fie inferior numarului
In 1797, slabit de varsta, renunta la invatamant si isi petrece ultimii ani din viata intr-o retragere studioasa dar solitara.
Moare la 12 februarie 1804, dupa o lunga perioada de slabiciune fizica si intelectuala, in varsta de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost "Es ist gut" ("[Totul] e bine").
Teoria cunoasterii:
Una din lucrarile cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde intreg spectrul filozofiei sale, o constituie "Critica ratiunii pure" (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitala, in care cerceteaza bazele procesului de cunoastere. Kant incearca sa integreze intr-o conceptie unitara cele doua pozitii contrare ale teoriei cunoasterii din vremea sa, pe de o parte rationalismul lui Rene Descartes, pe de alta empirismul filozofilor englezi John Locke si David Hume. In acest scop, Kant face deosebirea intre judecata analitica si cea sintetica. In cazul judecatii analitice, adevarul deriva din analiza insasi a conceptului, fara a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o perceptie sensoriala.
In situatia in care o analiza rationala nu este suficienta pentru a extrage adevarul si este nevoie de o observatie senzoriala sau experiment, atunci avem de a face cu o judecata sintetica. Evident, toate cunostintele valabile la un moment dat derivate din experienta au prin urmare un caracter sintetic. In continuare, Kant imparte judecatile in empirice sau a posteriori si judecati a priori. Judecatile empirice sunt in intregime dependente de perceptia senzoriala, de ex.: afirmatia: "acest mar este rosu". Dimpotriva, judecatile a priori poseda principial o valabilitate independenta de cazul individual si nu sunt bazate pe observatie senzoriala, de ex.: "doi si cu doi fac patru" reprezinta o afirmatie apriorica.
Kant sustine ca notiunile de timp, spatiu si cauzalitate, care fundamenteaza legile ce guverneaza relatiile lucrurilor dintre ele, nu sunt legate de obiectele din natura ci, dimpotriva, ca pure forme apriorice, stau la baza capacitatii de cunoastere a subiectului, fiind astfel transferate realitatii obiective.
Spatiul, timpul si cauzalitatea sunt prin urmare forme care functioneaza in procesul de perceptie ca tipare, cu scopul de a ordona si structura toate impresiile senzoriale. "Lucrul in sine" (das Ding an sich), adica asa cum este in esenta sa, nu poate fi cunoscut, pentru ca subiectul intra doar in posesia impresiei asupra lucrului, a "fenomenului", a aparitiei senzoriale a "lucrului in sine", care singura poate fi perceputa, spre deosebire de ceea ce Kant denumeste noumen, care se sustrage capacitatii de cunoastere. Aceasta cercetare critica a conditiilor perceptiei si cunoasterii este denumita de Kant "filozofie transcendentala", filozofie care investigheaza premisele si limitele necesare la care este supusa cunoasterea subiectului.
Probleme de etica:
In alte doua lucrari, "Fundamentarea metafizicii moravurilor" (Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, 1785) si "Critica ratiunii practice" (Kritik der praktischen Vernunft, 1788), Kant prezinta sistemul sau etic, care se bazeaza pe convingerea ca ratiunea este cea mai inalta instanta a moralei. Din acest punct de vedere, exista doua moduri in luarea unei decizii dictate de vointa: un imperativ conditionat sau ipotetic, care decurge dintr-o inclinare subiectiva si urmeaza un anumit scop individual, si un "imperativ categoric", care se supune unei legi obiective, universal valabila si necesara. Kant formuleaza astfel principiul "imperativului categoric", considerat ca fundament al moralei: "Actioneaza in asa fel incat maxima actiunilor tale sa poata fi impusa ca lege universala".
