Vikingii, infioratorii stapani ai marilor

Adauga la playlist

Adaugat de zorba

28.05.2016

Adauga la favorite

593 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Este greu de dat un raspuns clar intrebarilor legate de civilizatia vikinga intrucat majoritatea surselor scrise din vremea vikingilor sunt putin concludente. Cu exceptia catorva inscriptii runice greu de descifrat nu avem la dispozitie decat surse din spatiul cultural central-european, bizantin sau arab, care intr-adevar ofera o imagine relativ precisa despre marile raiduri vikinge, dar destul de putine date referitoare la aspectele culturale si politice caracteristice civilizatiei lor.

In Scandinavia limba latina devine cunoscuta odata cu crestinarea care are loc in secolul al 11-lea, premise pentru dezvoltarea unei istoriografii proprii care infloreste in secolele urmatoare si in care predecesorii sunt ridicati adesea la rang de eroi. Profesorul de scandinavistica din Bonn Rudolf Simek vorbeste chiar despre dezvoltarea unui ‘Wikingermythos’, mitul Viking care s-a perpetuat pana astazi. In general ni-i reprezentam ca pe niste razboinici de temut, cu coifuri incornorate si sabii grele, niste razboinici solizi si mandri care se desfata dupa lupte insangertae cu rauri de mied si mese copioase. Mergand de la imagistica bogata dar stereotipica din cinematografie, festivalurile tematice de tipul “Zilele vikinge" din Schleswig, benzile desenate ce-l au ca protagoniste pe Wickie, pana la instrumentalizarile national-socialiste, constatam ca este dificil sa iesim din acest imaginar colectiv pentru a contsrui o reprezentare diferentiata a vikingilor, care sa corespunda mcar partial realitatii istorice.

Razboinici si calatori

Principalul leagan de civilizatie este desigur Scandinavia, unde se practica agricultura in areale mai ferrite si pe langa fiorduri. Casele sunt dispersate, intre ele dezvoltandu-se mici terenuri agricole. Orasele apar ca rezultat al activitatilor comerciale, desi sunt putine deoarece comunitatile satesti prefera economia inchisa, autarhica. Pentru ca exista pericolul ca aceste orase sa fie predate, necesitau o localizare favorabila, de pilda Birka, ridicat pe o insula in Malarsee, Suedia, sau Haithabu al capatul unui brat maritim in Schleswig-Holstein, multa vreme cel mai important nod comercial din Europa de nord.
Vikingii domina nordul European intre 800 si 1050, angajandu-se intr-o migratie ale carei motive sunt in continuare subiect de dezbatere. Cel mai probabil este vorba despre o epuizare a resurselor solului, o extindere a comertului (vikingii suedezi urmarersc cursul raurilor din zona rusa, atingand chiar si Bizantul, facand schimb de piei, dinti de morsa si pene pe articole deluxe precum matase, aur sau vin, intemeind asezari precum Novgorod la gurile raurilor), dar si expeditiile de prada. Cateodata este invocate chiar si o migratie tarzie a popoarelor, dar oricum ar fi, vikingii ajung sa strabata in lung si-n lat apropare toata lumea cunoscuta de atunci.

Vikingii iau in stapanire Insulele Faeroe ocupate atunci de calugari irlandezi, apoi ocupa si Islanda din cauza suprapopularii Norvegiei (istoria colonizarii o gasim in “Cartea Islandei" scrisa de Ari Thorgilsson). Spre deosebire de Norvegia in Islanda nu are resedinta un rege, ci guvernarea se face prin Althing, un fel de adunare legislativa care se intruneste din 930, ale carei colectii de legi sunt transpuse in scris in 1118. vechea ‘republica' islandeza isi pastreaza independenta pana in 1262, cand se supune regelui Norvegiei. Si introducerea crestinismului in insula se decide tot in Althing, dar obiceiurile pagane precum consumul carnii de cal sau sacrificiul catre zeii din vechime se pastreaza. Sfarsitul erei vikinge este asociat inscaunarii primului episcop in 1056. Colonizarea Groenlandei este pusa pe seama lui Eric cel Rosu, care o exploreaza doi ani si gaseste in nord intinderi verzi si roditoare. In 985 pleaca 25 de corabii in directia insulei,d ar doar 14 ajung la destinatie. Colonia are drept centru curtea lui Eric de la Bratahlid langa Eiriksfjord.

