Din aceeasi categorie
|
Scrisoarea lui Albert Einstein catre fiica sa: 1.538 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Primul Conciliu de la Niceea - Anul 325 1.668 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Octavian Paler- Avem Timp...... 2.159 vizite - 0 comentarii adaugat de odette |
||||||||||||||||||
|
Comunicare si limbajul corpului - 'Body Language' 1.658 vizite - 0 comentarii adaugat de grisa |
||||||||||||||||||
|
Toma de Aquino - Fiinta, esenta, existenta 1.173 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Arhimede si arma mortala 1.593 vizite - 0 comentarii adaugat de paul |
||||||||||||||||||
|
Pe urmele Bibliei - Muntele Tabor 1.231 vizite - 0 comentarii adaugat de luca |
||||||||||||||||||
|
Cum se face semnul crucii la Ortodocsi 1.328 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Cum se face semnul crucii la Ortodocsi 1.363 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Soren Kierkegaard si Filozofia existentiala 1.591 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Educatie
Heidegger - Fiinta si timp
| Adaugat de zaharia | 04.08.2016 |  Adauga
la favorite |
1.219 vizualizari Nota film: 2 / 5 (1 vot ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteMartin Heidegger (n. 26 septembrie 1889, MeYkirch, Baden – d. 26 mai 1976, Freiburg im Breisgau) a fost un unul din cei mai importanti filozofi germani din secolul al XX-lea. Lucrarea sa capitala, "Sein und Zeit" ("Fiinta si timp", 1927), a contribuit la reconsiderarea fenomenologiei. Opera sa a exercitat o influenta hotaratoare asupra gandirii unei serii de filozofi ca Hans-Georg Gadamer, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre, Emmanuel Levinas, Jacques Derrida si Hannah Arendt.
Biografie
Dupa absolvirea gimnaziului in 1909, incepe sa studieze teologia la Freiburg (Breisgau). Doi ani mai tarziu se transfera la facultatea de filosofie, studiind in acelasi timp matematica si stiintele naturii. La filosofie l-a avut profesor pe Edmund Husserl, creatorul fenomenologiei moderne. In 1913 obtine titlul de „doctor in filosofie". Incepand cu anul 1923 este profesor la Universitatea din Marburg, pentru ca in 1928 sa fie chemat la Freiburg, ca urmas al lui Husserl la catedra de filosofie. In 1927 publica lucrarea "Sein und Zeit", in care pune bazele ontologiei fundamentale, prin care se rupe cu traditia sistemelor ontologice ce dainuiau inca de la Platon. In 1933, dupa venirea la putere a lui Hitler, se inscrie in partidul nazist (NSDAP), unde a fost membru din mai 1933 pana in mai 1945[7]. Intrebarea daca aceasta aderare a fost formala sau angajanta ideologic constituie inca o vie dezbatere intre comentatorii de astazi.
Este numit rector al Universitatii din Freiburg, dar demisioneaza dupa un semestru, pentru a se putea consacra sarcinilor didactice. In cuvantarile sale publice critica, din punctul sau de vedere romantic-conservativ, depersonalizarea si instrainarea din societatea moderna. Comportamentul sau politic este ambiguu, pe de o parte respinge conceptiile rasiale ale nazismului si se declara impotriva arderii cartilor „suspecte" pe teritoriul universitatii, pe de alta parte nu intreprinde nimic pentru a impiedica antisemitismul in crestere, care afecta o parte din corpul didactic si din studenti. Tinde sa se izoleze si organizeaza seminarii „privatissime" pentru un numar restrans de doctoranzi alesi dupa criterii foarte stricte. Printre acestia s-a nuarat si romanul Alexandru Dragomir. Lucreaza la a doua sa lucrare fundamentala, Beitrage zur Philosophie („Contributii la filosofie"), care va aparea abia postum, in 1989. Dupa sfarsitul razboiului este supus procesului de „denazificare" si suspendat de la universitate. In 1950 este reintegrat in corpul universitar; doi ani mai tarziu este pensionat. In 1974 incepe editarea operelor sale complete in peste 100 de volume.