Conceptia politica:
Kant a fost figura proeminenta a perioadei de iluminism in Germania si in aceasta calitate a dezvoltat ideea de "libertate", pornind de la conceptiile sale asupra moralei. Prin libertate el nu intelege un liber arbitru lipsit de legi, ci libertatea de autodeterminare, de respectare constienta a legilor, care deriva din ratiune. Deviza lui Kant, "Sapere aude !" ("Indrazneste sa stii !"), sa ai curajul de a te servi de ratiune, a devenit deviza miscarii iluministe impotriva absolutismului. O societate libera trebuie sa fie alcatuita din cetateni capabili de a intelege democratia si de a gandi liber. In lucrarea sa elaborata catre sfarsitul vietii, "Spre pacea eterna" (Zum ewigen Frieden, 1795), Kant preconizeaza o comunitate a popoarelor, o federatie universala alcatuita din state reprezentativ republicane, in care sa fie eliminate conflictele de interese ce duc la razboi. Premizele unei ordini pasnice ar trebui sa fie: 1. Constitutie republicana a statelor; 2. O uniune pacifica de state libere; 3. Libera circulatie a cetatenilor bazata pe un drept de ospitalitate. In aceste conditii ar fi posibil un tratat de pace universala, al carui miez l-ar constitui legea morala derivata din conceptia etica a lui Kant. Relatiile dintre state ar trebui sa aiba acelasi caracter ca si relatiile intre indivizi.
Sursa:Wikipedia
Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enorma influenta asupra dezvoltarii filozofiei in timpurile moderne. In special Fichte, Schelling si Hegel si-au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la mostenirea lui Kant. Cei mai multi scriitori si artisti din vremea lui au fost influentati de ideile sale in domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputand fi intelese fara referinta la conceptiile filozofice ale lui Kant.
Familie si mediu:
Immanuel Kant se naste la 22 aprilie 1724 la Konigsberg, in Prusia orientala, unul dintre cei cinci copii, care vor atinge maturitatea, din cei noua nascuti ai parintilor sai; avea o sora mai mare, doua surori mai mici si un frate mezin, Johann-Henrich.
Invata sa scrie si sa citeasca in Hospitalschule, o suburbie a orasului. Contrar celor invocate de Kant, stramosii sai nu erau originari din Scotia, strabunicul sau, Richard Kant, fiind de fapt de origine baltica, nascut la Prokuls, oras situat astazi in Lituania.
Fiul lui Richard se stabilise ca mester selar in Mamel, unde il invata meseria pe fiul sau, Johann-Georg, care se va instala la Konigsberg. Cele doua fiice ale lui Richard Kant se vor casatori cu scotieni si aceasta e probabil originea credintei lui intr-o ascendenta scotiana. Mama lui Immanuel Kant, Anna-Regina, nascuta Reuter, originara din Nurnberg, era la randul ei fiica unui selar. Gratie sprijinului unui pastor, prieten al familiei, Albert Schultz, Kant poate intra la colegiul Frederic (Fridericianum). Elev stralucit, isi insuseste o buna cunoastere a autorilor latini. Invatamantul la colegiu este preponderent religios, in spirit pietist; regulile erau stricte si nu existau vacante.
Fiecare gest al existentei era impregnat de acest spirit, lucru redat de Kant in Religia in limitele ratiunii simple (1793). Fiecare elev trebuia sa se trezeasca la 6 dimineata, iar cursurile incepeau la 7. Miercurea si sambata se faceau cursuri facultative de matematici, franceza si poloneza. Studiul limbilor elina si ebraica era obligatoriu, alcatuind baza invatamantului teologic. In schimb, nu se predau stiintele naturii si istoria. Profesorul sau, Heydenreich, ii va deschide gustul pentru literatura latina clasica.
Idei si consacrare:
Asa cum o va spune in Prolegomene, a fost desteptat din "somnul dogmatic" de lectura empiristului Hume. Va analiza operele lui Newton, Hume si mai ales Rousseau, care, dupa propriile-i cuvinte, il aduc pe "drumul drept" si ii provoaca o "revolutie in reflectie". Kant crezuse pana atunci ca sursele cunoasterii nu se afla in experienta ci in spirit, in ratiune. Aceasta era teoria intelectualista sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotriva, toate cunostintele noastre sunt ivite din experienta. Originalitatea filozofiei kantiene, sprijinita pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta in incercarea unei sinteze a amandurora, ideea ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea.