In ceea ce priveste colonizarea Lumii Noi, “Istoria arhiepiscopilor de Hamburg", terminata de catre carturarul german Adam din Bremen in anul 1075, prezinta in cartea a patra, intitulata “Descrierea insulelor din nord", colonizarea de catre vikingi a pamanturilor din Lumea Noua. El a cules aceste informatii de la curtea daneza in anul 1060, fiindu-i povestite de catre regele Svein al II-lea Estridsson (1047-1074), nepotul regelui Canut cel Mare. Alte surse, “Analele islandeze" (1121-1127) consemneaza urmatoarele: La sud de Groenlanda se afla Hellulanda si apoi Marklanda (sau Tara impadurita, America de Nord) si, nu departe de acolo, Vinlanda. Tragem concluzia ca islandezii erau foarte siguri pe sursele diverselor Sagas si ca stiau desigur de existenta Vinlandei, cu mult inainte de informatia lui Adam din Bremen. Este povestea descoperirii Peninsulei Labrador, o tara situata la sud-vest de Groenlanda. “Saga groenlandezilor" ne trimite pe urmele primilor colonisti scandinavi de origine norvegiana. Un anume Bjarni Herjolfsson obisnuia, ca impreuna cu tatal sau sa-si petreaca iernile in Norvegia si Islanda, in zonele sudice cu un climat mai bland. Dar intr-o iarna, tatal sau este nevoit sa plece in Groenlanda, insotit de Eric cel Rosu. Bjarni, porneste pe urmele tatalui, insa vanturi puternice din Nord si ceturi dense i-au facut pe membrii echipajului sa se indeparteze de ruta initiala spre Nord, iar cand s-a facut senin, au descoperit alte tinuturi diferite. Leif Eriksson, fiul lui Eric cel Rosu, curios din fire, reface traseul lui Bjarni si exploreaza tinuturile noi. Era primul european ajuns in Lumea Noua.

Mai citeste:

Aventura vikingilor in Lumea Noua

Drumul nordului: vikingii in Islanda si Groenlanda

Epopeea vikingilor in Anglia

In anul 793, in Cronica anglo-saxona este mentionat primul atac viking asupra Britaniei, la manastirea Lindisfarne. Totusi, este stiut ca pana atunci vikingii deja se stabilisera in Orkney si Shetland, si probabil ca avusesera loc si alte multe raiduri inainte de aceasta prima mentionare. De asemenea, cronicile arata ca primul atac viking asupra insulei Iona a avut loc in 794. Sosirea vikingilor a tulburat grav ordinea politica si sociala a Britaniei si a Irlandei. Victoria lui Alfred cel Mare de la Edington din 878 a avut o importanta considerabila, cu toate ca, Northumbria se destramase deja in regatul Berniciei si un regat viking, Mercia, de asemenea se divizase si Anglia de Est isi incetase existenta ca regat anglo-saxon, iar numeroase regate ale irlandezilor, ale scotilor si ale pictilor avusesera aproximativ aceeasi soarta. In nordul Britaniei, apararea in fata vikingilor a fost motivul pentru care a fost intemeiat regatul Alba, cunoscut mai tarziu sub numele de regatul Scotiei. Dupa nenumarate raiduri, vikingii au inceput sa se stabileasca in Anglia. O importanta zona controlata de catre vikingi erau imprejurimile orasului York, vikingii numindu-l Jorvik. Asezarile daneze din estul Angliei, zona numita la vremea respectiva Danelaw si cele norvegiene din nordul Scotiei si Irlanda au avut un impact indeajuns de semnificativ pentru a lasa o anumita amprenta asupra limbii engleze; multe dintre cuvintele de baza ale limbii engleze moderne sunt derivate din scandinava veche; de asemenea, multe dintre toponimele din Anglia, care fusesera asezari daneze sau norvegiene si-au pastrat numele de origine scandinava, ca exemplu, Sutherland.