Heidegger a murit la 26 mai 1976 la Freiburg.
Opera filosofica
„Fiinta si Timp" (1927)
In aceasta lucrare, Heidegger vorbeste inca de la inceput despre "necesitatea reluarii intrebarii privitoare la fiinta". Demersul sau este, asadar, unul ontologic, ce vine in continuarea ontologiei lui Platon si Aristotel. Numai ca in centrul "ontologiei fundamentale" heideggeriene sta, de asta data, "Dasein-ul uman. Intrebarea privitoare la fiinta ia, inca de la inceput, forma intrebarii privitoare la fiinta unei fiintari determinate.
Existenta autentica a omului este configurata ca o deschidere in lume si ca proiectare constienta ce depaseste cotidianul, avand certitudinea mortii ineluctabile. Heidegger isi pune deci intrebarea fundamentala asupra sensului existentei, cazuta in uitare si trivialitate, care nu ar fi fost tratata suficient in ontologia clasica, incepand de la originile sale in filosofia greaca.
Este adevarat ca Aristotel prezinta in "Metafizica" sa o sistematizare a categoriilor fiintei, totusi fara a tematiza sensul existentei, care ar putea sa duca la intelegerea diversitatii ontologice. Omul, in calitatea sa de fiinta, are totdeauna o reprezentare asupra ideii de existenta, idee care poate fi asimilata cu cunostinta pe care o are asupra obiectelor. Aceasta cunostinta este denumita "ontica", referindu-se la stiinta, fara a cerceta relatiile sale cu obiectele, in timp ce problema existentei obiectelor este denumita "ontologica", in masura in care se pune problema sensului existentei, ar putea fi denumita chiar "pre-ontologica". Intentia lui Heidegger consta in a demonstra rolul coordonatelor temporale ca orizont transcendent al cautarii sensului de a fi.
Pentru ca oamenii se confrunta cu existenta intr-o forma neteoretica si numai conditionati temporal, altfel nu s-ar putea spune sub nici o forma "aceasta este". Explicarea problematicei legata de timp ofera mijloacele de examinare a sensului existentei, pentru ca existenta este inteleasa doar pornind de la forma sa temporala. Interpretarea fiintei incepe cu intelegerea temporalitatii. Din aceasta rezulta sensul unitar al structurii temporale in cele trei dimensiuni ale sale: "Viitor", "Prezent" si "Trecut". Aceasta conceptie a lui Heidegger a marcat o cotitura importanta in filosofia europeana, sub influenta sa imbogatindu-se curente ca existentialismul si deconstructivismul.
Distinctii importante in Fiinta si timp: ontologic / ontic, fiinta / fiintare, existential / existentiel, autenticitate / neautenticitate, temporalitate a Dasein-ului / temporalitate a fiintei insesi.
Fiinta si timp este o carte neterminata. Varianta publicata in anul 1927, cu subtitlul Partea intii, cuprinde de fapt doar primele doua sectiuni ale primei parti. Cea de a treia sectiune a fost scrisa de Heidegger, dar nu a fost publicata, deoarece autorului i-a devenit clara imposibilitatea continuarii proiectului filozofic din aceasta carte. Textul celei de-a treia sectiuni a fost distrus (conform unei marturii a lui Heidegger). Anumite dezvoltari care faceau continutul celei de-a treia sectiunii sunt cuprinse in textul prelegerii despre "Problemele fundamentale ale fenomenologiei", tinuta Marburg imediat dupa anul 1927. Pentru intelegerea lucrarii Fiinta si timp sunt de altfel indispensabile prelegerile tinute de Heidegger in acea perioada, publicate postum in cuprinsul Editiei complete / Gesamtausgabe.
In anii '30, dupa ce autorul renunta sa duca la bun sfarsit "ontologia fundamentala" din Fiinta si timp, filozofia lui Heidegger va cunoaste o prefacere radicala. Ea nu va mai avea in centrul sau Dasein-ul uman, ci va avea in vizor fiinta insasi.