Asa cum va scrie mai tarziu, intuitia fara concept e oarba iar conceptul fara intuitie este vid. Ceea ce cauta Kant e inainte de toate un fundament pentru uzul ratiunii, ceea ce implica recunoasterea limitelor puterii sale. Acestea vor fi temele celei dintai mari opere kantiene (scrisa in patru luni), Critica ratiunii pure, a carei prima editie dateaza din 1781. Kant avea 57 de ani si era deja celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevarata sa opera abia incepe.
Ratiunea nu poate cunoaste totul. Ea este deci limitata in domeniul cunoasterii. In schimb, are o valoare in domeniul practic, asadar moral. Aceasta este tema Criticii ratiunii practice, publicata in 1787.
Raman prin urmare de reconciliat sferele naturii, in care conditiile de posibilitate ale cunoasterii au fost determinate in Critica ratiunii pure, si ale libertatii, al carei fundament a fost stabilit in Critica ratiunii practice. Aceasta e tema Criticii puterii de judecare care a aparut in 1790 si marcheaza desavarsirea esentialului filozofiei kantiene.
In 1780 devine membru in Senatul universitatii, iar in 1787 membru al Academiei de stiinte din Berlin. In semestrul de vara din 1786, este numit pentru prima oara rector, titlu conferit de Frederic II.
Kant va ramane profesor pana in 1797. De la 7 la 10 dimineata cursurile de filozofie alterneaza cu antropologia, geografia fizica si uneori fizica si matematicile. Nu-si citea cursurile ci vorbea liber, desi urma intotdeauna un manual de baza pentru a satisface prescriptiile academice prusace. In 1794, guvernul prusac ii interzice sa se ocupe de materiile religioase in cursurile si publicatiile sale, lucru pe care Kant il accepta.
Viata personala:
Viata lui Kant se confunda cu viata profesionala si cu doctrina sa. Nu a fost casatorit si nu a parasit niciodata granitele tarii.
Traiul sau este unul tihnit, sanatos si regulat: trezit la 5, isi incepe ziua fumandu-si pipa si luand ceaiul; lucreaza apoi pana la 7, ora primului curs. La intoarcere, lucreaza pana la orele 13. E timpul pranzului, singurul sau moment de repaus din zi. Nu mananca niciodata singur. Invitatii sai, in numar de trei pana la noua, pentru ca ansamblul convivilor sa nu fie inferior numarului
In 1797, slabit de varsta, renunta la invatamant si isi petrece ultimii ani din viata intr-o retragere studioasa dar solitara.
Moare la 12 februarie 1804, dupa o lunga perioada de slabiciune fizica si intelectuala, in varsta de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost "Es ist gut" ("[Totul] e bine").
Teoria cunoasterii:
Una din lucrarile cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde intreg spectrul filozofiei sale, o constituie "Critica ratiunii pure" (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitala, in care cerceteaza bazele procesului de cunoastere. Kant incearca sa integreze intr-o conceptie unitara cele doua pozitii contrare ale teoriei cunoasterii din vremea sa, pe de o parte rationalismul lui Rene Descartes, pe de alta empirismul filozofilor englezi John Locke si David Hume. In acest scop, Kant face deosebirea intre judecata analitica si cea sintetica. In cazul judecatii analitice, adevarul deriva din analiza insasi a conceptului, fara a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o perceptie sensoriala.