Invaziile in directia estica au fost opera suedezilor - care din secolul al VIII-lea era un stat unitar si puternic - cunoscuti sub numele de varegi. Suedezii fac parte din categoria negustorilor si exploratorilor si pot fi intalniti inca din secolul al VI-lea pe coasta estica a Balticii. De acolo ei urca cursul fluviilor si lacurilor Campiei Ruse, ducandu-si barcile pe interfluvii, pana la Nipru si Marea Neagra, schimband aici sclavi si blanuri pe produse orientale, servind uneori si ca mercenari in favoarea bizantinilor si a locuitorilor oraselor slave presarate in drumul lor : Novgorod, Smolensk, Kiev. Drumul varegilor din Scandinavia spre Constantinopol (“Drumul mare de la varegi la greci") trecea prin golful finic, pe Neva, lacul Ladoga, Volhov, lacul Ilmen, raul Lovat, mai departe pe Nipru pana la Marea Neagra. Traditiile lor afirma ca fondatorii oraselor-state sau cnezate Novgorod si Kiev (862) au fost scandinavi dintre cei care se numeau varegi sau ‘rus’ condusi de Rurik.

Societatea vikinga

In genere societatea era impartita in trei clase. Cea mai de sus o alcatuiau Jarl, urmati de karl si de thrall. O veche poezie mitologica, Rigsthula, atribuie originea lor zeului Heimdall, poezie pastrata in Edda lui Snorri. Pe scurt, zeul se intrupeaza intr-un om pe nume Rig si viziteaza trei cupluri, care vor da nastere claselor. In cadrul clasei asa-numitilor ‘oameni liberi’ se aflau si cei mai privilegiati, Goden, cel putin in Islanda. Fiecarui district in care era impartita ii corespundea un Gode, care se ingrijea de treburile administrative si organizatorice. Mai mult, dispunea si de functii preotesti. Proprietarii de pamant reprezentati de Gode se imparteau in functie de bogatie si de marimea proprietatii, se bucurau de multe privilegii legislative, avand dreptul de a purta arme si de a-si exprima opinia in adunare. Comerciantii aveau acelasi statut ca si proprietarii obisnuiti, desi practic nu detineau bunui imobile. De mentionat ar fi si baza de sclavi destul de dezvoltata, sclavi cu statut de proprietate mobila, fara niciun fel de drepturi si de o importanta comerciala deosebita, multi provenind din zona slava si cea occidentala, unde vikingii conduceau raiduri constante. In afara societatii ii enumeram pe cersetori, pelerini, vrajitori si profetese.

Restructurarile care au avut loc in cadrul societatii vikinge pana in secolul al IX-lea au determinat accentuarea tensiunilor si conflictelor in cadrul acesteia. Este de remarcat ca denumirea adunarii poporului - thing -, forul social suprem in comunitatile vikinge, vine de la un cuvant care inseamna judecata, functia sa principala fiind mai ales de instanta judecatoreasca superioara. Din thing faceau parte toti barbatii liberi in stare sa poarte arme. Paralel a existat si un sfat al nobilimii ce a avut in prima faza a democratiei militare, atributii destul de restranse, dar care, pe masura ce aceasta categorie sociala si-a extins puterea, s-a suprapus tot mai mult autoritatii thing-ului. Intr-o societate cu o stratificare sociala si cu asezari razlete este de asteptat sa nu intalnim un sistem de legi aplicabil uniform intregii regiuni, ci mai degraba o serie de aspecte zonale si regionale ale unor structuri legislative comune, derivate din religia comuna intregii populatii ce locuia in Peninsula Scandinavica. Sistemul de legi care guverna aceasta societate ne este cunoscut mai ales din colectiile de coduri de mai tarziu si in general putem presupune o schema general raspandita pe baza unui schelet comun, diferentierile fiind date de partea procedurala sau de nivelul pedepselor acordate.