Kant si problema metafizicii (1929)
Cartea cea mai importanta, cronologic, dupa Fiinta si timp, este asa-numita „carte despre Kant“, care are la baza interpretarea extinsa din prelegerea intitulata „Interpretare fenomenologica a Criticii ratiunii pure“ (din anul 1925). Inca din Fiinta si timp, Heidegger afirmase despre Kant ca a fost „primul si singurul care a mers o bucata de drum catre investigarea dimensiunii temporalitatii fiintei“.
Drept urmare, il interpreteaza pentru a scoate la iveala un Kant „metafizician“, adica preocupat de problema dintotdeauna a metafizicii, cea ontologica. Heidegger incearca sa arate, printr-o interpretare destul de „violenta“ (si va recunoaste asta mai tarziu), ca facultatea imaginativa (Einbildungskraft) este „timpul insusi“, asadar ca acolo s-ar pregati determinarea fiintei umane ca Dasein, adica pornind de la timp. De remarcat ca, in aceasta carte, unde se vorbeste preponderent despre „finitudinea omului“, desemnarea terminologica a acestuia nu mai e asa stricta precum in Fiinta si timp: Heidegger vorbeste acum despre „Dasein-ul din om“ (lucru care, dupa cum povesteste Gadamer, a parut la vremea aceea surprinzator, deoarece nu se mai putea sti daca Dasein inseamna omul insusi sau o „facultate“ a sa). Insa acesta era mai degraba un semn ca proiectul filozofic din Fiinta si timp incepuse sa sufere modificari, care vor deveni cu timpul din ce in ce mai radicale, pana cand filozofia lui Heidegger, in anii ’30, va cunoaste o spectaculoasa „rasturnare“.
Opera tarzie
Temele abordate dupa 1950 au fost istoria metafizicii ca destin al Occidentului, esenta tehnicii ca realizare a metafizicii, cu posibilitatea de a se depasi pe sine insasi, esenta limbajului si functia poeziei ca posibilitate de a ajunge la constiinta si evadarea din superficialitate. Alte opere importante ale lui Heidegger din aceasta perioada au fost "Ce inseamna a gindi" (1954), "Tezele lui Kant asupra fiintei" (1963), "Asupra tratatului lui Schelling despre esenta libertatii umane" (1971).
Cea mai importanta scriere publicata de Heidegger in ultimii sai ani de viata este textul conferintei tinute la Freiburg in anul 1962, intitulata Timp si fiinta (text publicat in volumul Despre miza gindirii). Titlul este identic cu cel al sectiunii a treia din Fiinta si timp si vrea de fapt sa semnalizeze "ca gindirea din Fiinta si timp a fost continuata".
In acest text isi face aparitia pentru prima oara termenul-cheie al filozofiei heideggeriene tarzii, Ereignis. (Acesta, ca si Dasein, este un termen intraductibil, insa semnificatia lui ar putea fi redata prin formula "evenimentul revelarii propriului"). Textul conferintei este insotit in volum si de procesul-verbal al unui seminar tinut pe marginea lui.
Filosofia moral-politica
Heidegger nu a scris filosofie politica si a respins interpretarea operei sale drept contributii la etica.[8] Michael Gillespie a incercat sa reconstruiasca filosofia moral-politica a lui Heidegger intr-un compendiu de istorie a filosofiei politice, dar s-a limitat sa o descrie folosind deseori cuvantul „pare". Gillespie s-a bazat mai mult pe tacerea lui Heidegger decat pe afirmatiile lui, de exemplu i-l critica pentru ca nu a condamnat nazismul. Acuzatiile pe care le face Gillespie sunt grele (parasirea cetatii, asociere cu monstri, Oedip modern), dar sunt mai degraba intuite decat demonstrate. Cert ramane faptul ca Heidegger a luat atitudine impotriva nihilismului, pe linia sugerata de Nietzsche.