In situatia in care o analiza rationala nu este suficienta pentru a extrage adevarul si este nevoie de o observatie senzoriala sau experiment, atunci avem de a face cu o judecata sintetica. Evident, toate cunostintele valabile la un moment dat derivate din experienta au prin urmare un caracter sintetic. In continuare, Kant imparte judecatile in empirice sau a posteriori si judecati a priori. Judecatile empirice sunt in intregime dependente de perceptia senzoriala, de ex.: afirmatia: "acest mar este rosu". Dimpotriva, judecatile a priori poseda principial o valabilitate independenta de cazul individual si nu sunt bazate pe observatie senzoriala, de ex.: "doi si cu doi fac patru" reprezinta o afirmatie apriorica.
Kant sustine ca notiunile de timp, spatiu si cauzalitate, care fundamenteaza legile ce guverneaza relatiile lucrurilor dintre ele, nu sunt legate de obiectele din natura ci, dimpotriva, ca pure forme apriorice, stau la baza capacitatii de cunoastere a subiectului, fiind astfel transferate realitatii obiective.
Spatiul, timpul si cauzalitatea sunt prin urmare forme care functioneaza in procesul de perceptie ca tipare, cu scopul de a ordona si structura toate impresiile senzoriale. "Lucrul in sine" (das Ding an sich), adica asa cum este in esenta sa, nu poate fi cunoscut, pentru ca subiectul intra doar in posesia impresiei asupra lucrului, a "fenomenului", a aparitiei senzoriale a "lucrului in sine", care singura poate fi perceputa, spre deosebire de ceea ce Kant denumeste noumen, care se sustrage capacitatii de cunoastere. Aceasta cercetare critica a conditiilor perceptiei si cunoasterii este denumita de Kant "filozofie transcendentala", filozofie care investigheaza premisele si limitele necesare la care este supusa cunoasterea subiectului.
Probleme de etica:
In alte doua lucrari, "Fundamentarea metafizicii moravurilor" (Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, 1785) si "Critica ratiunii practice" (Kritik der praktischen Vernunft, 1788), Kant prezinta sistemul sau etic, care se bazeaza pe convingerea ca ratiunea este cea mai inalta instanta a moralei. Din acest punct de vedere, exista doua moduri in luarea unei decizii dictate de vointa: un imperativ conditionat sau ipotetic, care decurge dintr-o inclinare subiectiva si urmeaza un anumit scop individual, si un "imperativ categoric", care se supune unei legi obiective, universal valabila si necesara. Kant formuleaza astfel principiul "imperativului categoric", considerat ca fundament al moralei: "Actioneaza in asa fel incat maxima actiunilor tale sa poata fi impusa ca lege universala".
Conceptia politica:
Kant a fost figura proeminenta a perioadei de iluminism in Germania si in aceasta calitate a dezvoltat ideea de "libertate", pornind de la conceptiile sale asupra moralei. Prin libertate el nu intelege un liber arbitru lipsit de legi, ci libertatea de autodeterminare, de respectare constienta a legilor, care deriva din ratiune. Deviza lui Kant, "Sapere aude !" ("Indrazneste sa stii !"), sa ai curajul de a te servi de ratiune, a devenit deviza miscarii iluministe impotriva absolutismului. O societate libera trebuie sa fie alcatuita din cetateni capabili de a intelege democratia si de a gandi liber. In lucrarea sa elaborata catre sfarsitul vietii, "Spre pacea eterna" (Zum ewigen Frieden, 1795), Kant preconizeaza o comunitate a popoarelor, o federatie universala alcatuita din state reprezentativ republicane, in care sa fie eliminate conflictele de interese ce duc la razboi. Premizele unei ordini pasnice ar trebui sa fie: 1. Constitutie republicana a statelor; 2. O uniune pacifica de state libere; 3. Libera circulatie a cetatenilor bazata pe un drept de ospitalitate. In aceste conditii ar fi posibil un tratat de pace universala, al carui miez l-ar constitui legea morala derivata din conceptia etica a lui Kant. Relatiile dintre state ar trebui sa aiba acelasi caracter ca si relatiile intre indivizi.
Sursa:Wikipedia
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.