Religia vikinga

Panteonul zeilor in religia scandinavilor era populat de zeitati antropomorfe, fiecare cu propriul sau simbol, fiind divizati in doua grupuri distincte: ‘Asenii’, zeii aristocratiei razboinicilor si ‘Wanii’, divinitatile agricultorilor si pastorilor, ai fecunditatii si fertilitatii, protectorii pacii si ai bogatiei. Zeul suprem al tuturor germanilor, regele Asenilor, era Odin/Wotan, avand ca simbol o sulita; la origine zeul furtunilor, Odin era in primul rand zeul furiei razboinice, inconjurat de ceata sa formata din luptatorii cei mai aprigi si era singura divinitate careia i se aduceau sacrificii umane.. Tot el stabilea care dintre razboinici vor fi condusi de fecioarele razboinice (“walkirii") in Walhalla- locul celor cazuti pe campul de lupta. Al doilea zeu, foarte popular, era Thor, zeu al tunetului si al furtunii aducatoare de ploaie binefacatoare recoltelor, reprezentat cu un ciocan, uneori in asociatie cu un topor. Alaturi de aceste zeitati panteonul era completat de numerosi alti zei principali (Freya, zeita fertilitatii, Loki, zeul focului, s.a.) si secundari.
In ceea ce priveste conceptia nordica asupra lumii, avem ca principala sursa de referinta “Voluspa" (Profetia clarvazatoarei), in care profetesa ii dezvalui lui Odin devenirea si sfarsitul lumii. Cea mai veche versiune a cantului provine din Codex Regius , secolul al 13-lea, dar se estimeaza ca dateaza cel putin cu doua secole mai devreme. Desi infiltrate cu elemente crestine, poemul se adreseaza totusi prin continut unor oameni de formatie pagana clara. Alte lucrari ce pot fi incadrate tot in scrieri cosmogonice sunt “Cantecul lui Grimnir", Grimnismal, “Cantecul lui Vafthrudnir", Vafthrudnirsmal, si poeme continute in Snorra-Edda precum Gylfaginning.

In cosmogonia nordica exista la inceput doar un gol urias: Ginnungagap. In sud intalnim insa Muspellsheim, stralucirea si caldura, un loc infernal dominat de uriasul Surtr. La polul opus intalnim Niflheim, intunericul si frigul, din centrul caruia izvoraste Hvergelmir, care-si varsa apele in Ginnungagap. Acolo apele ingheata si se topesc, procesul rezultand in nasterea uriasului Ymir. Din bratele uriasului hermafrodit iau nastere prima femeie si primul barbat. Uriasul se hraneste cu laptele vacii Audhumbla, care linge promoroaca de pe pietre si astfel se naste o alta creatura, Buri, parintele zeilor. Buri are un fiu, Borr, care se insoara cu Bestla, fiica uriasului Bolthorn si are cu aceasta trei copii: Odin, Villi si Ve, primii zei. Acestia il ucid pe Ymir si ineaca in sangele sau pe ceilalti uriasi, mai putin pe Bergelmir, care intemeiaza noul neam al uriasilor. Cei trei cara trupul uriasului in Ginnungagap si fauresc pamantul din el, din sangele sau marile si din oasele sale muntii. Odin, Villi si Ve creeaza din doua buturugi pe primii oameni care sa populeze pamantul denumit Midgard: Askr si Embla.

Ca acte de cult scandinavii cunosteau rugaciunile, formulele magice cantate (baldr), ofrandele si sacrificiile sangeroase. Practicau toate felurile de magie; indeosebi magia imitativa era la baza riturilor de fecunditate si fertilitate. Ospatul ritual era momentul religios esential al ceremoniei sacrificiului: Toti cei care luau parte se credea ca absorb si asimileaza misterioasa influenta divina de care era patrunsa carnea animalului sacrificat.

Sursa:Historia.ro

Vikingii, infioratorii stapani ai marilor

Semnaleaza o problema