Heidegger si romanii
In 1942 Walter Biemel scria: "Heidegger cunoaste Romania din buna reputatie de a fi o tara a filosofilor, caci mereu ii vin de acolo studenti in filosofie…
Pe cand bulgarii vin la Freiburg sa studieze economia politica, iar maghiarii medicina, romanii isi reprezinta tara pe frontul spiritual"[10]. Mai multi studenti romani au avut privilegiul de a studia cu Martin Heidegger, pe parcursul unui deceniu si jumatate, incepand cu primii ani ai sederii lui Heidegger la Freiburg. Acestia erau fostii studenti ai lui Nae Ionescu de la Bucuresti sau D. D. Rosca si Lucian Blaga de la Cluj. Heidegger se adresa grupului de doctoranzi romani folosind substantivul .
Intre primii cursanti se afla Constantin Floru si Dumitru Cristian Amzar, iar ultimii sunt Alexandru Dragomir, Walter Biemel si Octavian Vuia.
Sursa:Wiki.ro
Biografie
Dupa absolvirea gimnaziului in 1909, incepe sa studieze teologia la Freiburg (Breisgau). Doi ani mai tarziu se transfera la facultatea de filosofie, studiind in acelasi timp matematica si stiintele naturii. La filosofie l-a avut profesor pe Edmund Husserl, creatorul fenomenologiei moderne. In 1913 obtine titlul de „doctor in filosofie". Incepand cu anul 1923 este profesor la Universitatea din Marburg, pentru ca in 1928 sa fie chemat la Freiburg, ca urmas al lui Husserl la catedra de filosofie. In 1927 publica lucrarea "Sein und Zeit", in care pune bazele ontologiei fundamentale, prin care se rupe cu traditia sistemelor ontologice ce dainuiau inca de la Platon. In 1933, dupa venirea la putere a lui Hitler, se inscrie in partidul nazist (NSDAP), unde a fost membru din mai 1933 pana in mai 1945[7]. Intrebarea daca aceasta aderare a fost formala sau angajanta ideologic constituie inca o vie dezbatere intre comentatorii de astazi.
Este numit rector al Universitatii din Freiburg, dar demisioneaza dupa un semestru, pentru a se putea consacra sarcinilor didactice. In cuvantarile sale publice critica, din punctul sau de vedere romantic-conservativ, depersonalizarea si instrainarea din societatea moderna. Comportamentul sau politic este ambiguu, pe de o parte respinge conceptiile rasiale ale nazismului si se declara impotriva arderii cartilor „suspecte" pe teritoriul universitatii, pe de alta parte nu intreprinde nimic pentru a impiedica antisemitismul in crestere, care afecta o parte din corpul didactic si din studenti. Tinde sa se izoleze si organizeaza seminarii „privatissime" pentru un numar restrans de doctoranzi alesi dupa criterii foarte stricte. Printre acestia s-a nuarat si romanul Alexandru Dragomir. Lucreaza la a doua sa lucrare fundamentala, Beitrage zur Philosophie („Contributii la filosofie"), care va aparea abia postum, in 1989. Dupa sfarsitul razboiului este supus procesului de „denazificare" si suspendat de la universitate. In 1950 este reintegrat in corpul universitar; doi ani mai tarziu este pensionat. In 1974 incepe editarea operelor sale complete in peste 100 de volume.
Heidegger a murit la 26 mai 1976 la Freiburg.
Opera filosofica
„Fiinta si Timp" (1927)
In aceasta lucrare, Heidegger vorbeste inca de la inceput despre "necesitatea reluarii intrebarii privitoare la fiinta". Demersul sau este, asadar, unul ontologic, ce vine in continuarea ontologiei lui Platon si Aristotel. Numai ca in centrul "ontologiei fundamentale" heideggeriene sta, de asta data, "Dasein-ul uman. Intrebarea privitoare la fiinta ia, inca de la inceput, forma intrebarii privitoare la fiinta unei fiintari determinate.
Existenta autentica a omului este configurata ca o deschidere in lume si ca proiectare constienta ce depaseste cotidianul, avand certitudinea mortii ineluctabile. Heidegger isi pune deci intrebarea fundamentala asupra sensului existentei, cazuta in uitare si trivialitate, care nu ar fi fost tratata suficient in ontologia clasica, incepand de la originile sale in filosofia greaca.
Este adevarat ca Aristotel prezinta in "Metafizica" sa o sistematizare a categoriilor fiintei, totusi fara a tematiza sensul existentei, care ar putea sa duca la intelegerea diversitatii ontologice. Omul, in calitatea sa de fiinta, are totdeauna o reprezentare asupra ideii de existenta, idee care poate fi asimilata cu cunostinta pe care o are asupra obiectelor. Aceasta cunostinta este denumita "ontica", referindu-se la stiinta, fara a cerceta relatiile sale cu obiectele, in timp ce problema existentei obiectelor este denumita "ontologica", in masura in care se pune problema sensului existentei, ar putea fi denumita chiar "pre-ontologica". Intentia lui Heidegger consta in a demonstra rolul coordonatelor temporale ca orizont transcendent al cautarii sensului de a fi.
Pentru ca oamenii se confrunta cu existenta intr-o forma neteoretica si numai conditionati temporal, altfel nu s-ar putea spune sub nici o forma "aceasta este". Explicarea problematicei legata de timp ofera mijloacele de examinare a sensului existentei, pentru ca existenta este inteleasa doar pornind de la forma sa temporala. Interpretarea fiintei incepe cu intelegerea temporalitatii. Din aceasta rezulta sensul unitar al structurii temporale in cele trei dimensiuni ale sale: "Viitor", "Prezent" si "Trecut". Aceasta conceptie a lui Heidegger a marcat o cotitura importanta in filosofia europeana, sub influenta sa imbogatindu-se curente ca existentialismul si deconstructivismul.
Distinctii importante in Fiinta si timp: ontologic / ontic, fiinta / fiintare, existential / existentiel, autenticitate / neautenticitate, temporalitate a Dasein-ului / temporalitate a fiintei insesi.
Fiinta si timp este o carte neterminata. Varianta publicata in anul 1927, cu subtitlul Partea intii, cuprinde de fapt doar primele doua sectiuni ale primei parti. Cea de a treia sectiune a fost scrisa de Heidegger, dar nu a fost publicata, deoarece autorului i-a devenit clara imposibilitatea continuarii proiectului filozofic din aceasta carte. Textul celei de-a treia sectiuni a fost distrus (conform unei marturii a lui Heidegger). Anumite dezvoltari care faceau continutul celei de-a treia sectiunii sunt cuprinse in textul prelegerii despre "Problemele fundamentale ale fenomenologiei", tinuta Marburg imediat dupa anul 1927. Pentru intelegerea lucrarii Fiinta si timp sunt de altfel indispensabile prelegerile tinute de Heidegger in acea perioada, publicate postum in cuprinsul Editiei complete / Gesamtausgabe.
In anii '30, dupa ce autorul renunta sa duca la bun sfarsit "ontologia fundamentala" din Fiinta si timp, filozofia lui Heidegger va cunoaste o prefacere radicala. Ea nu va mai avea in centrul sau Dasein-ul uman, ci va avea in vizor fiinta insasi.
Kant si problema metafizicii (1929)
Cartea cea mai importanta, cronologic, dupa Fiinta si timp, este asa-numita „carte despre Kant“, care are la baza interpretarea extinsa din prelegerea intitulata „Interpretare fenomenologica a Criticii ratiunii pure“ (din anul 1925). Inca din Fiinta si timp, Heidegger afirmase despre Kant ca a fost „primul si singurul care a mers o bucata de drum catre investigarea dimensiunii temporalitatii fiintei“.
Drept urmare, il interpreteaza pentru a scoate la iveala un Kant „metafizician“, adica preocupat de problema dintotdeauna a metafizicii, cea ontologica. Heidegger incearca sa arate, printr-o interpretare destul de „violenta“ (si va recunoaste asta mai tarziu), ca facultatea imaginativa (Einbildungskraft) este „timpul insusi“, asadar ca acolo s-ar pregati determinarea fiintei umane ca Dasein, adica pornind de la timp. De remarcat ca, in aceasta carte, unde se vorbeste preponderent despre „finitudinea omului“, desemnarea terminologica a acestuia nu mai e asa stricta precum in Fiinta si timp: Heidegger vorbeste acum despre „Dasein-ul din om“ (lucru care, dupa cum povesteste Gadamer, a parut la vremea aceea surprinzator, deoarece nu se mai putea sti daca Dasein inseamna omul insusi sau o „facultate“ a sa). Insa acesta era mai degraba un semn ca proiectul filozofic din Fiinta si timp incepuse sa sufere modificari, care vor deveni cu timpul din ce in ce mai radicale, pana cand filozofia lui Heidegger, in anii ’30, va cunoaste o spectaculoasa „rasturnare“.
Opera tarzie
Temele abordate dupa 1950 au fost istoria metafizicii ca destin al Occidentului, esenta tehnicii ca realizare a metafizicii, cu posibilitatea de a se depasi pe sine insasi, esenta limbajului si functia poeziei ca posibilitate de a ajunge la constiinta si evadarea din superficialitate. Alte opere importante ale lui Heidegger din aceasta perioada au fost "Ce inseamna a gindi" (1954), "Tezele lui Kant asupra fiintei" (1963), "Asupra tratatului lui Schelling despre esenta libertatii umane" (1971).
Cea mai importanta scriere publicata de Heidegger in ultimii sai ani de viata este textul conferintei tinute la Freiburg in anul 1962, intitulata Timp si fiinta (text publicat in volumul Despre miza gindirii). Titlul este identic cu cel al sectiunii a treia din Fiinta si timp si vrea de fapt sa semnalizeze "ca gindirea din Fiinta si timp a fost continuata".
In acest text isi face aparitia pentru prima oara termenul-cheie al filozofiei heideggeriene tarzii, Ereignis. (Acesta, ca si Dasein, este un termen intraductibil, insa semnificatia lui ar putea fi redata prin formula "evenimentul revelarii propriului"). Textul conferintei este insotit in volum si de procesul-verbal al unui seminar tinut pe marginea lui.
Filosofia moral-politica
Heidegger nu a scris filosofie politica si a respins interpretarea operei sale drept contributii la etica.[8] Michael Gillespie a incercat sa reconstruiasca filosofia moral-politica a lui Heidegger intr-un compendiu de istorie a filosofiei politice, dar s-a limitat sa o descrie folosind deseori cuvantul „pare". Gillespie s-a bazat mai mult pe tacerea lui Heidegger decat pe afirmatiile lui, de exemplu i-l critica pentru ca nu a condamnat nazismul. Acuzatiile pe care le face Gillespie sunt grele (parasirea cetatii, asociere cu monstri, Oedip modern), dar sunt mai degraba intuite decat demonstrate. Cert ramane faptul ca Heidegger a luat atitudine impotriva nihilismului, pe linia sugerata de Nietzsche.
Heidegger si romanii
In 1942 Walter Biemel scria: "Heidegger cunoaste Romania din buna reputatie de a fi o tara a filosofilor, caci mereu ii vin de acolo studenti in filosofie…
Pe cand bulgarii vin la Freiburg sa studieze economia politica, iar maghiarii medicina, romanii isi reprezinta tara pe frontul spiritual"[10]. Mai multi studenti romani au avut privilegiul de a studia cu Martin Heidegger, pe parcursul unui deceniu si jumatate, incepand cu primii ani ai sederii lui Heidegger la Freiburg. Acestia erau fostii studenti ai lui Nae Ionescu de la Bucuresti sau D. D. Rosca si Lucian Blaga de la Cluj. Heidegger se adresa grupului de doctoranzi romani folosind substantivul .
Intre primii cursanti se afla Constantin Floru si Dumitru Cristian Amzar, iar ultimii sunt Alexandru Dragomir, Walter Biemel si Octavian Vuia.
Sursa:Wiki.ro
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.